Buna TPU, am o problema si vreau sa va aud părerile.
Am 20 de ani (fata) si de fiecare data cand ma apropii emoțional de un baiat pana in punctul in care el simte ceva pentru mine, mereu ma imaginez pe mine si el in locul părinților mei si dau inapoi sau ma distanțez, parintii mei se iubesc si nu au certuri serioase, chiar nu inteleg de ce o fac. Gândul ca o sa ajung intr-o relatie ca a lor ma dezgusta.

Nu inteleg de ce te dezgusta? Mai ales ca parintii tai se inteleg bine. Mai degraba iti este teama de ce va urma, daca baiatul vrea mai multe de la tine, iar tu nu vrei sau nu poti sa-i oferi.

Nu mi teama de chestiile astea, parintii mei nu s au inteles tot timpul atat de bine, dupa ce au mai avut un copil relația lor s-a îmbunătățit, dar cand eram mică erau unele dispute mai serioase in care interveneam si eu

Mereu ma imaginez. Îți imaginezi fiindcă vre sau așa îți vine? Gândul că o să ajung... Ai spus înainte că este imagine, că o vezi. Acum spui că este un gând. Imaginea este însoțită de o emoție. Și tu o lași.

Îl freci apoi treci la un altul. Și tot așa pâna devii o băbăciune la care nici dracu nu se mai uită. La 40-50 de ani faci un copil prin inseminare artificială și te bați cu cărămida în piept că ai fost o persoană responsabilă. SAU: dă frâu liber dorințelor firești, iar visele-negre punele într-o scrisoare și dă foc plicului. Succes.

Imaturitate se cheama acest gest!