| Flori7300 a întrebat:

Bună TPU
Astăzi este a 8 a zi de întârziere și nu am nici-un semn că mi-ar veni. Am făcut ieri un test de sarcina și a iesit negativ. Am avut un contact sexual neprotejat, la început, după prezervativul a fost pus. În ultimul timp am depus destul de mult efort fizic și acum sunt cam stresată. S-a întâmplat în trecut să-mi întârzie, chiar și puțin mai mult de 8 zile, dar de câteva luni, cred ca peste o jumătate de an, mi-a întârziat maxim 5 zile.
Uneori, parcă am niște dureri în zona de Jos, pe care le am mai mereu înainte să-mi vină, dar ma gândesc ca poate fi doar în mintea mea, deoarece ma gândesc mereu la asta.
Cât la sută ar putea fi vorba de sarcina?

1 răspuns:
Răspuns utilizator avertizat