| EliseiAlexandru012345 a întrebat:

Bună seara. Aș avea nevoie de sfaturi serioase, fără glume sau ironii. Vă mulțumesc anticipat! Dau FUNDA!

Eu și prietena mea am avut un contact sexual în luna iulie, pe data de 11. A doua zi, pe 12 iulie, i-a venit menstruația. Ulterior, în luna august, pe data de 12, i-a venit din nou menstruația, care a durat 5-6 zile. Menționez că ultimul contact sexual a fost pe 11 iulie, protejat, fără ejaculare, iar prezervativul nu s-a rupt.

Am calculat perioada de la 12 august până pe 9 septembrie și sunt 28 de zile. Luni am început din nou să avem contacte sexuale, toate protejate și fără ejaculare în vagin: luni, marți și joi. De fiecare dată am verificat prezervativele și nu au fost sparte. Am folosit prezervative cumpărate de la farmacie (Durex).

Luni, când am avut contactul sexual, prezervativul a alunecat puțin, foarte puțin, și îmi este frică să nu fi ieșit acel lichid preejaculator de sub prezervativ și să fi ajuns în vagin.

Pe data de 9 septembrie ar fi trebuit să-i vină ciclul. De obicei, îi întârzie câteva zile, dar observ că săptămâna aceasta nu i-a venit deloc și deja are o întârziere de 6-7 zile. Ea mi-a spus că are un ciclu neregulat și că nu-și face griji. Menționez că a fost foarte stresată în ultima perioadă din cauza admiterii la facultate.
E posibil sa fie insarcinata?
Care-s riscurile?
Daca ar fi insarcinata, ar putea fi de la mine?

Am nevoie de sfaturi și păreri.
Mulțumesc!

Răspuns Câştigător
Răspuns utilizator avertizat
2 răspunsuri:
| Emilian65 a răspuns:

Dacă v-ați protejat și nu a curs nimic din el, nu poate sa fie gravida cu tine.

| Madaxo97 a răspuns:

Nu este gravidă, cel puțin de la tine nu are cum să fie, dacă v-ați protejat happy menstruatia poate întârzia si de la stres, sau dacă spui că are ciclu neregulat, atunci e clar de ce "întârzie", pentru că vine când vrea el, nu are o dată anume.