Buna tuturor. Am si eu o poveste de viata mai complicata, v-as fi recunoscatoare daca m-ati ajuta cu un sfat, privind problema mea. Sunt casatorita de 6 ani si un copilas minunat de 5 anisori. Recent am aflat o "poveste" referitoare la sotul meu care m-a socat oarecum. Nu sunt naiva, nu cred ca exista barbati fideli toata viata, la un moment dat tot sunt tentati sa incerce altceva. Cum ziceam, am o poveste de viata cam complicata, asa am stiut sa o tratam la momentul respectiv, iar acum tragem ponoasele: el locuieste in orasul lui cu parintii, iar eu in orasul meu cu copilul nostru si mama. Nu e normal stiu. Asta nu inseamna familie. Am ajuns aici datorita faptului ca am fost slaba si nu am pus piciorul in prag si nu am luat anumite decizii mai corecte la momentul potrivit. Traim ca niste divortati in care copilul merge la bunicii din partea tatalui in vacante si cand e bolnavior (ca sa nu il trimit la gradinita) eu merg in weekenduri, iar sotul vine la noi cand are liber in timpul saptamanii. Lucreaza 12/24, 12/48 la stat. Problema e ca el nu se poate adapta in alta parte (sau nu vrea, nu gaseste puterea sa o faca) si de dragul copilului am ales (eu) sa traim asa. Acum constat ca am facut o mare greseala acceptand asta, viata sexuala fiind destul de rara pentru doi adulti de 30-35 de ani, iar dragul meu sot, a incercat sa obtina sex de la o fata de 16 ani de la el din oras despre care stie toata lumea ca presteaza servicii (ma intelegeti). Ei, am aflat asta la timp, am oprit nebunia, ma gandeam chiar sa o las ca continue ca sa-l pot prinde in fapt, dar am intervenit. Binenteles sotul nu a negat nimic, mi-a recunoscut chiar ca a vrut doar sa-si bata joc, a vrut sa vada cum e si cu altcineva (nu a prea avut succes in materie de femei inaintea mea, asa ca banuiesc ca aceasta este o dorinta neimplinita din tinerete care i-a ramas in suflet). Am si eu destule principii si remuscari in legatura cu casatoria noastra care nu ma lasa sa merg mai departe si anume:
-am renuntat la orasul meu, la un post la birou, pentru a merge la el, vanzatoare.
-ne-am intors o vreme de 2 ani in orasul meu unde eu m-am angajat fara probleme, iar el a schimbat 10 joburi pentru ca nu se putea adapta. Si salarii mici binenteles.
-am acceptat sa urmeze un an niste cursuri care l-au calificat pentru un post la stat pentru a se angaja la el in oras pentru ca ulterior sa se transfere (binenteles nu a facut-o).
-si nu in cele din urma sa aud ca s-ar fi distrat si cu o pustoaica de 16 ani. Consider ca doar eu am facut sacrificii ca totul sa mearga, iar el a dat bir cu fugitii.
Asa ceva nu pot sa trec cu vederea si vreau sa ma sfatuiti ce sa fac. Binenteles ca s-a dat de ceasul mortii, ca el ce face fara noi, ca a pierdut ce avea mai de pret, dar sincer mi se rupe ce aburelile lui, eu stiu ce principii am, ce pot si ce nu pot. Nu sunt naiva stiu ca toti barbatii inseala la un moment dat, diferenta o face creierul, modalitatea in care o face. El m-ar fi facut de ras in ultimul hal si sincer pentru mine umilirea e mult mai grava decat actul sexual in sine, unde se descarca doua oua, se spala si vine acasa sa familie. Dar el a ales sa o faca in cel mai josnic mod cu putinta, unde ne stie toata lumea, pentru ca e un oras foarte mic, in care se cunosc toti.
Intrebarea mea este, daca mai merita macar de dragul copilului sa-i acord sansa sa se transfere alaturi de noi in acelasi oras la aceeasi institutie publica, ca sa fim o familie asa cum nu am fost niciodata sau sa-l las in pace. De fapt doar asa mai pot continua aceasta casnicie, de dragul copilului, de dragul de a avea un tata oricand la orice ora. In cazul divortului, oricum el nu ar pierde, nu l-as putea baga la mijloc, ca sa-i provoc suferinte sotului. L-as lasa sa vina in continuare la bunici, i-as lua telefon sa poata vorbi cu tatal oricand, in week-uri si asa mai departe. Sa ii propun acest "targ" de dragul familiei sau sa il las in pace?
Va multumesc frumos.
Buna! Iti voi relata o mica experienta de viata in legatura cu familia mea,tatal meu a inselat-o pe mama mea iar mama mea l-a iertat de atatea ori de dragul nostru,dar nu a fost niciodata fericita,se gandea la fericirea noastra,pana la urma a divortat,eram mica pe atunci, am suferit enorm cand s-au despartit, chiar am judecat-o nedrept pentru ca a facut asta, am fost putin egoista pentru ca m-am gandit doar la mine, dar pe masura ce am mai crescut am analizat situatia si din punctul lor de vedere si probabil ca as fi suferit mai mult daca parintii mei continuau sa ramana impreuna.In concluzie sfatul meu pentru tine este sa nu ramai cu acest barbat chiar daca ai un copil cu el,gandeste-te si la fericirea ta, acest barbat nu te merita, nu are nicio scuza comportamentul lui, faptul ca el spune ca nu poate sa traiasca fara voi este un santaj emotional care se pare ca functioneaza, daca tinea la tine nu te-ar fi facut sa suferi asa.Copilul tau va intelege la un moment dat situatia ta, dar nu te compromite asa de usor doar pentru ca ai un copil, sunt multe alte cazuri unde femeile cu copii si-au putut reface viata alaturi de altcineva si sunt fericite, bineinteles alaturi de copii lor.Parintii mei si-au refacut amandoi viata eu am ramas la mama dar ma inteleg bine cu ei, si mi-am acceptat situatia, asa ca exact cum am mai precizat mai sus, opinia mea personala este sa o termini cu el pentru ca asa iti va face tot timpul.Multa sanatate!
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Crezi că de data asta se ține de ce zice? depinde cât de mult regretă și cât ai tu puterea să ierți ce a fost. da, omu e mega imatur și n-a trăit ce trebuie la timpul lui și acu are răbufnelile astea...
eu cred că există bărbați fideli dacă au principii puternic înrădăcinate și și-au trăit tinerețea cât să-și dea seama că nu e nimic diferit să mergi la alta, sau mai ales cât să merite să înșeli încrederea femeii de acasă.
RăspundeMultumesc Adry, de acord cu tine, nu merita sa inseli increderea, oricui ar fi.
Răspunde Cu drag, sper să iei decizia potrivită și să ai grijă de tine, pari un om de foarte mare bun simț, păcar că ai dat de cineva care te tratează așa și nu te apreciază la adevărata ta valoare...
Hei!
Ai un mod așa plăcut de a povesti, se vede ca ești o femeie educată cu foarte mult bun simț.
Lucrurile sunt destul de clare în opinia mea, e clar ca nu va merge și atunci de dragul copilului încercați să fiți prieteni dacă nu merge să fiți soți și așa va fi benefic pentru toată lumea, mai ales pentru copil.
Mult succes!
Bună, imi chiar pare rau de situatia si sigur ati face o familie foarte frumoasa impreuna daca domnul sot nu ar fi asa de indiferent.
Nu iti pot da un răspuns exact dar eu as face tot posibilul sa fiu mereu langa iubita si viitoarea mea sotie si asemenea langa copilul nostru...
Uite, tu ce simti? Il iubesti? Simti ca ai putea trece peste?
Faptul ca nu s-a transferat sau nu a găsit o modalitate sa stati împreună... asta altereaza mult o relatie. Uneori barbatii sunt tare prosti si in lipsa unei fete/femei de viata langa el sa il mai traga pe drum tinde sa... meargă cam din veverita in veverita?
Încerca sa vorbesti cu el sa ii spui ce te doare si daca ramane tot asa perplex si indiferent eu zic sa cauti un drum care sa schimbe ceva, ceva macar infim
Multumesc pentru raspuns, am vorbit foarte deschis cu el, cum nu am vorbit niciodata, pentru ca am preferat ocolim certurile in loc sa le confruntam si sa ajungem la un consens, cunoscandu-ne mai bine reciproc. Da, il iubesc, este sotul meu, daca nu il iubeam aveam puterea sa merg mai departe fara dificultati, imi iubesc familia, asa cum este ea, si de aceea nu vreau sa de destrame. Ne-am marturisit dureri care pana acum nu am avut curaj sa o facem, sau nu ne-am batut prea mult capul. Cu sigurnata trebuie sa o luam pe alt drum, dar asa NU MAI. Iti multumesc mult.
Depinde cum privesti situatia. Daca te prioritizezi pe tine poate ar trebui sa gasesti pe altcineva. Daca prioritizezi copilul, atunci clar varianta in care sotul tau se muta cu voi ca sa fiti o familie normala. Cel mai naspa lucru ar fi ca acel copil sa creasca decat cu un parinte. Adica degeaba poate iti vei face alt prieten ca acela nu va tine la copilu tau ca la al lui, singuru care poate sa tina la copilu lui este tatal lui natural si cu tine, evident. Dar cel mai bun sfat pe care ti-l pot da este sa nu mai ceri parere aici pe TPU pentru ca e un site unde majoritatea sunt pustani, restul sunt un pic peste 18-20 de ani si foarte foarte putine persoane de varsta ta. Sfatul care ti-l dau este sa cauti sfaturi in alta parte, nu aici, pe bune acum, daca ai vedea userii care iti raspund la intrebare daca i-ai vedea in realitate probabil te-ai considera cea mai mare proasta ca ceri sfaturi aici.
Cunosc acest site demult, dar nu am scris niciodata pentru ca de obicei nu am fost pusa in asa dificultate incat sa am nevoie si de alte sfaturi. Mi-am luat propriile decizii singura. Acum din dorinta de a nu lua o decizie la nervi, dezamagire, graba samd, am decis ca prima strigare sa fie acest site (nu cunosc media de varsta a utilizatorilor) binenteles voi consulta si psiologi / psihoterapeuti. Multumesc pentru sfaturi.
Buna, imi pare rau pentru tine. Iti simt durerea cumva si cred ca orice sfat ti-ar da cineva tot ceea ce simti tu este mai important. Copilul vostru va creste, va pleca, va avea viata lui. Nu te va condamna daca alegi sa te separi. Si tu ai o singura viata, meriti sa simti fericire, implinire. E extrem de frustrant sa te trezesti ca ai 50-60 de ani si sa realizezi ca ti-ai pierdut viata incercand sa pui pe cineva pe picioare. Chiar si de dragul unui copil. Nu va mai conta in acel moment.
Orice decizie ai lua, asigura-te ca si tu vei primi fericire la fel ca si copilul tau.
Multumesc din suflet pentru raspuns. Singurul gand ce ma macina, nu sunt eu si fericirea mea, pentru ca sunt adult si ce decizii iau, acelea le traiesc. Ce ma ingrijoreaza si nu ma lasa ca iau categoric o decizie, este copilasul meu, care merita un tata, oricum ar fi. Ne iubeste pe amandoi, si de fiecare data cand vin eu in week sa il vad sau taica-su la noi, isi doreste sa ramanem, nu sa plecam. Ma ingrozeste ideea ca va creste cu lipsuri, chiar si materiale, desi am un job bunicel dar totusi nu imi voi putea permite sa ii ofer poate...cea mai buna educatie, deoarece costa. Lipsuri afective, ca va creste instalbil, cu lipsa unui model masculin in viata, desi nu l-as separa nici o secunda de tatal lui. Iti multumesc inca o data. Mi-ai spus niste lucruri mari.
O situație foarte complicata. Îti voi spune ce as face eu dacă as fi în locul tău, desigur este numai o opinie, Iartă-mă dacă jignesc. As divorța. Eu nu as accepta ca soțul sa ma însele, în special sa facă asa pedofilie și sa își facă de cap cu o minora. Desigur, nu ma asculta pe mine care am gândire de călugăriță dar sunt de părere ca bărbatul nu este mulțumit ori nu mai iubește femeie odată ce înșala, iar eu nu as vrea sa stau cu cineva care mi-ar fi făcut asta. Un bărbat care a înșelat odată va înșela și a doua oara, niciunul nu se schimba. Nu as vrea sa stau cu cineva doar de dragul copilului deoarece în majoritatea cazurilor de acest fel amândoi partenerii nu sunt fericiți și transmit aceea nefericire copilul, care va suferii la rândul sau.
Multumesc pentru sinceritate. Inseamna mult. Si eu sunt de aceeasi parere, ca daca iubesti, respecti persoana cu care te-ai casatorit, si eu ma uit la atu barbati, admir, dar niciodata nu as fi putut sa-l insel (cel putin pana acum). Imi tot ziceam ca sexul nu are treaba cu sentimentele, ca barbatii toti o fac intr-un moment al vietii, dar nu toti o fac incat sa stiut si umilit. Binenteles ca nici nu as vrea, sa-i dau sanse, sa ne mutam impreuna ca o familie normala si sa vad ca se poarta urat ca sa se "razbune" sau sa fie mai rau intre noi si sa sufere copilul. Complicat.
Scrie pe o hartie ce iubesti la el ca sa iti pui putin gandurile in ordine si vezi daca merita desi raspunsul este deja clar.
Nu am incercat aceasta "terapie" dar nu este o idee rea 
Pana acum totul s-a petrecut in mintea mea, ganduri peste ganduri. Da, raspunsul mi-l cunosc, privind aceasta casatorie.
Multumesc pentru timpul acordat.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
