anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Bună,
Simt că am nevoie de câteva sfaturi în conformitate cu ce mă macină.
Am o relație de 1 an și 7 luni, îmi iubesc soția, nu ne-am căsătorit încă, dar urmează să se întâmple, e o relație frumoasă, primesc foarte multă iubire, înțelegere și atenție, lucruri pe care încerc să i le ofer și eu. Ea e puțin mai (mult) posesivă, eu sunt puțin mai (mult) impulsiv. Noi ne dorim o relație monogamă, problema în cazul meu e dorința continuă de a experimenta. Nu vreau să mi-o trag cu altele, nu neapărat, deși nu știu ce se poate întâmpla în viitor, sunt foarte nesigur de el, iar ea e și anxioasă și trebuie să o conving de lucruri de care nici eu nu sunt sigur doar pentru că îmi doresc să fie bine și nu vreau să o rănesc, vorbesc despre orice fel de experiență cu altcineva, lucru pe care ea îl consideră înșelat. Nu știu ce să fac în cazul ăsta, nu mă gândesc la o despărțire, mă când cum aș putea să reușesc pe viitor să-mi controlez impulsurile pentru că nu-mi doresc să sufere, ne și certăm, în principal ne certăm pentru că sunt anumite chestii care o rănesc foarte ușor, pe ea o face să se simtă prost și o îmbrățișare random cu o colegă, nu-mi interzice, îmi spune că se simte prost și o văd supărată iar pentru mine asta e suficient.
Aș vrea să am mai mult control asupra a ce fac, să-mi controlez impulsurile, să ajung mai serios și sunt foarte confuz cu privire la dezvoltarea mea.

Răspuns Câştigător
| Creierash a răspuns:

Intr-adevar omul are in inconstient ramura de poligamie, desi in ultimele mii de ani, monogamia a trecut in prim plan.

Referitor la intrebarea postata.
Asta cu "nu ma pot controla" este un moft (imi pare rau sa iti zic, dar pur si simplu este un moft). Tu esti constient ca ai o relatie, ai o iubita care tine mult la tine, te iubeste, iti ofera ce ai zis si tu. Daca spui ca nu te poti controla si ca simti nevoia de a experimenta, inseamna ca esti o persoana primitiva, cu impulsurile sexuale mult mai puternice decat ratiunea. Aici nu e vorba de tratament, de exercitii sau de "ce sa fac sa ma controlez?". Aici pur si simplu este vorba despre mentalitatea ta. Tii la ea si la relatie? Nu o sa o inseli. Nu tii? Inseal-o. In fond, tu stii ce vrei, nu noi. Dar eu zic sa fii matur si sa nu te duci la altele. Lasand la o parte ca o vei distruge complet din temelii, ai da dovata de primitivism. Esti om rational.
Asa cum nu spui "nu ma pot controla, vreau sa omor pe cineva acum", poti foarte bine sa te opresti din a spune "nu ma pot controla, vreau sa incerc si cu alta". Asa cum spui "sunt om rational, si nu omor oamenii la intamplare pe strada", poti sa spui foarte bine "sunt om rational, nu pun capat unei relatii pentru placere sexuala". Sau, daca la tine relatia inseamna placere sexuala in mare parte, mai bine pui capat! Desi as fi dezamagit sa spui ca dupa 1 an si 7 luni, tu vezi relatia ca fiind una preponderent sexuala.

Spui ca sunt lucruri de care nici tu nu esti sigur. Toti oamenii se confunta cu asta pe parcursul vietii. Subconstientul omului este facut de asa natura de a remarca cu o viteza foarte mare posibili parteneri sexuali pe parcursul vietii, aparand astfel libido-ul. In general, cam 30% din femeile pe care le vei intalni iti vor starni atractie sexuala fata de ele. Ce o sa faci? O sa fii un frustrat ca nu poti sa faci cu toate?
Te asigur ca si posibil-viitoarea-ta-sotie a intalnit de-a lungul relatiei cu tine alti barbati de care s-a simtit atrasa sexual. Cum se face ca inca e acolo cuminte si tine la tine? E mai matura decat tine. Asta isi doreste. Isi doreste sa fie cu tine. Daca si tu ti-ai dori, NU TI-AI MAI PUNE PROBLEMA de a o insela. Ai fi constient ca alte fete sunt mai "sexy", dar nici nu ai mai intoarce ochii dupa ele. Ti-ai spune "am deja".

10 răspunsuri:
| RAY a răspuns:

Omul e o fiinta poligama faptul ca te minti ca esti monogam asta nu te face monogam sa stii asta, dorinta sexuala e mereu activa si cand iubim pe cineva, daca tot te vei minti o sa ai frustrari in timp

| RAY a răspuns (pentru Creierash):

Nu e adevarat asa ceva, oricine care citeste istoria omeniri isi poate da seama de poligamia speciei umane, ne dezvoltam indentic ca o specie poligama, nu uita ca si biblic vb poligamia e confirmata

| Creierash a răspuns (pentru RAY):

Poligamia este un instinct primitiv uman. Nu am zis ca nu exista. Toti oamenii, si barbatii, si femeile sunt instinctual poligami. Un barbat simte atractie sexuala fata de multe femei din jurul sau, la fel si femeile.
Monogamia este o valoare promovata de-a lungul mileniilor inca din triburi, astfel ca a devenit instinct artificial rational. Motivul pentru care evolutia speciei a permis aceasta monogamie sa fie inradacinata in psihicul omului este pentru ca pe vremea triburilor, se incurcau femeile cu barbatii si nu se mai cunostea care copil era al cui, astfel crescand riscul incestului si aparitiei copiilor cu malformatii. Instinctual, pentru a reduce aceste probleme, omul si-a dezvoltat instinctul sexual monogamic.
Involuand, si revenind la instinctul primitiv de poligamie (fac sex cu cine apuc ca sa procreez specia) ar duce iarasi la problema incestului in cativa ani.

Răspuns utilizator avertizat
| Creierash a răspuns (pentru RAY):

Intr-adevar omul are in inconstient ramura de poligamie, desi in ultimele mii de ani, monogamia a trecut in prim plan.

Referitor la intrebarea postata.
Asta cu "nu ma pot controla" este un moft (imi pare rau sa iti zic, dar pur si simplu este un moft). Tu esti constient ca ai o relatie, ai o iubita care tine mult la tine, te iubeste, iti ofera ce ai zis si tu. Daca spui ca nu te poti controla si ca simti nevoia de a experimenta, inseamna ca esti o persoana primitiva, cu impulsurile sexuale mult mai puternice decat ratiunea. Aici nu e vorba de tratament, de exercitii sau de "ce sa fac sa ma controlez?". Aici pur si simplu este vorba despre mentalitatea ta. Tii la ea si la relatie? Nu o sa o inseli. Nu tii? Inseal-o. In fond, tu stii ce vrei, nu noi. Dar eu zic sa fii matur si sa nu te duci la altele. Lasand la o parte ca o vei distruge complet din temelii, ai da dovata de primitivism. Esti om rational.
Asa cum nu spui "nu ma pot controla, vreau sa omor pe cineva acum", poti foarte bine sa te opresti din a spune "nu ma pot controla, vreau sa incerc si cu alta". Asa cum spui "sunt om rational, si nu omor oamenii la intamplare pe strada", poti sa spui foarte bine "sunt om rational, nu pun capat unei relatii pentru placere sexuala". Sau, daca la tine relatia inseamna placere sexuala in mare parte, mai bine pui capat! Desi as fi dezamagit sa spui ca dupa 1 an si 7 luni, tu vezi relatia ca fiind una preponderent sexuala.

Spui ca sunt lucruri de care nici tu nu esti sigur. Toti oamenii se confunta cu asta pe parcursul vietii. Subconstientul omului este facut de asa natura de a remarca cu o viteza foarte mare posibili parteneri sexuali pe parcursul vietii, aparand astfel libido-ul. In general, cam 30% din femeile pe care le vei intalni iti vor starni atractie sexuala fata de ele. Ce o sa faci? O sa fii un frustrat ca nu poti sa faci cu toate?
Te asigur ca si posibil-viitoarea-ta-sotie a intalnit de-a lungul relatiei cu tine alti barbati de care s-a simtit atrasa sexual. Cum se face ca inca e acolo cuminte si tine la tine? E mai matura decat tine. Asta isi doreste. Isi doreste sa fie cu tine. Daca si tu ti-ai dori, NU TI-AI MAI PUNE PROBLEMA de a o insela. Ai fi constient ca alte fete sunt mai "sexy", dar nici nu ai mai intoarce ochii dupa ele. Ti-ai spune "am deja".

| corbulalbrosu a răspuns:

Dorintele tale le poti indeplini prin trecerea la religia mormona sau prin mutarea intr-o tara islamica, musulmana unde prin lege ti se permite sa detii mai multe sotii, in limita posibilitatilor de a le intretine. Simplu si practic, fara batai de cap si/sau trairi sentimentale "inutile". big grin

Răspuns utilizator avertizat
| vocea a răspuns:

Trebuie sa inveti sa iti controlezi instinctele si sentimentele.
Te sfatuiesc sa mergeti la un psiholog de cuplu si sa va ajute sa va cunoasteti mai bine.
Chiar daca o inseli esti barbat si tot acasa te intorci.

| GlowingShadow a răspuns:

Daca-ti pui piedici, restrictii, o sa fie mai bine? Dupa un timp cand se aduna frustrarile, cand explodezi ca un vulcan de sentimente, unde crezi ca o sa-ti ajunga relatia?
Apoi, te citez: "trebuie să o conving de lucruri de care nici eu nu sunt sigur doar pentru că îmi doresc să fie bine și nu vreau să o rănesc" - aici gresesti enorm. Baza fiecarei relatii e comuncarea. Daca aia lipseste, s-a dus dracului tot. Spune exact ce simt, spune daca nu esti sigur de ceva, important e sa spui exact ce simti. Daca ajungeti la concluzia ca nu va potriviti, e mai okay un adio prietenesc decat un adio violent. N-are rost sa incerci sa-ti controlezi impulsurile pentru ca ele n-o sa dispara.

| NutellaFinettiHomeAlone a răspuns:

Poate apar acum aceste instincte pentru ca nu ai experimentat destul. Nu stiu...sau poate tu nu faci nimic gresit,poate ea e mult prea posesiva,dar nu intelege asta. Ar trebui sa faci aceleasi lucruri pe care le face si ea cu tine ca sa realizeze ca exagereaza.
Daca vezi ca nu merge pur si simplu discuta deschis cu ea, incearca sa o faci sa inteleaga ca si tie iti este greu sa fii atent la fiecare pas, explica-i ca incerci sa faci tot ce poti ca sa nu se supere.
Va recomand sa cititi amandoi cartile lui Bogdan Marcu,"Jurnalul unui Adam" vol I si II. Ar fi bune in special pentru ea, poate va intelege mai bine cum gandesc barbatii, ce le place si ce nu.

| suntetiprosti a răspuns:

Un club de swingeri ar fi solutia