Am 22 de ani, sunt studenta la medicina si sunt "atrasa" de. (evident ) un medic. Nimic anormal pana acum. Doar ca..nu l-am intalnit niciodata pe acest om, nici macar nu i-am fost pacienta, iar el nici macar nu e constient de existenta mea, sau este intr-o foarte mica masura prin intermediul altor persoane! Este un medic din orasul meu natal, profeseaza acolo, este foarte apreciat in specializarea lui si cautat de pacienti. Are in jur de 40 -50 ani, este casatorit si are copii. Timp de 2 ani am tot cautat ( si continui sa o fac ) informatii despre el, despre modul in care isi desfasoara profesia, dar si lucruri personale. Am aflat multe lucruri, de pe internet, din arhivele ziarelor, interviuri televizate,sau chiar si indirect de la pacienti. Parerile pacientilor au cantarit mult, majoritatea sunt foarte incantati de profesionalismul domnului doctor. Ba chiar am reusit sa fac rost de numarul lui ( probabil cel pe care il da doar pacientilor ) si l-am sunat intr-o zi, doar asa sa ii aud vocea ( nu i-am zis nimic, am inchis foarte repede). In timpul primului meu an de facultate ma gandeam ca ar fi foarte frumos sa ma duc in spital si sa incerc sa fac practica pe sectia lui, evident cu el. Am zis sa mai astept, totusi dupa primul an de facultate nu sti prea multe si te simti oricum mic si neimportant in fata oricarui medic. Eu eram, inca sunt si voi fi mereu un student bun care invata si care isi doreste sa realizeze lucruri marete si sa devina un medic foarte bun. Sunt un om foarte ambitios si "al dracului " si orice lucru mi-am propus pana acum am reusit sa il realizez, nu am renuntat niciodata, oricat de greu a fost. Iar din punctul asta de vedere ma aseman cu doctorul nostru, plus ca vreau sa imi aleg aceeasi specializare ca si el. Cand am inceput anul 2 ma gandeam euforic cum imi voi face curaj si ma voi prezenta frumusel pe sectia lui si voi face practica de vara acolo, voi afla lucruri noi despre el si il voi urmari " in actiune ", ii voi studia modul de a rezolva cazurile ivite si voi petrece ceva timp in compania lui in lumea care ne leaga : cea medicala. Dar ...cu cat trecea timpul imi pierdeam usor usor curajul de a face acest ..hai sa il numesc " pas ". Asa a trecut si anul 2, a venit perioada sesiunii cu examene grele la care invatam, iar pentru a ma relaxa ce credeti ca faceam?! Evident cautam informatii noi despre doctorul nostru. A trecut perioada examenelor si a venit vacanta, in care trebuia sa facem practica. Imi pierise intre timp de tot curajul de a ma duce la el. De ce? Nu stiu exact, probabil de teama. Teama de a nu fi destul de bine pregatita pentru exigentele unui astfel de om, teama de a imi refuza dorinta de practica in sectia lui, teama de a ma trata cu superioritate, teama ca daca i-as spune ca vreau aceesi specializare ca lui nu si-ar da deloc interesul sa imi arate ceva( probabil copiii lui vor dori sa faca avelasi lucru ca si tatal lor ) si teama de a incepe sa imi placa si mai mult de el. Pana la urma am ramas in Bucuresti si am facut practica in aceeasi specializare cu a lui, unde credeti?! fix acolo unde si-a facut si el rezidentiatul ( nu pentru ca asa am ales eu, ci pentru ca acolo lucreaza domnul asistent universitar care ne-a facut propunerea), impreuna cu prietenul meu cu care sunt impreuna de 2 ani. Stie despre domnul in cauza, stie ce fac, dar nu il deranjeaza prea tare acest lucru, ba chiar uneori mai si facem misto impreuna pe teama asta.Nu se pune problema ca "marele medic" ar sta vreodata intre mine si prietenul meu care imi este si cel mai bun prietem si coleg si pe care il iubesc foarte mult si cu care imi doresc sa imi fac intr- o buna zi o familie si o clinica(pentru ca da, este la fel de ambitios ca si mine, poate chiar si mai si, este extrem de destept si muncitor, avem aceleasi idealuri si ne dorim in general aceleasi lucruri de la viata, ne petrecem foarte mult timp impreuna si e un om care ma suporta cu o rabdare uluitoare ..eu sunt in general mai irascibila).
Bun. revenind la domnul problema, nu cred ca se pune problema ca el sa fiu indragostita de el, totusi cum te poti indragosti de un om cu care nu ai intrat niciodata in contact?!
E ca si cum spui ca te indragostesti de un personaj dintr-un roman pe care nici nu l-ai citit macar pana la capat. Cred ca cel mai corect cuvant este : obsesie. Am facut o obsesie pentru acest om, mai exact pentru imaginea lui de medic bun, de sot bun, de tata bun.Hmmm... Pare barbatul perfect, nu-i asa?! Evident ca nu imi doresc o relatie cu acest om, ar fi o nebunie. Dar il plac foarte mult si il respect si il admir pentru toate lucrurile pe care le-a realizat. Poate ca in mintea mea s-a creat dorinta ca eu si prietenul meu sa ajungem la nivelul lui : profesional, familial si material. Nu, nu e bine. nu sa il ajungem, sa il depasim, pentru ca... evident, eu trebuie sa fiu cea mai buna.
Initial imi doream foarte mult sa il cunosc, sa stau in preajma lui ( chiar si numai verile, in practica, stand asa pe capul lui ), sa il studiez, sa il fac ca la final sa nutreasca o impresie buna despre mine si sa fie macar pe jumatate la fel de multumit ca m-a cunoscut cum as fi fost eu. Acum, in schimb ..chair nu mai stiu ce vreau. Dar stiu ca vreau sa nu ma mai gandesc la asta.
Ei bine, cam este povestea pe care am dorit sa o scriu.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook