Off iubita mea mereu ma emeotionez de copii care nu mai au un parinte langa ei, gandindu-ma ca eu ii am pe amandoi si nu-i pretuiesc, ete normal sa-i simti lipsa tatalui tau, dar nu mai plange si gandeste-te ca el nu te-a parasit este acolo sus in ceruri si se roaga pentru tine, te vegheaza si el in sufletul tau traieste si este alaturi de tine, fii tare da? Gandeste-te la Tutu Adrian baiatul de la Romani au talent ai vazut poveste lui? El s-a descurcat singur fara ambii parinti si le simte lipsa dar stie ca ei sunt chiar langa el, ii sunt alaturi asa si tatal tau iti este alaturi, el nu murit ci traieste in sufletul tau, fii tare
Te-am pupat
Asta simt si eu. Tata a murit cand aveam 7 ani si, pana acum (am 32), nu a existat nici o zi in care sa-nu mi fie sfasietor de dor de el, in care sa nu simt acea mare gaura in inima. Nu pot sa zic ca ea a scazut in vreun fel vreodata. E drept ca nu plang ori de cate ori imi amintesc, dar plang adesea de dorul lui. Cred ca asta se va intampla toata viata mea.
Pff imi pare foarte rau pentru tine... eu am 13 ani si cu toate ca nu imi prea suport parintii am realizat ca nu pot face nimic fara ei...
Nu ai ce sa faci decat sa treci peste. CU siguranta mai sunt altii ca tine, ba chiarmult mai rau ca tine( care nu au parinti deloc). Crede-ma, m-am alucreaza la un centru de plasament si de fiecare data vine acasa plangand cand ii aduc copii noi, cu diferite dificultati. Acum cateva zile i-a adus 3 frati ai caror tata si-a omorat in bataie mama si este la puscarie. Crede-ma este cumplit.
Crede-ma daca ai pe cineva aproape de tine...cum sunt sigura ca ai( o mama, bunici, prieteni) o sa treci peste. Gandeste-te la familia pe care o ai si care te iubeste si fi fericita ca spre deosebire de altii cazul tau este fericit. Imi pare foarte rau pentru tine, dar nu poti decat sa treci pestesi sa te gandesti la ce este bine pentru tine Nu trebuie sa plangi, nu rezolvi nimic.
Iti spun din nou ca imi pare foarte rau pentru tine.Bafta in continuare
Suntem cam in aceeasi stuatie:tatal meu a murit cand eu aveam 3 ani si jumatate,si cum spui si tu, a fost o pareioada in care parca nu i-am simtit asa mult lipsa, insa de la o varsta am inceput sa inteleg ca de fapt imi lipseste enorm.Viata e nedreapta, dar nu putem schimba asta, cel putin in cazul asta.Incearca sa nu te interiorizezi si sa intelegi ca viata ne ia intr-un fel si ne da in altul.Vezi partea plina a paharului.Numai bine.
Imi pare foarte rau.Condoleante! Cred ca oarecum ar trebui sa te distragi putin.Sa stai sa te gandesti si sa iti pui in ordine gandurile.Este foarte greu sa pierzi unul dintre parinti.Stiu ce inseamna aceasta durere sufleteasca.Ca sa poti trece peste(este doar un fel de a spune) trebuie sa inveti sa iti controlezi sentimentele si emotiile.
O sa vezi ca,cu timpul,gasesti anumite persoane care va umple golul, chiar daca nu de tot, macar inmare parte:* cand o sa cresti vei mai intelege
Gandeste-te ca tatal tau este in ceruri, ca are grija de tine si ca nu vrea ca tu sa suferi si in plus oricat ai plange tatal tau nu se mai intoarce si tu trebuie sa mergi mai departe
beausingurlamasamea întreabă: