Bună !
Într-adevăr, e cam aiurea situaţia. Ceea ce nu pot înţelege este motivul pentru care părinţii ei se certau din cauza ta.
Într-un an şi ceva aţi avut suficient timp cât să adunaţi multe amintiri plăcute unul cu celălalt, şi este normal să fi trist aduci când îţi aminteşti de relaţia cu ea.
Dacă ai ajuns la lacrimi înseamnă că ai iubit-o mult şi chiar ai pus suflet în relaţia cu ea, fapt ce este demn de apreciat, te felicit. În ceea ce priveşte faptul că ai ales fericirea ei, ceea ce aducea de la sine nefericirea ta, a fost un gest demn de apreciat! Nu sunt prea mulţi băieţii care să iubească din toată inima .
Din prizma faptului că a renunţat relativ uşor, eu deduc faptul că nu te-a apreciat.
Nu ştiu dacă ea este fericită acum, nimeni nu poate ştii, dar cert este faptul că ţie cel puţin, această relaţie ţi-a lăsat răni adânci în suflet.
Pe deoparte te înţeleg, ţi-ai făcut o nouă iubită pentru a o putea uita pe cealaltă, dar pe de altă parte, nu este corect faţă de ea.
Atât timp cât pe tine încă te afectează tot ceea ce fosta prietenă face, este clar că încă mai ai sentimente faţă de ea.
Nu o folosii pe actuala ta iubită pentru a te consola decât, este posibil ca ea să pună suflet cu adevărat, iar mai devreme sau mai târziu o vei face să sufere.
Sfatul meu este să mai aştepţi o perioadă, timp îm care să-ţi pui ordine în gânduri.
Ocupăţi timpul cu altceva, şi gândeşte-te că poate aşa a fost să fie. Mai bine singur, decât împreună cu persoana greşită.
Dar, până va veni momentul să te îndrăgosteşti din nou, capu` sus şi fii tare!
Baftă >
Dragostea este ceva foarte frumos. Cei înțelepți spun că e mai bine să fi iubit și să fi pierdut iubirea decât să nu fi iubit deloc. A fost frumos dar se pare că pentru ea a trecut. Mai ales dacă s-a cuplat cu altul imedat după înseamnă că nu prea îi părea rău după tine. E interesant de aflat de ce se certau părinții ei din cauza ta. Poate că a vrut să se despartă de tine și din cauza asta.
Oricum ar fi, e clar că ea nu dorește să mai fie iubita ta. Acum ai pe altcineva, păstrează amintirea lucrurilor frumoase care au fost în acel an și două luni și bucură-te de ce ai acum. O femeie nu o poate înlocui niciodată pe alta, pentru că fiecare este diferită. Nu merită să plângi după ea, asta e, se întâmplă, oamenii se mai împacă se mai despart, viața merge înainte.
Ca paranteză, încearcă să îi arăți că treaba merge bine c prietena cea nouă. Uneori chestia cu gelozia funcționează. Dacă te mai iubește o să se simtă nașpa când te vede cu altcineva și o să te caute ea. Dacă nu o face, nu cred că mai aveți vreo șansă.
Numai bine.
Cu timpul o vei uita desi va fi greu. pentru ca tu ai iubito foarte mult. eu zic sa incerci sa pui suflet in relatia asta cu aceasta fata.
e greu so uiti e normal...dar nu iti mai aduce aminte,, incearca sa faci activitati multe, du-te la un club. asculta muzica vesela, iesi cu noua iubita la plimbare. o sa te simti mai bine. nu o mai cauta pe fosta iubita. succes
Te inteleg perfect si inteleg ca iti este greu sa o uiti dar aici e ceva la mijloc, ceva nu e in regula pentru ca, atunci cand iubesti, nu iti pasa ca parintii tai se cearta din cauza prieten ului tau sau ca se cearta cu tine sau altceva de genul.Parintii ei s-ar fi obisnuit dupa o perioada si te-ar fi acceptat. Daca nu te-ar fi acceptat, asta e, dragostea invinge mereu(asa ar trebui)si voi erati ok.Ea se putea impune in fata parintilor ei si sa le explice ca si ei s-au iubit la vremea lor si acum sunt impreuna, daca ei sunt fericiti, ea de ce sa nu fie fericita.Pentru dragoste trebuie sa si suferi pentru ca fara suferinta si sacrificii nu faci nimic.
Daca esti cu altcineva, foarte bine, asa o sa te mai consolezi si o sa treci mai usor peste dar cred ca era mai bine ca intai sa ai pe cineva langa tine ca prietena, cu care sa te confesezi, apoi ca iubita pentru ca, vezi tu, noi fetele suntem mai sensibile si vrem atentie MULTA. daca ea o sa te simta ca inca te mai gandesti la fosta o sa se raceasca si la un moment dat o sa se strice din nou relatia.Nu stiu, faci cum crezi ca e mai bine pentru tine si cum te simti tu in siguranta. Sper ca te-am ajutat.
"A iubi inseamna a suferi si cum putini stiu sa iubeasca, multi fug de suferinta."
Las-o pe noua iubită să-ţi lingă rănile.
E clar că nu mai simte nimic pentru tine dacă a renunţat aşa uşor.
Şi de ce mă rog se certa cu ai ei din cauza ta?
Sunt curios dacă părinţii ei vor fi super încântaţi de noii iubiţi. Poate afli.
Ai fost foarte altruist. Acceptă-ţi alegerea făcută. Nu-ţi plânge în pumni regrete. Doar ştiai că nu poţi da înapoi.
O vei uita, că nu se merită.
Noroc!
Te cred, e greu. Incearca sa te mobilizezi. daca vezi ca nu te baga in seama si pur si simplu nu mai vrea nimic cu tine iti faci rau singur gandindu-e la ea sau etc. Incearca sa mai iesi si tu cu baietii in cluburi, la niste petreceri, in oras.sau daca tot spuneai ca ai o noua prietena. incearca sa-to focalizezi toata atentia pe ea, daca nu-ti place de ea si te inteleg, cauta-ti alta care sa-ti placa si care sa crezi tu ca se merita si arata-i toata atentia ta. O sa fie greu la inceput, dar nu meriti sa stai si sa-ti plangi de mila in casa ca nu rezolvi nimic.
Ocupa-ti timpul cu activitati. implica-te in lucruri pe care nu credeai ca o sa le faci, asa o sa eviti pentru inceput sa nu te mai gandesti la ea.
Daca crezi ca mai aveti vreo sansa caut-o si impacativa daca te iubeste va veti impaca si vorbeste si cu parinti ei.iar daca nu merge asa fa tot posibilul sa o uiti nu este sfarsitu lumi o sa intalneste fete mai bune chiar daca acum esti ranit.
De obicei cand iubesti,familia nu oate interveni dar mai sunt si alte dificultati,poate, poate nu e chiar asa cum zic ceilalti, vorbesc din propria exp dupa o relatie de 11 ani, eu am incheiat si i-am zis ca nu il mai iubesc dar nu este asa, uneori faci lucruri spre fericirea celulilalt fara ca el sa stie
anonim_4396 întreabă:
EpicWIN întreabă:
AlexiaIordache întreabă: