| mee_4833 a întrebat:

Sa va povestesc ceva: de revel am cunoscut un baiat care avea prietena (nu de f mult timp) si la care tinea f mult. De cand l-am vazut mi s-a parut ca e simpatic. Culmea, fix in seara de revelion, acea fata i-a spus ca nu mai pot fi impreuna. Eu, "marea consolatoare", m-am dus la el si am incercat sa-l linistesc spunandu-i ca sigur se vor impaca sau daca nu va gasi el alta (el plangea) si apoi l-am luat in brate si l-am pupat pe obraz. Am reusit sa il duc in camera unde se tinea petrecerea, dar tot era trist. La un moment dat, cum stateam eu pe canapea ingandurata, a venit la mine si s-a apropiat din ce in ce mai tare pana cand m-a sarutat. Am "acceptat" sarutul. Ziua urmatoare a venit la mine (eram la o colega care e vecina cu el) si a inceput sa ma sarute din nou. Era timpul sa plec acasa, dar el tot imi cerea sa raman la el inca putin. Nu am acceptat. Mi-a cerut nr de mobil si id'ul. Cand am ajuns acasa am vb cu el pe mess. A inceput sa-mi ceara sa fim impreuna. Eu ii spuneam ca e prea devreme si ca nici macar nu ne cunoastem. Evident, ma gandeam ca vrea doar s-o uite pe fosta. Dupa 2 zile am cedat si i-am zis da fiindca ma batea intr-una la cap. Imi spunea ca ma iubeste si isi punea poza la avtr cu mine. Imi era greu sa cred ca dupa ce a iubit-o atata pe fosta, poate sa iubeasca o alta fata. Ba mai mult, mi-a jurat ca ma iubeste. Si asa am inceput sa tin mult la el. Dupa o saptamana de vorbit (pe mess si uneori la tel) mi-a spus ca nu mai putem fi impreuna, ca are mult de invatat si ca putem relua relatia peste ceva vreme. Am inceput sa plang. Stiu, aiurea, pentru doar o noapte de distractie si o saptamana de vorbit pe mess. Si cum spuneam incepusem sa tin la el. De atunci nu am mai dat de el. S-a pus pe invisible si si-a facut un nou id. Acum din cate am observat e mai mult decat fericit (si-a reluat relatia cu fosta). Ea i-a spus unei prietene de a le mele ca nu-l iubeste, doar ca ii e mila de el. Nu stiu ce sa cred, de ce m-a stresat atat sa fiu cu el? Ce a vrut de fapt? Din cate am inteles a avut o multime de astfel de aventuri. Si totusi, sunt multe momente in care stau si ma gandesc la el, desi nu merita(toti prietenii mi-au spus asta). Va rooog poate cineva sa-mi explice ce a fost in mintea lui? Voia doar s-o uite pe respectiva? Nu mai inteleg nimic sad.

9 răspunsuri:
| Blondamea a răspuns:

Da asa a vrut sa o uite dar nu a putut dar nu te inteleg dc ai acc atat de repede? eu cunosc un baiat de 2 ani de zile si de abia acum avem 3 luni de cand suntem impreuna deci gandeste-te dupa 2 ani ...totusi ai acc prea repede

| Muppet a răspuns:

Mulți băieți fac asa... Poate pentru ei e doar felul lor de a se crede superiori noua oh go on Asa ca nu ii arata ca te-a rănit. Ii dai doar o satisfacție prin asta. Sunt mii de alti baieti. So go have a little funwinking

| Niros19 a răspuns:

Mai sunt si destia care se plictisesc repede de o fata dar cred ca vroia sa o uite si pe fosta

| StillLoveU a răspuns:

Ufff e greu sa afli c gandeste un baiat. eu cred ca a vrut doar sa se razbune p fosta sau sa o uite. poate ca pentru tine a simtit ceva dar nu a fost la fel de intens ca pentru fosta. chiar nu imi pot da seama ce a vrut sa demonstreze cu asta

| mee_4833 explică:

Incepuse sa ma streseze si la telefon si pe mess si prin intermediul prietenilor. Ce-i drept, il placeam.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Eu cred ca a incercat sa se foloseasca de tine ca sa o faca geloasa pe fosta...
dar sa fim sincere...care fata intelege un baiat cu adevarat [mai ales cand nul cunosti]?

| GiGiii a răspuns:

Bunasadnu sti cat de mult te pot intelege, am trecut si eu prin asta doar ca eu inca stau cu acea persoana si ai dreptate, a fost frumoas la incaput apoi a inceput sa se dastrame totul. Ei bine la mine inca nu s-au impacat dar nu are cum ca dupa cat a placut-o pe fosta sa ma iubesca la fel. Poate la fel e si cu tine, sti poate am fost doar un calmant pentru ei, lucru ce ma enerveaza:@. In capu lui a fost PROSTIE, s-a gandit ca ori o face geloasa pe fosta ori vrea sa o uite pe fosta. Tu nu ar trebui sa ii spui lui ca ea a continuat relatia cu el doar din mila, o sa regrete el candva si ai sa vazi ca se va intoarce din nou la tine.happyIti spun asta din propria experientawinkingtotul se va rezolva cat timp tu poate o sa ti distrezi cu prietenele sau alegi varianta de a suferi dupa elhappy

| GiGiii a răspuns:

Bunasadnu sti cat de mult te pot intelege, am trecut si eu prin asta doar ca eu inca stau cu acea persoana si ai dreptate, a fost frumoas la incaput apoi a inceput sa se dastrame totul. Ei bine la mine inca nu s-au impacat dar nu are cum ca dupa cat a placut-o pe fosta sa ma iubesca la fel. Poate la fel e si cu tine, sti poate am fost doar un calmant pentru ei, lucru ce ma enerveaza:@. In capu lui a fost PROSTIE, s-a gandit ca ori o face geloasa pe fosta ori vrea sa o uite pe fosta. Tu nu ar trebui sa ii spui lui ca ea a continuat relatia cu el doar din mila, o sa regrete el candva si ai sa vazi ca se va intoarce din nou la tine.happyIti spun asta din propria experientawinkingtotul se va rezolva cat timp tu poate o sa te distrezi cu prietenele sau alegi varianta de a suferi dupa elhappy

| GiGiii a răspuns:

Bunasadnu sti cat de mult te pot intelege, am trecut si eu prin asta doar ca eu inca stau cu acea persoana si ai dreptate, a fost frumos la incaput apoi a inceput sa se dastrame totul. Ei bine la mine inca nu s-au impacat dar nu are cum ca dupa cat a placut-o pe fosta sa ma iubesca la fel. Poate la fel e si cu tine, sti poate am fost doar un calmant pentru ei, lucru ce ma enerveaza:@. In capu lui a fost PROSTIE, s-a gandit ca ori o face geloasa pe fosta ori vrea sa o uite pe fosta. Tu nu ar trebui sa ii spui lui ca ea a continuat relatia cu el doar din mila, o sa regrete el candva si ai sa vazi ca se va intoarce din nou la tine.happyIti spun asta din propria experientawinkingtotul se va rezolva cat timp tu poate o sa te distrezi cu prietenele sau alegi varianta de a suferi dupa elhappy