Cu ruşinea mori de foame! Când simţi că e momentul să treceţi mai departe, pecetluieşte totul cu un sărut! Ştiu, pare ficitiv, dar aşa mi s-a părut şi mie acum 8 luni, dar iată-mă, am o relaţie de 6 luni care promite multe, asta doar pentru că mi-am luat inima-n dinţi şi am sărutat-o. Şi am 18 ani, da, prima mea relaţie a început la 18 ani.
Poate nu ai avut destule de pierdut încă şi mai aştepţi să mai treacă multe şanse pe lângă tine ca tu să le tratezi cu indiferenţă?!
Trezeşte-te, ai 22 de ani şi o întreagă viaţă înainte! Şi adu-ţi aminte de cuvinte astea : Carpe diem!
Nu era mai bine, daca veneai cu o problema reala? Gen, "Am intalnit o fata cu care am vorbit X si Y, cum sa procedez in continuare?".Aaa, stai ca tu nu ai ajuns nici acolo macar.Pai uite, ceva simplu, dar daca nu te tii de asta sa stii ca nu faci nici o treaba.Intra in vorba cu 5 fete noi pana luni, apoi revino si spune`ne daca te-a mancat vreuna sau daca mai respiri, iar apoi risca sa le inviti in oras si sa incerci sa le saruti. Ia sa vedem, oare chiar vrei sa te schimbi sau doar iti plangi de mila.