| M6334 a întrebat:

Bună TPU! Am nevoie de ajutor!
Deci, eu m-am cunoscut pe Instagram cu un băiat. Vorbim cam de 2 luni, dar am ieșit de 2 ori. Avem chestii în comun și ne înțelegem. I-am și zis că îl plac și și el mă place. A doua oară când am ieșit m-a ținut de mână, mă ținea în brațe, mă pupa pe cap și pe obraz. Lui îi place mai mult de mine de cât îmi place mie de el. Adică eu l-am lăsat să facă chestiile alea, că mi se părea ok pe moment, și nici nu am știut cum să-i zic să se oprească. Am ieșit ultima oară acum 2 zile și de-a atunci îmi tot trimite inimioare și zice că i dor de mine. Ee cred că îl plac mai mult că și prieten, că să-l pot cunoaște mai bine. Când îmi scrie că îi este dor de mine, ba simt un nod în gât, ba un gol în stomac, ba plâng că nu știu ce să fac. El e de treabă și vreau să vorbesc cu el, da nu la modul ăla. Și plus că eu cred că sunt prea mică pentru chestii de felul ăsta (el e mai mare cu 2 ani) Prietenele mele (care au toate relație) mă "ceartă" într-un fel că mă simt așa. Ce să fac și ce să-i zic?

3 răspunsuri:
| VoidEternal a răspuns:

Fii sinceră cu el. Zi-i că îți place compania lui dar nu pentru o relație.

| Kufu95 a răspuns:

Îi spui să ne grăbească, să îți dea timp de gândit.

| LaSteauaCareaRasarit a răspuns:

Inca nu-l cunosti suficient.
Spune-i ca deocamdata nu te simti confortabil cu apropierea asta fizica.