10 reguli de seductie pentru prima intalnire
Regula nr 1
Culege toate informaţiile verbale şi nonverbale, fără să faci presupoziţii şi interpretări la masă cu el, adună tot ce poţi, ai timp după să le pui pe foaie şi să le analizezi. Fii atentă la tot ce spune şi nu spune, ce teme evită, ce preferinţe are, despre ce vorbeşte cu precădere.
Regula nr 2
Când te duci la întâlnire îţi stabileşti dinainte cât stai, cum vrei să decurgă, despre ce vorbeşti, ce vrei să obţii şi cum ieşi din scenă. Ai un plan şi-l respecţi, chiar dacă el e Brad Pitt, ne-am înţeles? Tu ai o viaţă şi îţi vezi de ea, nu fă greşeala să uiţi să te ridici de la masă, sau să-l anunţi de când te aşezi că tu mai ai o întâlnire. Fă pe proasta: "Am uitat să-ţi spun? Am crezut că ţi-am spus când am venit". Mai bine pari aiurită decât banală.
Regula nr 3
Nu vorbeşti despre viaţa ta intimă cu el. Ai atâtea teme de abordat, încât nu-ţi ajunge o după-amiază întreagă, aşa cum ai văzut mai sus, deplasezi inteligent comunicarea spre filozofie, sport, muzică, destinaţii văzute şi nevăzute, orice, dar nu vorbeşti despre tine şi ce-ai făcut înainte cu viaţa ta.
Regula nr 4
Nu te lăsa chestionată sau târâtă în direcţii alunecoase, gen sex sau mai ştiu eu ce subiecte pe care nu le stăpâneşti. Interesul tău este să-i arăţi cine eşti şi cum gândeşti vorbind despre orice subiect confortabil ţie. Dacă alunecă în alte direcţii, deplasează energia unde vrei, nu uita că tu eşti stăpâna cuplului, tu eşti cea care mişcă soarele şi luna, el nu face decât să te urmeze. Şi lui îi place să fie ghidat, crede-mă. Asta îl face să-şi dorească mai mult, să umble după tine şi să te seducă.
Regula nr 5
Încearcă să storci tot ce poţi despre el şi viaţa sa amoroasă şi familială. Cu cine şi cât a umblat, cum s-au încheiat poveştile de iubire, ce relaţie are cu mama sa, cum priveşte femeia, ce vrea de la o femeie, ce planuri are în viitor, aspiraţii etc. Dar toate astea fără să-l întrebi direct, "cu cine ai umblat şi cât a durat cea mai lungă poveste de iubire?". E foarte bine să mai pui câte o întrebare directă, dar să nu se simtă ca la interogatoriu. Şi nu-i pune întrebări închise, prin care se răspunde cu da sau nu, ci foloseşte-te de arta comunicării ca să-l aduci în terenul tău: "Cum ai procedat într-o situaţie delicată? Cum îţi place să fii iubit? Să-nţeleg că pentru tine e important să…"
Regula nr 6
Ridică-te de la masă când tensiunea, excitaţia şi atracţia creşte între voi, scuză-te elegant şi lasă-l să-şi dorească mai mult. Nu-ţi fie teamă, nu se sperie, revine mai înfierbântat.
Regula nr 7
O să te sune. Nu-i răspunde. O să-ţi dea mesaje, nu-i răspunde. A doua zi o să sune din nou, răspunde-i o singură dată, entuziasmată de viaţă, după care refuză-i invitaţiile într-un mare stil, pe fondul că ai multă treabă. Asigură-l că o să vă vedeţi când ai mai mult timp liber şi eventual la sfârşit de conversaţie spune-i cât de bine te-ai simţit în compania lui. Atât.
Regula nr 8
Lucrurile bune nu durează o veşnicie. Atenţie la cât întinzi coarda, tot ce ai de făcut este să-i confirmi cât e de important pentru tine în cuvinte puţine. Nu uita că teama numărul unu a bărbaţilor este teama de abordare, ceea ce înseamnă că trebuie să-i arăţi că te interesează ce arată şi spune el, altfel fuge departe de oglinda ce-i reflectă incertitudinea şi lipsa interesului. Fii încântată când vă vedeţi şi ciudată când vă despărţiţi. Păstrează treze confuzia şi misterul, astfel încât să nu mai înţeleagă nimic. Tot ce te interesează este să-l pui în cap şi ăsta e drumul spre ce visezi.
Regula nr 9
Nu-ţi da chiloţii jos, oricât de mult l-ai dori. De ce te sfătuiesc să-i ţii pe tine? Fiindcă n-ai altă opţiune de a-l înnebuni şi păstra pe termen lung, mai ales dacă nu eşti expertă în seducţie. Joacă-te, dar nu mai mult de atât. E tâmpită ideea de a ajunge cu el în pat şi a-i spune: "până aici, mai mult nu vei primi". Nu te băga pe un teren mlăştinos, dacă nu eşti sigură pe tine. Mai aşteaptă. Chiar dacă bărbaţii spun că sunt sătui de jocurile amorului, nu-i aşa. Le place să fie atraşi şi respinşi. Cărţile sunt la tine în mână, câştigă partida.
Regula nr 10
Fă-l să se simtă important, fă-i complimente în clipa în care eşti sigură că şi-a prins urechile. Nevoia de a fi important este o nevoie primară, la fel ca nevoia de hrană. Fă-i complimente autentice, nu te juca cu focul, dacă-i spui că-ţi place cum dansează şi el are două picioare stângi, ai dat-o în bară, nu e idiot, ştie şi el că n-are talentul ăsta. Culege abilităţile şi calităţile care-ţi plac la el şi subliniază-le. Fii autentică şi sigură pe ce spui şi faci.
Tot ce ai de facut este sa urmezi acest ghid daca vrei sa-ti fie bine la a doua intalnire, la a zecea. Exista milioane de femei care gresesc de la prima intalnire si pana la ultima. De ce? Fiindca n-au invatat nimic despre barbati. Barbatii cauta femei puternice, care stiu ce vor si care nu se joaca cu timpul lor pretios. Esti una dintre cele care plang si-si dau cu capul de pereti ca n-a mai sunat? Acum stii ce ai de facut ca sa-l faci sa se indragosteasca de tine. Tu esti femeie increzatoare, fabuloasa, solara pe care el alearga s-o cucereasca. Pregateste-te de distractie! sper ca team jutat... funda?
1.Trebuie sa vorbesti linistit,fin, si cu simtul umorului.Trebuie sa nu ii arati ca il placi,sau sa te rusinezi la o anumita atingere pe mana sau pe gat, sau chiar un pupic pe obraz. Incearca sa fi tu insuti, nu te da drept persoana care nu esti tu. 2.Iti dai seama ca te place dupa felu cum te priveste,daca se uita la tine in timp ce vorbesti,mai iti dai seama si dupa felul cum se comporta cu tine,daca iti face cadouri pe parcursul intalniri, sau daca incearca sa te faca sa razi, sa te distrezi.Bafta . fundita?
1. trebuie sa vorbesti civilizat si totusi indrasnet.(nu exagera cu indrasneala)
2.iti dai seama ca te place dupa felul cum vorbeste si cum se comporta cu tine(dar iti dai seama exact dupa o perioada daca te place cu adevarat nu din 1 -2 zile) funda?
pup:*
1. I zici ca arata bine ca ti la el ca e dulce si alte chestii daste 2. Pai daca si el vorbeste frumos cu tine inseamna ca te place funda!:d
TheAlphaFemale întreabă:
anonim_4396 întreabă: