sunt pe aici oameni care au trecut printr-o relatie de cativa ani si in care au suferit mult? Care vedeau ca nu merge, dar trageau din ea in toate partile? Care au devenit dependenti de acel om cu care au impartit atata timp imreuna? Cum ati reusit sa treceti?

Ma bucur ca ai putut trece, nu stiu daca eu voi putea vreo data de asta cred ca nici nu inchei aceasta relatie

Buna! Eu am trecut prin asa ceva, am avut o relatie de aproape 8 ani, si tot timpul eu eram cea care mentinea relatia, dar anul trecut s-a terminat, am reusit sa trec peste aceasta "drama" daca ar fi sa o numim asa, cu ajutorul prietenilor, am iesit foarte des, imi ocupam timpul cu orice numai sa am ocupatie ca atunci cand stateam in casa si ma plictiseam imediat ma luau gandurile si amintirile si incepeam sa plang.Si am incercat sa ma consolez ca nu era bun pentru mine, incercam sa imi amintesc tot ce era urat, de cate ori am suferit si ca mi-e mai bine fara el, apoi am inceput sa ma apropii de un alt baiat si incet incet l-am uitat pe fostul.E greu, te inteleg perfect, dar o sa treci peste, crede-ma, timpul le rezolva pe toate.

E groaznic ceea ce simti in aceasta relatie, dar ideea de a fi fara el e si mai groaznica. Cand incerci sa te convingi ca trebuie sa o rupi, parca atunci iti vin in minte toate momentele frumoase (pentru ca au fost si din astea mai ales la inceputul relatiei) iar durerea care o simti gandindu-te ca nu il vei mai tine de mana, nu il vei mai vedea sau mai rau, gandul ca el va fi bine cu alta, e teribil, te lasa fara aer si fara vlaga. Si lupti impotriva morilor de vant desi in sinea ta stii ca sfarsitul luptei va fi groaznic! Dependenta e aproape imposibil de depasit, e un chin ce il simti doar cand moare cineva drag.

Daca undeva vei gasi puterea de a zice stop, trebuie sa ai cu cine vorbi, iesi, sa fii mereu cu cineva care sa nu te lase sa iti amintesti, care sa alunge durerea.
Sa ii zici unei persoane dependente sa puna punct, e ca si cum ai zice unei pasari sa nu mai zboare, cam asa se simte lucrul acesta. Si e al naibii de dureros si lasa niste urme atat de adanci incat ma intreb daca acea persoana va fi vreodata vindecata, daca isi va gasi linistea in viata asta...
Eu nu am reusit sa trec!

Buna! Din pacate chiar si eu am trecut prin asa ceva.A fost primul baiat care l-am iubit enorm de mult,si pe care inca il mai iubesc.A fost prima relatie in care m-am implicat atat de mult,in care am pus atat suflet,si tot nu a fost bine. Ajunnsesem intr-un punct in care numai eu trageam de aceasta relatie,nu voiam sa il pierd pe omul care m-a invatat sa iubesc,care m-a invatat sa iert,sa sper,care m-a facut sa zambesc din suflet si sa fiu fericita,nu voiam sa il pierd,tineam la el,in ciuda faptului ca ma ranit enorm. Vroiam sa ramana langa mine mereu, pentru ca el era motivul zambetului meu, motivul pentru care viata credeam ca are sens.
Dupa atat timp de lupta pentru a salva relatia, am realizat ca nu are rost sa mai lupt pentru un om care nu ma vroia alaturi de el in viata sa, ca nu are rost sa mai lupt pentru un om care se tot indeparteaza de mine.Acum fiecare este pe drumul lui, si mai trist este ca dupa tot ce am facut pentru el, nici macar numai ma saluta cand ma vede, am ajuns ca 2 straini.
Rana inca nu s-a inchis, si probabil ca nu se va inchide niciodata, doar timpul ma va ajuta sa imi revin, si sa invat sa traiesc si fara aceea persoana care este totul pentru mine.
Orice inceput are si un sfarsit, care de multe ori nu se termina cum am vrea noi.Mai am aceea mica speranta, ca intr-o buna zi ma voi vindeca, dar de trecut peste, inca nu am reusit, si nu cred ca voi reusi nici prea curand