Ţi-am mai văzut o întrebare sau două legată de ea. Ea nu merită nici pe departe atâta bunătate cât îi oferi tu, se vede că o iubeşti mult. Cunosc foarte bine genul ei de om, chiar dacă n-ai dat multe detalii. Concluzii nu dau, asta e treaba ta. Îţi zic doar că iubirea nu se manifestă prin ciudă, egoism sau compromis. Fii atent la lucrurile din jurul tău, cu timpul doar se agravează şi s-ar putea să îţi pară foarte rău. Referitor la întrebare, nu-ţi bate capul prea mult, o să înţeleagă. E foarte bine că te duci, mulţi şi-ar dori să poată, păcat că n-ai fost şi vara trecută.
Este normal sa fie suparata, toti simtim ca ne rupem sufletul cand plecam la un drum atat de lung si numai dumnezeu stie cand ne mai intoarcem. Personal am facut drumul asta cat de des am putut, anual sau cel mai tarziu la 2 ani, pentru ca mi-am lasat parintii si surorile in tara, asa ca, stiu cel mai bine cum este sa stai la capatul pamantului si sa nu poti fii in tara, atat de des pe cat ai vrea.
Viata merge inainte si daca va iubiti si tineti legatura pe skype, pe yahoo sau orice alt portal de comunicare, veti ajunge sa va vedeti si cine stie, sa va si casatoriti.
Da raspunsul este simplu. Pune-o fata in fata cu parintii tai sa vada ca este decizia lor nu a ta si ca tu nu ai avut nici un cuvant de spus in privinta plecarii in Australia. Can ajungi acolo ai grija la serpi daca ajungi si in mediul rural
Îți spun din propia experiență ca nu are rost sa îți bați atâta capul. Încearcă sa petreci timpul cu ai tai, contează foarte mult asta fiindcă pe ei nu o sa ii mai ai, dar alta femeie tot îți găsești. profita de fiecare moment. iar gagica ta dacă chiar te iubea nu era așa egoista și se bucura pentru tine. ii normal sa fie suparata ca după atâta timp de relație și sa nu va iubiți sunteți atașați unul de altul. v-ați învățat împreuna și acum nu mai poate fără tine. nu fiți încuiati la minte și dați-va libertate. crede-ma ca nimeni nu ii mai presus decât părinți tai. oricât ai iubi@o pe ea. oricum faci cum crezi tu, părerile noastre conturează prea puțin. Sa ai un Crăciun fain!