| Clamidia a întrebat:

Sunt împreuna cu un băiat de aproape 6 luni. Scuze eram. Acum vreo 4 zile când eram cu el împreuna, m-am întâlnit cu o fata întâmplator care face tarot. Și mi-a spus așa din privire ca eu plâng foarte mult și dacă am relație. Mi-a spus sa ii arat o poza cu el și a spus din start ca își bate joc și nu ii place de el. Ok după mi-a făcut și faza cu cărțile și a spus ca el își bate joc și ca are pe altcineva cu care se vede pe ascuns. Ca el și verișorul lui ma au la mâna cu ceva, cică și ca o sa își bata joc așa mult ca lumea ma va face curva orașului. Și aia a spus la un prieten sa ma despartă cât mai repede de el ca o sa sufăr. M-am despartit pentru ca m-am speriat. Prietena mea imi spunea ca el ma iubește și acum îmi zice ca dacă ma impac cu el o sa regret. Eu nu stiu dacă sa cred, de când cu fata aia. Vin vorbe peste vorbe. Am vorbit cu el și părea așa sincer si de suparat. Când m-am despartit i-a dat mesaj mamei mele "aveți o fata de nota 10".
M-am întristat pentru ca lumea a reușit sa strice tot iar eu îs naiva și trăiesc cu lumea. Azi m-am văzut cu un alt verișor de al lui și mi-a spus ca pe el nu l-a văzut așa de îndrăgostit niciodată. Și ca nu știe cum sa își arate asta. Nu stiu, ma deranjează ca lumea spune vorbe multe. Și na și el s-a suparat. Am vorbit și cu mama și a spus sa nu mai cred ce zice lumea. Adică na, o fi el cum e. Dar din ce am văzut ma iubește. Sunt mai multe detalii dar nu le dau. Ce sa fac? Mie Îmi pare foarte rău ca m-am despartit de el dar na... mi-a fost frica. Toți prietenii îmi spun ca el își bate joc. Un var de al lui spune ca din câte a auzit de la el eu îs curva. Dar el are ciuda pe mine foarte mare. Iar prietena mea are ciuda la fel pentru ca ei nu i-a convenit niciodată când am avut un prieten.
Of sunt foarte multe de explicat. Ma rog
Un sfat ceva.

Răspuns Apreciat de Editori
| sara0234 a răspuns:

Poti incepe prin a vorbi cu deschis cu el.
Il poti intreba daca e adevarat ce ai auzit. Iar daca va minti iti vei da seama.
Saaau poti pur si simplu sa iti asumi decizia de a fi despartiti si sa treci peste. Nu o sa fie singurul baiat din viata ta. Asa ca nu pierzi mare lucru.

4 răspunsuri:
| Freya1 a răspuns:

Sti ca de multe ori nu iese fum fara foc.Nu crede în fazele cu vrăji, dar in schimb fi mai atenta in jurul tau ca nu cred ca toata lumea are ceva cu tine.Inainte sa te împaci cu el cercetează si vezi sa stii sigur daca merita iubirea ta si dupa puneti sufletul pe tava.

| Andreeush a răspuns:

În primul rând ai fost fraieră că ai ascultat de acea care dă în tarot și ți-a zis numai prostii.
Dacă ai o relație iar tu auzi pe la cineva vorbe urâte ar trebui să vorbești cu iubitul tău, să lămurești lucrurile cu el.
Nu mai trăi în funcție de ce zice lumea, în ziua de azi există multă invidie.

| Crackman a răspuns:

Sfatul meu este sa iti vezi de viata ta. Lasa tu lumea happy ca dupa ce te violeaza, te calca pe cap sa ramai acolo. Mataforic desigur

| MademoiselleCosmina a răspuns:

Nici nu-mi vine sa cred ce citesc.
Adica tu parasesti baiatul care te iubeste cu adevarat din cauza unor zvonuri si a unei nebune cu tarot?
Ti-a aratat ca te iubeste si tu asa il rasplatesti? Trebuie sa inveti sa iubesti si sa crezi, in el, nu in toate prostiile. Ia si suna-l si cere-ti iertare si nu mai baga lumea atat in seama. Cu cat le acorzi mai multa atentie, cu atata vor scoate mai multe zvonuri.

| Clamidia explică (pentru MademoiselleCosmina):

E țigan. De aia lumea spune ce spune...

| MademoiselleCosmina a răspuns (pentru Clamidia):

Si daca e tigan nu e tot om? Tie ti-ar placea sa fii tiganca si sa te dea lumea la o parte din cauza asta? Sau sa se desparta iubitul de tine?

| Clamidia explică (pentru MademoiselleCosmina):

Pai eu nu am o problema, mie îmi place de el ca om. Dar nu am gândit și m-am speriat. Nu fac diferențe, spun ca majoritatea îl judeca după ce e