Bună!
"El e atent cu mine."
...
"Preludiul a durat doua sau 3 minute."
Din păcate, NU ai dreptate - no offense
Dacă ar fi fost "atent" cu tine, atunci ţi-ar fi "aplicat" un "tratament"/preludiu "consistent", ar fi avut RĂBDARE să fi destul de pregătită pentru penetrare şi NU ar fi fost nerăbdător să se vadă urgent în tine!
Din PĂCATE, el s-a gândit doar la plăcerea lui
Durerile respective sunt relativ "normale" ( în cazul de faţă ) şi se datorează unui preludiu aproape inexistent!
Acum la "început de drum", la primele 3-5 acte sexuale, ar fi indicat să aveţi la dispoziţie MULT timp ( 3-6 ore, deci să NU o faceţi pe "fugă" ) - pentru o reuşită de peste 80 % trebuie multă RĂBDARE!
De asemenea, este foarte important PRELUDIUL - adică perioada "dinaintea" actului sexual ( în sine ) - care TREBUIE să fie cât mai ÎNDELUNGAT, în care vă "pregătiţi" ( unul pe celălalt ) pentru actul sexual propriu-zis.
Preludiul ar trebui să fie de minim 30 de minute
Acest PRELUDIU constă în mângâieri îndelungate în zonele erogene ( acolo unde vă excitaţi/vă place ), săruturi pasionale ( eventual sărut "francez" ), treptat vă dezbrăcaţi ( până rămâneţi goi ); după care treceţi la un alt stadiu şi vă "ocupaţi" fiecare de organul sexual al partenerului, puteţi încerca o combinaţie de sex oral + cunilingulus ( se linge cu limba organul sexual ) + anilingulus ( se linge cu limba zona anală ), se ling uşor ( sau se pot suge uşor ) sânii/svârcurile/gâtul partenerului ( partenerei ), EL poate suge uşor clitorisul partenerei, etc.
TOATE acestea trebuie făcute în SPECIAL de către el, pentru plăcerea şi excitaţia TA - deoarece dacă nu eşti destul de excitată, atunci vaginul tău nu va fi suficient de lubrefiat ( deci nu vei fi destul de "udă" la "piersicuţă" ) şi atunci penetrarea va fi MULT mai grea!
Apoi, EL trebuie să fie cât mai delicat cu tine şi să continue preludiul până când VEDE efectiv că te-ai "udat" foarte tare şi ABIA după aceea să te pătrundă cu "fineţe" ( dar în acelaşi timp FERM, dintr-o singură încercare şi NU prea adânc, acum la început, ca să nu lovească "fundul" vaginului )!
De asemenea, dacă observă că nu te "uzi" suficient de mult pentru a te penetra cu uşurinţă ( după URMAREA paşilor enumeraţi mai sus ), se poate folosi o cremă/ulei lubrifiant/ă!
Mai mult, după penetrare, la primele 10-15 mişcări TREBUIE să fie foarte delicat şi să NU te pătrundă adânc ( deoarece mai durează "puţin" până când vaginul se lubrefiază COMPLET )!
Durerea respectivă DEPINDE foarte mult de "nivelul" tău de excitaţie ( şi de lubrefiere ), precum şi de "modul" în care te penetrează!
DACĂ urmaţi "paşii" descrişi mai sus, NU vei avea NICI o problemă şi NU vei simţi durere - poţi fi LINIŞTITĂ!
Toate cele bune.
Multumesc mult pentru raspuns.Mi-a placut mult, de aceasta l-am si declarat castigator, dar sincer dupa parerea mea mi se pare foarte mult 3-6 ore.
Cu plăcere
Mă refeream la faptul că, acum la început, ( măcar ) la primele 3-5 acte sexuale, ar fi preferabil ca durata TOTALĂ a actului sexual ( care, în general, este alcătuit din mai multe "numere" ) să fie de minim 3 ore; preludiul ar trebui să fie de minim 30 de minute la început ( la primul "număr" ) şi mai scurt la celelalte "numere"
Din PĂCATE, băieţaşii din ziua de azi NU gândesc ca mine la cei 45 de ani
Ei pun accentul pe "cantitate", eu pe CALITATE!
O zi frumoasă.
Te-a durut si a doua oara pentru ca a trecut cam mult timp de la ultimul act sexual. Daca faceati mai des, observai ca durerilr deveneau din ce in ce mai slabe pana cand nu mai existau.
Si eu tot asta ma gandesc ca a fost cauza pentru ca nici nu a durat mult toata treaba doar cateva minute. Daca era mai mult mai ziceam dar asa...totusi sunt 5 luni de atunci si doar ce fusesem dezvirginata.
Preludiul a durat doua sau 3 minute.Am citit undeva ca trebuie mai mult, dar cate minute este normal sa dureze preludiul?
"Preludiul a durat doua sau 3 minute." cum am zis, preludiu de 2 bani.
Imi cer scuze ca nu ma pot concentra la intrebarea ta. tu esti in poza?
Si raspunsul la intrebarea ta il vei afla cand ai s aincerci iar.
Eu sunt.Si data viitoare va fi la vara cred prin iunie sau iulie, poate august...Deci va mai fi mult pana atunci.Ma gandesc ca poate m-am simtit asa si pentru ca nu s-a mai intamplat de mult
Ok, mda...sa revenim si sa trecem de instinctul natural indus de testosteron, si sa incerc sa fiu serios, desi imi va fi greu...nu am cum altfel decat sa fiu un pic 'rautacios' dar eu spun ca am dreptate.
Deci, daca arati asa, si imi imaginez ca nu duci lipsa de complimente, e alegerea ta ca stai cu un tip care e disponibil cam din 5 in 5 luni, si atunci cand o face avand un asa corp langa el, ofera un preludiu de 2- 3 minute, nu zic decat ca esti fraiera ca accepti o asa zisa relatie.Mai inaintea intrebarii tale legata de sex si daca o sa te mai doara ca o faci de doua ori pe an, m-as intreba 'cu cine stau eu', si sunt implinita in relatia asta.In fine, eu am deraiat in alta parte...dar firea mea este mai diferita si mai complexa.
Legat strict de ce ai spus, e normal sa se intample faza cu durerea, si cu timpul se diminueaza, pana la obtinerea placerii absolute, dar asta intr-o relatie stabila, sanatoasa.TU, abia ai facut-o de 2 ori, iar 'iubitul' tau nici nu s-a prea inghesuit cu romantismul, parca sunteti 2 straini(2 minute de preludiu), si cu fata de la covrigi ma intind mai mult la un flirt, si nu e o frumusete rupta din rai..in fine
Nu e asa pentru ca vrem noi, problema este ca el e mai mult plecat in strainatate, de asta ne vedem foarte rar.El e atent cu mine.
Poate fi ori din cauza ca la primul contact sexual, himenul nu a fost rupt complet, ori din cauza ca nu a stiut sa iti induca starea de relaxare totala (preludiu fugitiv).
AlexEjmecheru întreabă: