Buna seara. Eu zic ca este o idee buna ca vrei sa ii dai iubitului tau un caiet cu poezii. Nu prea stiu ce poezii sa iti spun acuma pentru ca nu prea stiu unde as putea gasi. Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg...
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.
Uita-te si tu pe site-ul acesta http://www.fcrp.ro/forum/index.php?topic=1530.0 sau pe http://dindragoste.unica.ro/poezii-de-dragoste.php Alte idei nu mai am. Sper ca te-am ajutat!:D
Te iubesc te voi iubi pana cand moartea ne va desparti dar vad ca tu nu-mi dai inportanta iar pe mine ma doare faptul asta si tu nu vezi cat de mult sufar eu te iubesc felicia te voi iubi tot timpul chiar daca soarta va fi dura cu noi tu tot timpul vei avea un loc separat in sufletul meu sin inima mea tu toti timpul vei fi aparte de toate fetele te iubesc te voi iiubi oviata te voi iiubi si dupa ce voi muri tu tot in sufletul meu vei fi tot timpul te iubesc iubirea mea fericia imi este foarte dor de tine te iubesc si te voi iubi
Plang,rad,sufar,zambesc dureros,te caut,am nevoie de tine,vreau sa fi aici cu mine,abia astept sa ti vad chipul, vocea sa ti-o aud, mainile tale sa ti le ating, pastreaza-ma in ochii tai sa fiu mereu cu tine, azi te iubesc mai mult ca ieri si mai putin ca maine. iubitule te iubesc
.
As vra sa-ti fiu soarele si visul tau
persoana la crare te vei gindi mereu
insa asta nu se va intimpla
pentru ca inima ta acum apartzine altcuiva.:S
Fotografia ta o privesc si de clipe frumoase imi amintesc cind tu dulce ma sarutai si vorbe dulci tu imi spuneai
ei... ce zici?
AlexEjmecheru întreabă:
AlexEjmecheru întreabă: