nici nu stiu cum sa incep. As vrea sa vorbesc cu cineva dar nu am cu cine sa ma sfatuiesc. Nu stiu ce este mai bie sa fac in relatia in care sunt. Am 26 de ani, iar iubitul meu 39 de ani.
Relatia noastra a inceput din noiembrie 2008, si ne cunoscusem cu un an inainte pe internet. Relatia aceasta este si a fost la distanta, 300 km intre noi si resim sa ne intalnim destul de rar si din cauza faptului ca deseuri este trimis in strainatate cu job-ul. La inceput ne vedeam cam la 2 saptamani sau chiar mai des daca se putea, mergeam la el sau venea la mine.
In toata aceasta relatie, bineinteles, nu au lipsit problemele, probleme dintre cele mai adolescentine si banala, pana la cele mai grave (fara a exagera) care pot aparea intr-o relatie.
Cu toate acestea, si acum suntem impreuna si il iubesc enor si stiu ca ma iubeste, dar ca un blestem parca, nu putem fi impreuna.
As vrea sa ma mut cu el, dar nu ne putem hotărî...eu as vrea sa se mute cu mine la Bucuresti in chirie unde stau deja de sapte ani, el doreste sa ne mutam la el acasa, la tara, in judetul Mehedinti, cu parintii lui. Eu nici moarta nu pot accepta ideea de a ma muta cu "socrii, desi i-am cunoscut si sunt relativ ok. adica pentru o vizita de maxim o saptamana cat stau eu, nah. Dar nu e cea mai perfecta familie....si nu pot sa ma mut acolo.
Parintii mei nici dupa atata timp nu stiu de relatia pe care o am, pentru ca ei au vrut sa ma ocup de scoala...sa imi gasesc un job bun si baiatul perfect. Si dupa asteptarile lor sigur ar fi dezamagiti sa ma mut la țara la iubitul meu, pentru ca au facut mari sacrificii pentru a ma ține la facultate si sa nu imi lipseasca nimic. Si sincer mai bine m-as intoarce acasa la ai mei unde nu imi lipseste nimic decat sa ma mut cu parintii lui. Dar nici acasa nu imi doresc sa ma intorc pentru ca visul meu nu e sa stau cu parintii si nici iubitul meu nu ar veni la ai mei.
Asadar, eu nu vreau sa ma mut la el, el nu vrea la mine si nu cadem la un consens.
Intr-adevar nici nu pot sa il fortez sa plateasca chirie in Bucuresti avand in vedere ca pleaca destul de des in strainatate. Castiga binisor, dar bancher nu e )). Nu vreau sa ajungem sa ne certam de la neajunsuri.
El vrea o casnicie, copii, etc, e si diferenta de varsta dintre noi. Eu momentan nu ma gandesc la asta pentru ca nu am un job si nu vreau sa fiu intretinuta lui (momentan ma ajuta parintii mei pana imi gasesc de lucru). Pffff e groaznic.
Nu stiu cata rabdare o sa mai aiba cu mine. Il iubesc, ma iubeste, dar nu putem face compromisuri ca sa fim nefericiti apoi...
Nu stiu ce sa fac, voi ce parere aveti?
Sunt boring, dar nu am cu cine sa vorbesc.
Multumesc!

