Bună seara, oameni. Nu pot să cred că eu adresez o întrebare aici, însă mă aflu într-un impas. Sunt într-o relație de mai bine de un an, timp în care lucrurile au luat o întorsătură bizară. La începutul relației credeam că am dat peste o persoană sinceră, muncitoare, dedicată idealurilor sale, cu aceleași principii și interese ca ale mele. Pe parcurs însă, am realizat că în afară de ipocrizie și o dragoste aparentă (nici persoana respectivă nu conștientizează că ceea ce simte pentru mine e doar o atracție fizică) nu am primit altceva. Ideea este că din fiecare ceartă am aflat câteva gânduri și idei negative ale persoanei respective la adresa mea, însoțite la împăcările forțate de clișeicul "Au fost lucruri spuse din răutate". În primul rând, îmi condiționează reușitele, își permite să-mi spună când și cum voi eșua, ori că nu voi realiza nimic și cu toate acestea se află într-o continuă competiție cu mine, competiție ce are loc doar în mintea sa. Dacă reușesc un lucru ce mi l-am propus, nu știe să spună altceva decât: „nu îmi pot da seama cum ai reușit tu acest lucru." În al doilea rând, el are o percepție asupra vieții cu totul diferită de a mea, să spunem doar că pentru el plăcerea constituie motivul fericirii. Am partea mea de vină aici, fiindcă atunci când l-am cunoscut am fost genul de persoană nonconformistă, deschisă la idei ieșite cu totul de pe orbită, ca mai apoi să realizez că ele nu mă reprezintă și că am nevoie de ordine și stabilitate, nicidecum de cineva care în momentul în care mă confrunt cu o problemă îmi spune că nu-l interesează. Nu am fost niciodată o persoană cu o încredere de sine ridicată, iar la început băiatul respectiv îmi dădea încredere în mine. Acum însă o omoară pe toată pe măsură ce trece timpul.
Nu sunt vreo fanatică creștină, însă nu accept nici un fel de abatere de la ceea ce înseamnă iubire pentru mine. Probabil că am tendința să pun limite în orice lucru, dar datorită faptului că am renunțat la tot pentru relația aceasta, chiar și la a socializa cu prietenii mei (3 persoane), la cererea respectivului, am avut așteptarea ca acesta să mă respecte pe mine și ceea ce îmi doresc într-o oarecare măsură. Să nu mai spun că nu-i suport gusturile, eu sunt un om boem, nu am nevoie de oameni în jurul meu și am criterii după care i-am împărțit. El, în schimb, susține pleava societății și mă acuză pe mine de prostie fiindcă din punctul lui de vedere nu sunt normală și am nevoie și de control la psiholog, iar pentru mine acest lucru nu neapărat e o jignire, dar de când și până când îmi spune mie cineva cu principii atât de josnice că sufăr de prostie. Sper să nu pară din modul în care am scris că sunt încrezută, fiindcă în realitate încerc să mă adaptez cerințelor de azi și să mă fac plăcută de oameni.
Din cauză că a intervenit dependența nu știu cum mă pot despărți de persoana respectivă astfel încât să nu sufăr ( fiindcă chiar dacă e exact opusul a ceea ce mi-am dorit, îl iubesc, știu, mă contrazic), aș vrea doar să găsesc o modalitate prin care să-i induc lucrurile care sunt cu adevărat importante, să-l fac să realizeze că perfecțiunea ființei umane nu constă în limitarea intelectului, ci îi corespunde voinței de a cunoaște, nu de a trăi ca animalul întru imediat. Îmi puteți da câteva sugestii? Mă voi gândi la ceea ce spuneți și mi-ați fi de ajutor. Mulțumesc.

Adica tu vrei sa il schimbi radical.
Ma indoiesc ca vei reusi. Nici nu ar trebui sa te chinui sa incerci.
Din punctul meu de vedere, ar fi trebuit sa pui punct relatiei din clipa in care ti-a cerut sa renunti la prietenii tai.
Nu cred ca il iubesti. Nu ai mentionat nici macar o calitate a acestui om. Pur si simplu te-ai obisnuit cu el si ti s-ar parea mai simplu sa il schimbi pe el decat sa incepi o noua relatie.
Pot sa te intreb cati ani ai?

Cam grea povară ai de dus.
Mă rog, ai cerut un sfat - iată ce spun eu: lasă-l! chiar dacă o să suferi, suferința asta nu va dura nici pe departe la fel de mul timp cât ar putea dura această relație toxică de acum înainte, timp în care tu ORICUM tot suferi. Iar la sfârșit, va veni aceeași perioadă de readaptare, cu tot cu suferință. Deci ce preferi? s-o tai acum și să te doară mai puțin, sau o boală lungă?!?

Nu ai de ce sa mai stai in relatia asta.
"A horrible end is better than endless horror." (Oliver Markus, Sex and Crime: Oliver's Strange Journey)
Pe romaneste: "sfarsitul groaznic este preferabil groazei fara sfarsit". Taie-o acum. Nu faci altceva decat sa suferi inutil si tot acolo ajungi.

E pierdere de vreme, tot la despartire o sa ajungi cu o astfel de persoana. Nu sunteti compatibili, nici macar ca prieteni probabil. Si de ce esti atat de desteapta la 18 ani? Citesti mult?

Cred ca iti este greu sa lasi ratiunii sa ia loc sentimentelor. Poate ar trebui sa iei legatura cu unul dintre prietenii tai si sa incepi sa iti umpli timpul, ca progresiv sa accepti existenta finitatii in aceasta relatie, ca in toate lucrurile de fapt. Nu vei reusi sa schimbi niciodata un om osificat, nu are rost sa iti pierzi timpul incercand. Cineva care chiar este dornic sa auda si alte conceptii asupra vietii decat cea proprie nu s-ar comporta in nici un caz in acel fel. Cat despre comportamentul animalic, in fond toti suntem animale conduse de instinctul de supravietuire si de alte caracteristici cu care ne nastem, nu le dobandim. Daca ajungi sa depasesti aceasta conditie, apare problema incompatibilitatii intre tine si oamenii ca el, care alcatuiesc majoritatea populatiei. La fel ca in poezia lui Eminescu, cand fata nu intelege conceptiile Luceafarului si, dupa ce ii cere un sacrificiu imens, cel de a renunta la nemurire, se intoarce la iubirea pamanteasca cu Catalin. In final, Luceafarul realizeaza ca totul a fost in zadar si se retrage in lumea lui, "nemuritor si rece". Este greu sa treci peste sentimentele provocate de despartire, dar in fond viata e un sir lung de suferinte. Oricum vei avea de trecut peste aceasta neplacere, acum sau mai tarziu, asta tu alegi. Sper sa poti sa privesti situatia rational si scuza-ma daca am fost putin cinic, dar asa imi sta in fire. Succes!

Nu e treaba ta sa il schimbi, asa cum nici tie nu-ti place cand el iti impune sa ii accepti si sa ii urmezi principiile. Pari o persoana deschisa la minte, sesizez o fire de artist, deci stiu cat e de greu atunci cand sentimentele si ratiunea se contrazic. Sunt sigura ca ti-ai dat seama, dar o sa-ti spun si eu: sunteti doua firi total diferite. Ati incercat sa trageti de o relatie sortita esecului, si pare ca sunteti intr-un razboi continuu. Pur si simplu aveti personalitati opuse, si desi atractia e mare, o astfel de "legatura" nu are sanse sa evolueze in acest mod, ci poate doar daca unul dintre voi va renunta la principiile sale. Noua, oamenilor, ne place, vezi bine, sa ne complicam aiurea in situatii absurde. Solutia e simpla: ori "te dai dupa el", ori pui punct acestei relatii. Eu sunt de parere ca, desi il iubesti, nu iti face bine sa stai alaturi de un baiat care-ti inhiba evolutia, care nu-ti ofera sprijinul necesar pentru a-ti depasi limitele. Aceasta relatie te tine in loc, nu-ti permite sa iti depasesti conditia. Totusi, te incapatanezi sa nu renunti. Este mai puternica dragostea pentru el, sau dorinta de a ajunge unde ti-ai propus?

Buna Aleister!
Constat ca esti o persoana deosebit de inteligenta si delicata.partenerul descris cu siguranta nu te merita si cred ca nu se merita sa-ti irosesti sufletul si mintea ca sa-l aduci pe drumul cel bun.Meriti ceva mult mai bun si trebuie sa constientizezi asta.Nu a inceput lumea cu "el" si nici nu se termina cu "el". Cauta altceva.Cu cat mai curand, cu atat mai bine.Stii ce i-a zis Isabella de Castilia lui Cristofor Columb cand a pornit sa caute drumul spre Indii?"Cauta! Si chiar daca ceea ce cauti nu exista, Dumnezeu va crea acel ceva special pentru tine, pentru a-ti rasplati cautarea".

O sa incerc sa fiu cat mai scurt posibil.nu ii poti face multe daca nu vrea.candva am fost ca el. dupa o relatie in care mi-am pus toate sperantele si am pierdut ajunsesem sa distrug psihic orice partenera pe care o aveam.aici ma refer la faptul ca o faceam sa ma iubeasca si apoi o tranteam la pamant, o ridicam mai sus doar ca sa o trantesc din nou, faceam asa pana cedau si intr-un final plecau.nu ai nevoie de psiholog, el ar avea. poate ca in relatiile pe care le-a avut el a fost cel care a condus si cand a fost nevoie de ceva el a rezolvat iar tu fiind independeta de oricine, puternica si cu mai multe realizari ca el, ii ranesti orgoliul.nu se mai simte important, nu se mai simte puternic si deodata observa ca nu e singurul care poate realiza ceva.nu gandeste normal, in mintea lui acum nu este decat cum sa faca sa dai tu gres, numai este iubire.ideal ar fi sa intrerupi relatia daca nu sunt copii la mijloc.acorda-ti mai mult timp si puneti gandurile in ordine ca o sa ajungi sa o iei razna si nu o sa iti revii curand.eu stiu ce am facut si stiu ca am gresit si imi pare rau si acum si mi-am cerut scuze cum am avut ocazia.stiu ca nu mai pot indrepta raul facut, e ca si cum as redeschide ranile asa ca m-am retras intr-un final pentru ca asa era mai bine pentru ele.

Nu exista o modalitate prin care te poti desparte de persoana "iubita", fara "a suferi",asa cum nu exista vreo carte care sa te invete cum sa nu mai simti.
Am trecut printr o experienta similara,mult mai scurta,dar cu toate astea lucrurile care se intampla realmente devin o parte din tine.
Suntem suma femeilor/barbatilor pe care ii avem, si asta inclina balanta dintre maturitate si imaturitate.
Fiecare lucru e trecutor, mai greu e sa il constientizezi si sa te axezi pe aceasta ideea primordiala.
Treci peste, nu tu esti cea care pierde o persoana, ci persoanele te pierd pe tine.
Pace!

Sa va *** undeva, nu mai vorbiti aiurea ma, de unde stiti voi cat o iubeste el, de fapt o iubeste si nu e deloc cum zice-ti voi, oameni in izmene si tralalala cu idei vai de capu vostru, iubire suna-ma si lasa despartirea ca nu scapi tu asa de mine : suna-ma :* TE IUBESC