| Lorela2999 a întrebat:

Bună, povestea mea sună astfel. Totul a început de când eram micuță, eu locuind la bloc, ieșeam deseori prin curte să mă joc cu copiii de vârsta mea și o vecină era împreună cu un băiat, care el mă vedea deseori ca pe un copilaș și mă îmbrățișa mereu când mă vedea, mă săruta, mă ținea în brațe și nu-mi dădea drumul, iar eu fugeam mereu acasă plângând să îi spun mamei mele de această situație. Acum, la 20 ani, am un dezgust față de bărbații mai mari ca mine, nu pot fi atinsă de un bărbat mai mare, mi se face într-un fel scârbă și greață. Nu prea îmi aduc foarte bine aminte, dar în memoria mea s-au mai întipărit câteva momente legate de sexualitate. Erau două fete mai mari ca mine care m-au dus într-un cort făcut de ele, încă cu o prietenă de a mea și au început să își facă sex oral unei alteia (țin să menționez că aveam 6-7 ani). Altă situație, când eram un pic mai mare, 9-10 ani, mă jucam cu copiii de vârsta mea și mai fiind cu noi un băiețel mai mic, l-au dezbrăcat gol în fața tuturor, el plângând din această cauză. Deja nu prea îmi amintesc chiar foarte multe momente, dar țin minte că de mic copil am un dezgust față de atingerile bărbătești. Acum când mi-am început viața sexuală, am o foarte mare traumă psihologică, o pată lăsată din copilărie. Când ajung să fac dragoste cu prietenul meu, nu am dorința, mă simt mereu vinovată, îmi vine să plâng de la asta. Îl iubesc foarte mult și el mă iubește și chiar mă simt respectată și iubită, dar totuși sexul pentru mine e cea mai dificilă problemă. Vă rog dați-mi un sfat, cum pot să scap de problema dată. Ce e de facut?

Răspuns Câştigător
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Hei

Îți recomand cartea asta:

https://www.librex.ro/......viata.html

Și cea mai eficientă soluție este să faci terapie, pe lângă asta eu cred că unul dintre cele mai importante lucruri este să înfrunți ceea ce simți și să nu încerci să fugi, să-ți reprimi sentimentele

Mult succes!

7 răspunsuri:
| 12345600 a răspuns:

îmi pare rău de asta, știu cum e... Sfatul meu pentru tine dacă vrei să scapi de această problemăeste acesta : poți să vorbești despre asta cu un psiholog. Sigur te poate ajua într-un fel.

| Gândesclarece a răspuns:

Ai rămas cu traume, mergi la psiholog.

| Violleta2022 a răspuns:

Pare ca tu ai trait in satre tiganesti sau in case unde sexul se facea ala liber... fiindca asemenea povesti nu am auzit in vaita mea, la familiile normale de romani.

Sa-ti spun un lucru fetita, nu trebuie sa faci sex cu nimeni din obligatie, mai ales daca te dezgusta!
Poti sa-ti faci viata ta, fara barbati si fara sex, asa cum iti doresti!

| mihai69 a răspuns:

Mergi la psiholog.

| VoidEternal a răspuns:

Da, tu vorbești despre traume. Iar soluția trebuia să începi să o cauți la un psiholog cum au zis și alții. Altfel e posibil sa ai frica de intimitate mereu. Iar asta înseamnă să îți petreci viața fără o componentă esențială. Fă-ți curaj și mergi la un psiholog.

| anonimuIl a răspuns:

Nu e de la trecut ce ți se întâmplă când faci sex cu ăla.

| anonimuIl a răspuns:

Ai scris asta - Îl iubesc foarte mult și el mă iubește și chiar mă simt respectată și iubită