Salutare, problema prin care treci tu e una destul de mare si din pacate e chiar una des intalnita intr-o relatie. Eu nu va cunosc in persoana si nu stiu ce fel de gandire aveti, de aceea eu nu pot sa iti spun decat ce as face eu in situatia respectiva. In primul rand vreau sa iti spun ca diferenta de varsta nu e atata de importanta pentru a fi impreuna, dar nici nu e de ignorat. La 39 de ani gandesti diferit fata de la 26, e normal ca el sa isi doreasca o familie si copii, el nu mai are luxul timpului de care tu inca beneficiezi, el vrea sa fie tata cat e inca tanar si sa isi vada copii mari. Tu din cate ai spus nu esti inca pregatita, dar trebuie sa te gandesti cat vrei sa mai astepti pentru ca timpul trece. Daca il iubesti cu adevarat, si el te iubeste la fel atuncea problema se va rezolva de la sine. Inteleg perfect retinerea ta de a locuii cu socrii in aceeasi casa, e un lucru pe care eu nu as vrea sa il fac vreodata, pentru ca in timp apar diferentele de opinie si certuri inevitabile, si in plus ideea de a locuii la sat nu e foarte atragatoare, depinde de preferintele fiecaruia dar pentru mine nu. Cand esti intr-o relatie stabila si te muti cu cineva e cel mai bine sa locuiti doar voi 2, sa aveti intimitatea si libertatea de care are nevoie o relatie. Data viitoare cant te intalnesti cu el adu in discutie subiectul asta intr-o maniera calma si incercati sa ajungeti la un compromis pentru ca in felul actual nu se mai poate, si nu e corect fata de voi sa va irositi viata in incertitudine.In cele din urma cel mai bine e sa faci cum vrei tu pentru ca e viata ta si decizile pe care le iei te afecteaza pe tine direct, nu trebuie sa ceri sfaturi de la nimeni ai 26 de ani nu mai esti fata esti femeie ai puterea si dreptul sa iti iei propile decizii in viata. Iti doresc toate cele bune. ceau

Inca 2-3 ani si iti putea fi tata .

Ai un mesaj privat.

Acu' IO stau și mă gândesc la al'ceva: ce puii mei de job-uri ați putea avea locuind la țară?!? să țineți o casă, să creșteți copii etc. Nu sunt împotriva vieții la țară! Dar să pui o fată de la oraș să aibă grijă de o gospodărie, nu se face. Dacă nu ai crescut acolo să știi lucrurile da la A la Z, degeaba, niciodată nu îți va fi ușor să faci nimic.
Dacă el pricepe și acceptă asta - bine. Dacă nu, are balta pește!

In genere ai dreptate in modul tau de gandire, dar si el are. El se si vede retras acasa cu puicuta lui tanara langa el. Tu iti doresti starea de confort a capitalei alaturi de "amantul "tau, care va participa substantial pentru acest lucru. El insa isi doreste o femeie de casa, care trebuie sa fie muierea lui, sa-i toarne cativa plozi si care are grija si de gospodarie, dar si de parintii sai ( socrii tai). Adio starea de lux materiala si spirituala a metropolei, intretinuta (meritat sau nu) de un holtei care doreste sa puna capat acestei stari, datorita varstei pe care o are. Asadar ...normalitate. Cat despre iubirea ta, las-o mai moale... Nu ne-ai spus ce s-a intamplat cu facultatea ta, visul parintilor tai.

Buna,

Eu as incerca sa privesc lucrurile si dintr-un alt punct de vedere, stii, cum se face din cand in cand in viata, generic, tragand o linie.

La final nu sunt decat doua solutii:
1. A fi cu el.
2. A fi fara el.

1. A fi cu el, implica ca la final sa va mutati la tara, oricum ai lua-o. Daca cedeaza acum (si aproape catre sigur nu ar trebui sa o faca), atunci o sa se mute cu tine aici. Nu va fi fericit. Absolut deloc. Si mereu o sa planga dupa la tara. Ceea ce la final te va face pe tine sa cedezi (daca apar copii, etc, cand relatia devine mai complexa).

2. A nu fi cu el inseamna a explora si restul posibilitatilor. Si cu siguranta ar trebui sa existe cineva la fel de asemanator cu el care sa ti se si potriveasca.


De ce ziceam ca este foarte posibil sa nu accepte total mutarea la Bucuresti: pentru ca parintii lui sunt acolo, sunt in varsta, si vor sa il vada si la casa lui. Cu sotie si copii.

La final este doar o chestie de decizie. Renunti la visul tau pentru visul lui sau el renunta la visul lui pentru al tau.

Normal ca nici unuia din voi nu prea ii convine sa faca asta.

Situatia ta este dificila din ce motiv? Pentru ca in ambele situatii cineva pierde. Tu sau el.

Uitandu-ma in viitor, gandindu-ma la prezent, in situatia ta, eu as inchide.

Si departe, si vazut rar, si plecat des de acasa, si diferenta de varsta, si de ales intre casa si oras, si ascuns de parinti, si de aruncat la gunoi niste sacrificii, pe care tu nu vrei sa o faci, sunt atatea contra. Si doar una pentru: dragostea pentru el.

O relatie ar trebui totusi sa te faca sa stralucesti, sa scoata tot ce este mai bun din tine. Si in nici un caz sa te faca sa te ascunzi, sa nu spui nimic despre.

O relatie inseamna sa fie ala langa tine. Altfel este ca la manastire. Inseamna dupa mine sa existe atingere, imbratisare, mers in pat in fiecare seara, certat si impacat brate in brate, nu la telefon, skype sau chat.

De asemenea inseamna o viata sociala comuna, inseamna vizite la parinti, acestia sa se bucure pentru voi. Prieteni comuni, eventual luat din cand in cand de la serviciu, mers la plimbari, hotarat sa se mearga la munte de azi pe maine, etc.

Si totusi... tu cat ai din astea?

De aceea iti ziceam, e mai bine sa inchizi. E adevarat, o sa suferi acum un pic, gasesti pe altul si viata merge mai departe.

Sau poti sa continui si sa suferi mai tarziu, sa ai probleme ca nu iti urmaresti visul, cariera sau ce ti-ai mai propus tu.

Si toate astea pentru o dragoste. Care la final nici nu prea este o dragoste sanatoasa. Pare a fi o dragoste nascuta din nesiguranta si tocmai din dorinta de siguranta a ta, s-a ajuns aici.

Pentru ca nu ai luat decizia la momentul potrivit. Aceea de a nu mai continua.

E adevarat, ca niciodata nu este momentul potrivit. Dar intotdeauna este mai potrivit mai devreme decat mai tarziu in astfel de relatii.

Poate nu este raspunsul pe care vroiai sa il auzi, dar ai cerut parerea...

Un singur lucru iti pot spune : nu accepta niciodata sa locuiesti impreuna cu iubitul tau si cu parintii lui sau ai tai. NICIODATA! Parintii au asa un fel unic de a distruge (fara intentia asta!) o relatie...

Problema cea mai mare consta in faptul ca voi doi practic n-ati avut o relatie in adevaratul sens al cuvantului. A te vedea cu un om o data la doua saptamani, nu e totuna cu a sta cu el zi de zi. Eu zic sa nu te entuziasmezi prea mult. Ia lucrurile asa cum vin... si daca nu e sa fie, asta e. Barbati sunt destui. Incearca sa-ti gasesti ceva de lucru (chiar si un job mai prost platit), ca sa nu mai fii dependenta total de parinti si vezi ce faci in continuare.

De ce va cautati barbati care mai aveau putin si va puteau fi tata?

el deja are o varsta la care ar vrea o familie si copii, iar tu abia ai iesit din scoala.

daca nu sunt conditii ok si mai ales daca nu te vezi traind la tara, nu te sfatuiesc sa te muti acolo. mai ales sa traiesti cu socrii. cat de ok ar fi ei, mereu va exista conflictul intre generatii. ba ca nu stii sa faci aia, ba ca tralalala.

ori aveti casa voastra cu gradina cu tot ori asteptati sa ramana mostenire

eu unu nu as suporta sa traiesc in casa socrilor si sa ii am langa mine 24/24 7/7 365/365. poate am chef ca dimineata sa ma duc in bucatarie si sa-mi fac o cafeluta si sa stau in fundu gol prin casa..si cum "batranii" cam pe la 8 sunt in picioare, adio vis frumos.