| Bellapisi a întrebat:

Buna, până de curând am stat cu un băiat, avem aproape 2 ani relație, dar am decis sa nu mai stau cu el deoarece a intrat sa facă dus și m-a strigat să-i aduc un prosop. Eu n-am auzit deoarece făceam altceva și a ieșit nervos dezbrăcat, iar eu eram pe vine descurcam niste fire și a venit și mi-a dat cu pumnul in cap puternic. Am căzut în fund aproape 2 minute nu am putut sa mă ridic și m-a durut capul doua ore, după aia alta data era un concert la mine în oraș și voiam sa merg și el nu voia să mă lase și am insistat, eram la fratele său acasă și de față cu el și cu nevasta lui mi-a dat doi pumni și mi-ar mai fi dat dar s-a băgat fratele său. Cu toate astea m-a luat de mână și m-a dat afara din casa fratelui său și mi-a zis sa nu vin in acea zi acasă că nu știe ce îmi face. Menționez că are probleme și cu băutura se și droghează și problema e că eu sunt bolnava, am nevoie de liniște, nu am voie să mă enervez, sa car greutăți, el când se îmbată trebuie sa suport să dea muzica tare, să stea până dimineața să vb el mult și bine și eu să-l ascult fie că vreau sau nu vreau. Nu mă crede când îi spun că sunt bolnava. Zice că mă prefac, că mă victimizez, eu fac totul in casă, mâncare curățenie, ma duc la piață, vin cu greutate el așteaptă totul de la mine, când normal ar fi sa facem amândoi toate astea și acum am probleme serioase cu capul de la pumnii ce mi i-a dat el și nu recunoaște.

6 răspunsuri:
| CristiDinBucuresti a răspuns:

Bună! Imi pare tare rau sa aud asta, numai sta cu el, este un nesimtit cum a avut tupeul sa dea in tine? Tu nu ai parinti? Ei stiu ca ăsta te a batut? Cel mai bine desparte te de el si mergi acasa la mama ta, ce varsta ai? Nu meriti sa se poarte cu tine ca cu un animal, te bate te pune sa cari din piata stiind ca esti bolnava, si el ce face bea ca porcul, mergi acasa si lasa l cu băutura lui si cu prostia lui, dar ce probleme de sanatate ai?

| MarianWLF a răspuns:

Aproape 2 ani de relatie banuiesc ca ai vrut sa spui, daca ai decis sa nu mai stai cu el te felicit, nu ai pierdut nimic, vezi-ti de viata, fi atenta urmatoarea data ce alegi si la cel mai mic semn de violenta fizica nu mai ramane, nu esti sac de box.

Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
| dullcat a răspuns:

Trollii sunt enervanti, dar daca este un caz real si insulti mai mult sau mai putin voalat crezi ca ajuta cu ceva? E foarte usor din exterior sa vezi problema si sa arunci cu insulte dupa ce ai judecat 1 minut la rece, insa cand o traiesti nu mai e asa usor.

| User123666 a răspuns:

Dal in judecata asta nu-i barbat