Bună Sweety Tweety! Părerea mea este că:
1. Ar trebui să te gândești bine și să te documentezi ca lumea înainte de a lua o decizie (gândește-te la consecințe și vezi dacă ești pregătită)
2. NU TE GRĂBI (doar pentru că alții au făcut-o și ești un pic horny, nu este cea mai bună soluție- mai ales dacă este pentru prima dată pentru amândoi).
3. Dacă chiar crezi că ești pregătită și el e partenerul potrivit, nu o faceți oricum- până la urmă este un moment special, ce necesită discuții, pregătire, decor, ambianță (și aș mai adăuga dăruire și găsirea momentului oportun).
Și acum, pentru a te lămuri, nu știu dacă este necesar a face tu primul pas. Adică, nu în sensul în care treci la acțiune, îl iei total pe neașteptate, și îl lași mască. Nu. Eu zic, că ar trebui să cauți momentul oportun, și să porți o discuție, pe mai multe paliere cu el. Nu să intri pur și simplu în subiect. Ia, spre exemplu, un subiect general, relația voastră, și dezvoltă astfel încât să ajungi la cel particular (sex). S-ar putea să ai surprize. Poate și el e virgin. Sau nu. Discutați, și veți găsi, oricum ar fi, răspunsurile.
Numai bine, și o noapte faină. Cius!
Pai deschide subiectul. Poti sa cauti o stie despre prezervative sau despre alte chestii despre sex, si sa.i arati si asa incepi o discutie si sa ii spui ca esti dispusa si pregatita daca el vrea asta si ca iti doresti asta pentru ca il iubesti mult
Nu te oferi, asteapta sa iti ceara el lucrul asta, oricat de mult ti-ai dori.Lasa-l sa simta ca ai cedat farmecului lui,ca te-a sedus, nu te oferi pe tava, isi poate pierde orice interes.Lucrul ravnit e de 10 ori mai pretuit! Mult noroc!
Eu te sfatuiesc sa nu faci tu primul pas. chiar e urat ca o fata sa faca asta! asteapta sa iti zic el. si poate nici atunci nu tb sa ii zici imediat. dar in cz tau nu cred ca ai face-o. .
Pai nu ii spui, ii sugerezi prin gesturi, gaseste un loc dragut, romantic, unde sa fiti doar voi doi, si totul va veni de la sine.
Pai. ai putea foarte simplu sa-l chemi la tine acasa. sau te duci thu la el acasa. ii sugerezi sa vedeti un film. de actiune sau nu conteaza. si va punetzi in path. doar nu o sa stati pe scaun sa vedeti filmu. dupa care in pat va luati in brate. ssi chestii de genu. va sarutatzi. si sigur el o sa vrea sa ajunga mai departe. daca nu vrea el. poti incerca thu. sa-i dai bluza jos. cu pretexte."E cam cald aici nu crezi?" dupa ce-i dai bluza vezi si thu daca are curaj sa-ti dea pantalonii jos(asta dupa ceva timp nu imediat bluza si dupa pantalonii) daca vezi ca nu are curaj. il poti ajuta sa-si dea pantalonii jos.si deja e ca si facut.
P.S. ar fi mult mai bine sa vina el la tine sa poti sa faci o atmosfera placuta. cu un decor cum crezi thu ca vi s-ar potrivi. poate niste betisoare parfumathe. sau lumanari. mult succes sper sa reusesti
Pai poti pur si simplu` sa te duci la el sau sa vina el la tine sa-l saruti, sa incerci sa faci ca ai vrea lucru` asta si crede`ma isi da el seama
Mindfulness întreabă: