Ce trist, incearca pentru inceput sa iti ocupi timpul mereu, gaseste mereu ceva de facut, nu are rost momentan sa iti faci alta relatie pentru ca te-ai putea purta urat cu acea fata fara sa vrei, ai grija de tine, condoleante
p.s. m-a impresionat povestea ta, mi-a curs o lacrima cand am citit
Îmi pare rău, dar orice ai face nu o poţi aduce înapoi. Ştiu fiecare om are nişte zile date de la Dumnezeu iar când acele zile ţi se termina nu ai scăpare. Îmi pare rău că suferi, dar gândeşte-te că ea acolo de sus va fi mereu lângă tine şi nu cred ca ar vrea să te vadă în starea asta. Fiecare om are propia personalitate şi o fată ca ea, da nu vei mai găsi. dar ai să găseşti o fată care să te iubească, sunt sigură. Sper să fi bine şi sper să treci peste acest şoc. Ai grijă de tine, da? te pup şi condoleanţe
Nu-l omora! Aminteste-i doar ca e un criminal. Il va roade incetul din interior.
Ai grija de tine, mosule!
Oh my god imi pare foarte rau pentru tine O sa iti ia ceva timp sa treci peste, poate si un an.
Dar trebuie sa treci peste, daca te uiti la filme/seriale cu alte situatii ca a ta poate vei trece mai usor peste. De fapt de la asa ceva toata viata ta va fi marcata si niciodata nu va mai putea fi ca inainte desi nu o sa te gandesti prea mult la asta (peste vreo 5 ani) si vei deveni o persoana mai buna Oricum gandeste-te ca ea inca este undeva acolo si te iubeste si nu vrea sa te sinucizi! Cred ca vrea sa iti traiesti viata in continuare chiar daca va lua ceva timp sa treci peste. Si mie mi s-a intamplat ceva de genul. Dar stai deci el nu a patit nimic? Daca vrei sa il omori inseamna ca nu a murit / da cum s-a intamplat de a murit numai ea? Sper sa fi bine desi nu-i usor, succes!
Tot ce faci e sa iti ocupi timpul cu alt ceva, eventual sa te duci si la un psiholog la care te poti descarca de orice si vei gasi solutii cum sa treci peste, ar trebui sa socializezi cu familia si sa te preocupi de scoala sau de alte chestii care te tin concentrat pe acel lucru care il faci, asta este viata nu ai ce sa faci trebuie sa mergi mai departe cu capu sus, a si inca ceva sa nu faci vreun gest necugetat pentru ca ai crea mult mai multa suferinta si trebuie sa te gandesti ca ea siar fi dorit sa treiesti o viata normala in continuare
Imi primul rand, condoleante
Nu prea ai ce sa faci, cateodata viata este dura. Incearca sa o uiti.
Imi pare rau de acea fata.
Imi dau seama prin ce treci, orice ai face nu iti poti lua gandul de la ea, cateodata viata este mult prea aspra cu unele persoane, cand totul merge perfect atunci se intampla o nenorocire si ne ia persoana iubita de langa noi, poate asa i-a fost sortit, in orice caz trebuie sa fi tare si sa nu te lasi pagubas suferintei, cu timpul o sa-ti revi dar acum este destul de greu pentru tine, incearca sa gandesti cat de cat pozitiv.Imi pare sincer rau pentru tine.Nu trebuie sa te inchizi in tine pentru ca in felul asta o sa cazi intr-o depresie mai mare decat asta.Condoleante si ai grija de tine!
Nu trebuia sa o lasi cu vecinul, asta-i sigur, din mai multe puncte de vedere...dar ce a fost, nu mai e
Dumnezeu stie...Condoleante si incearca sa te obisnuiesti cu ideea, ca nu doar nu poti intoarce timpul inapoi.
Si-mi vine cateodata sa plec, S-o las balta de tot Dar atunci imi amintesc ca in viata exista : NU POT!
E normal sa doara, e normal sa te afecteze orice iti aduce aminte de ea.Nu exista leac pentru asta, e nevoie de doliu sufletesc, ai nevoie sa jelesti, sa accepti, sa treaca timpul.Nu te izola, incearca sa mergi la prieteni in vizita, primeste rude/prieteni la tine acasa.Chiar daca e fara chef, trebuie sa-ti umpli mintea cu ceva.Sa stai sa gindesti la asta si sa astepti sa treaca, nu merge.
Ocupa-ti mintea cu ceva, orice, doar sa treaca timpul, sa obosesti si sa poti dormi.Viata merge inainte trebuie sa te gândesti ceea ce îsi dorea ea sa faci tu, cel mai probabil îsi dorea sa îti traiesti viata.Imi pare foarte rau, dar sa stii ca aici viata nu se finiseaza, vei gasi mai tirziu perechea, nu dispera!
La mine a durat 2zile o sa-ti treaca in maximul maximelorintr-o saptamana pe ala care o omorat-o l-am chemat la o lupta de card jitsu nu stii tu ce inseamna l-am batut si de atunci i-am spus sa faca o plecaciunein fata mea cand ma vede asa se intampla instaleaza jocuri si invitati prietenii la pizza in oras joi daca iti place weekendul joila pizza seara inainte de weekend pentru mine e perfect si peste o saptamana maxim o sa-ti dai seama ca ai fost stresat pentruo fata)))))))invita-l pe ala la card jitsu uite asa trebuie sa ai in buzunar o sticla de apa in celalalt niste bulgari iar in inca unu ketkup iute iei ce vrei din buzunar repede si dai la picioare iti dai seama cand il murdaresti pe ketchup sau il uziastea cele maigrave dar nici gheata nu-i rea trebuie sa aiba si el aceleasi numeri pana la 3zici start si iei siii dai la picioare repede trebuie sa fii pregatit bunicu mi-a facut o centura neagra asa pe rand ca la carate alb, galben etc.maro,neagra trebuie sa stii ordinea el e sensei e invatat el a inventat jocul si mi-a facut si o centura la ochi sunt un nunja acum deviisi tu un ninja construiesteti si tu la fel merge si o sa te distrezi daca o executii calacarte eustau in zalau daca o sa ne vedem sau o sa ne cunoastem sau in sanmihaiu almasului primul lucru care o sa-l facem o sa fie card jitsu ti-am explicat esti pregatit fiule! imi pare rau ca am schimbat subiectul!
Si eu am fost in aceiasi situatie acum un an jumate.mi-am murit iubitul si cu o buna prietena inecati in mare.a fost groaznic ca nu mai aveam o prietena cu care sa imi impartasesc durerea pentru iubitul meu si practic am ramas singura.(cel putin asa consideram)am incercat sa ma sinucid..intram des in depresi parintii mei nu mai stiau ce sa ma faca pana bunica mea m-a dus la un preot.tin minte ca nu am vrut sa merg si faceam gen cum dracu sa ma ajute ala si chesti din astea pana intr'o zi m-am dus ca sa scap de gura bunicilor, si pana la urma am inteles ca daca raman blocata in lumea mortilor le voi face o vizita cat de curand si am realizat ca daca voi fi suparata si stau inchisa in casa si ascult melodii triste nu o sa rezolv nimic, doar sa ajung la nebuni.credema stiu ce zic am trecut prin asta! nu spun sa o uiti pentru ca este inposibil dar cu timpu aceasta durere va si trasformata de o amintire frumoasa ce s-a terminat mai devreme dar gandeste-te poate acolo unde e ea e mult mai bine decat aici. te rog sa nu faci vreo prostie! gandeste-te ca nu vei fi mereu in starea asta peste 5-10 ani poate vei avea o viata mult mai frumoasa decat oricare altcineva.un om intelept mi-a spus:ce e sortit sa fie al tau e pus deoparte. sper s iti fie de ajutor sfatul meu
aceeasi poveste si la mine, in mare:
Eu aveam 17 ani cand am ajuns cu ea, nu stiu cum, prietena mea o femeie serioasa cuminte cu bun simt inteligenta o finete si clasa ca-n povesti, era mai invarsta, 34 de ani nu arata de 34. era psiholoaga am fost cu ea pana la 20 de ani aproape 21 amandoi nu voiam altceva decat sa traim restul vieti impreuna. ea a murit de cancer la esofag la 2 luni dupa ce a aflat ce are. cu 2 zile inainte de internare si operatie(la un spital din Italia)... a avut si dureri in perioada aia dar nimic exagerat pur si simplu se simtea tot mai slabita pe zi ce trece... apoi intr-o buna zi a cedat i s-a facut rau si s-a stins nu inainte sa imi transmita mesajul: ca ma iubeste, sa stau linistit si sa imi vad de viata scoala etc esti nebun! am fost devastat 1 an jumate inclusiv cu o tentativa de (kill my self) da nu mi-a iesit, dupa aia am fost prea panicat sa mai incerc. Dar mi-am revenit am luat-o pe o cale spirituala(meditatii, OOBE etc) m-am reapucat de sala, alergat manacat sanatos si cel mai important sa caut calea de ami produce bani fara sa fiu nevoit sa sacrific nici o secunda din viata mea VREAU SA FIU LIBER 100% si asa si este, ai o viata nu sa fi angajatul unei firme indiferent de post sau unde. Cand nu poti da drumu la cineva nu poti! inseamna ca sunteti meniti asa ca nici nu incerca sa dai drumu nu iti zice tie destinul, societatea ****, popa sau o baba ce sa faci! tine-o cu tine cat te tine daca te tine toata viata sunteti meniti si. las de vazut o vezi cand mori, macar o vei vedea vreo data, gandeste-te la partea buna
Mutubal întreabă: