As avea o problema delicata si solicit sfaturi si mai ales pareri.
Ultimul ciclu a fost pe data de 8 iunie si m-a tinut 5 zile, adica pana pe 13 iunie. In ziua de 15 iunie *seara, in jurul orei 20* am avut un contact sexual neprotejat cu prietenul meu, mai exact, mi-a introdus degetul in vagin, doar atat (niciodata nu m-a penetrat).Din cate ne amintim, nu avea sperma pe deget si nici lichid seminal. In aceeasi luna, pe 24, tot seara, am avut lichid seminal pe fund, avand lenjeria intima pe mine.(pe chiloti nu am avut 100% deloc).
Tin sa mentionez ca, pana sa imi vina ciclul *8 iunie*, in urma cu 3 saptamani si un pic, am mai avut un contact sexual neprotejat, in acelasi mod, adica mi-a introdus degetul in vagin.
Nu am tinut pana acum o evidenta a ciclurilor menstruale, desi nu cred ca as avea unul regulat deoarece am 15 ani si jumatate.
In cazul in care ar fi regulat (28 zile), ar fi trebuit sa imi vina pe 5-6 iulie, insa suntem in data de 8 si nu mi-a venit.
Am o saptamana sau poate chiar mai bine de cand sunt foarte stresata pe tema ca as putea fi insarcinata, ba chiar speriata, pot spune.
De pe data de 20 iunie, eu cred ca as fi balonata.
Saptamana asta am suferit de constipatie, cred, de care am scapat de ieri-alaltaieri.
Greturi nu am avut, burta nu ma doare (nu m-a dururt niciodata, nici in perioada de dinaintea ciclului), obosita nu sunt, pot zice ca mananc normal, atata ca sunt extrem de nelinistita pentru ca mi se pare (doar mie) ca sunt balonata.In principiu, de aici a venit si frica ca as putea fi gravida.Aaa! si inca ceva, sunt si racita de ceva vreme. Nu sunt adepta pastilelor, asa ca nu am luat.
Maine dimineata am sa fac un test de sarcina sa fiu sigura.
Dar oare e posibil sa imi fi intarziat din cauza ca m-am stresat foarte, foarte tare? ...sau ca sunt racita? ...sau, voi ce credeti, sunt insarcinata? Care ar fi sansele sa fiu insarcinata (procentual)?
P.S. Este vreo diiferenta intre avort si intrerupere de sarcina?
Dau fundita raspunsului care mi se potriveste, multumesc anticipat!
Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro
Utilizatorii cu email-ul neconfirmat nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi şi nu mai mult de 10 în total. Pentru a retrimite email-ul de confirmare click aici
Utilizatorul care a pus această întrebare te ignoră. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorul care a pus această întrebare este în lista ta de utilizatori ignoraţi. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorii avertizaţi nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi.
Pai daca nu te-a penetrat cum sa ramai? din ce? Cu degetul nu se lasa o femeie insarcinata niciodata. Menstruatia iti intarzie din alte motive vreo dereglare hormonala ceva, ca sa nu mai stai in stres du-te la un control nu se intampla nimic.
Citeste te rog mai jos despre cateva din efectele nocive ale inceperii vietii sexuale la varste mici:
Nici adolescentii din Romania nu sunt mai retinuti. Potrivit unui studiu realizat de Institutul National de Cercetare si Dezvoltare in Sanatate, varsta minima la care fetele isi incep viata sexuala este de 12 ani, iar la baieti de 11, iar cea medie, la ambele sexe, este 16 ani. La o astfel de varsta organele genitale abia isi incep dezvoltarea, deci este total nepotrivit sa-ti incepe viata sexuala. Desi maturizarea organelor sexuale are loc intre 9 si 16 ani la fete si intre 12 si 18 ani la baieti, momentul optim pentru inceperea vietii sexuale este, de fapt, intre 18 si 22 de ani, la ambele sexe, cand, atat fetele, cat si baietii sunt maturizati fizic si psihic. Iata care sunt consecintele vietii sexuale precoce:
La fete
- atipii celuare si cresterea riscului de cancere gentiale sau afectiuni mamare; s-a demosntrat prin studii indelungate ca femeile care si-au inceput viata sexuala sub 16 ani au risc mult mai mare de a dezvolta cancere genitale, inclusiv cancerul de col uterin. Aceasta pentru ca celulele aflate in plina dezvoltare sunt agresate atat fizic (daca ne referim la cele de la nivelul vaginului si colului uterin care intra in contact cu penisul si care sufera agresiunea modificarii florei vaginale care se intampla intotdeauna la un contact sexual si aceste celule inca nu au dobandit mecanisme de aparare) cat si chimic (mai ales hormonala, cum sunt celulele uterului, trompelor uterine, ovarele).
- fluctuatii hormonale importante care modifica ciclul menstrual: dereglari menstruale, ciclul vine mai tarziu, menstrauatie prelungita, menstruatie neregulata, menstruatie dureroasa, sindrom premenstrual, menstruatii rare pana la manifestari de amenoree; - infertilitate;
- rupturi vaginale mai ales cand tinerii nu au avut suficiente cunostinte si suficienta rabdare in privinta preludiului, rezultand rupturi vaginale, care pot implica si vasele arteriale cu sangerari masive care reprezinta o urgenta medicala;
- riscul de infectare cu diverse microorganisme, infectii care fac parte din bolile cu transmitere sexuala si care pot fi grave;
- modificarea ritmului de secretie si autocuratare a vaginului care ar fi trebuit sa fie unul normal daca dezvoltarea organelor genitale ajungea la maturitate inaintea inceperii vietii sexuale, dar cum aceasta a fost inceputa precoce se produc modificari in ceea ce priveste secretiile vaginale atat calitative cat si cantitative. Respectivele femei vor observa mai tarziu sensibilitatea crescuta in fata infectciilor vaginale, mai ales a candidozelor, dar si secretii fie mai abundente, fie mai putine (in acest caz vor avea mai mereu nevoie de lubrefianti);
- creste riscul de sarcina si avort;
- in general, lipsa de experienta mai ales inrerrelationala face ca inceperea vietii sexuale sa fie dureroasa, iar femeia sa manifeste ulterior o desensibilizare psihica ce duce la atingerea unui numar mai mic de orgasme pana la frigiditate;
- din cauza "biciuirii" hormonale se produc patologii ale organelor genitale, precum: chisturi ovariene, afectiuni mamare, afectiuni uterine, etc.
La baieti
- modifcarile hormonale sunt cele mai evidente la barbati, pentru ca testosteronul inhiba cresterea. Astfel barbatii care isi incep precoce viata sexuala nu mai cresc atat cat ar fi fost normal pentru determinismul lor genetic;
- dereglari ale functiei erectile;
- dereglari in privinta ejacularii
- modificari in privinta calitatii si cantitatii spermei, care pot duce pana la infertilitate sau perturbari ale ejacularii;
- experiente nefaste care afecteaza comportamentul sexual.
Buna..Nu inteleg prea multe din tot ce ai scris dar stiu ca menstruatia poate intirzia din cauza stresului sau racelii...Ai spus ca esti racita.Si ca esti stresata.Straduete sa nu te ghindesti la asta.
Doreşti să urmăreşti această întrebare? Vei primi răspunsurile pe email.
Adaugă întrebarea la favorite
Doreşti să adaugi această întrebare la favorite?
Ce notă dai întrebării?
Înainte de a posta răspunsul, te rugăm să te asiguri că acesta nu încalcă regulamentul.
Nu ai introdus un răspuns!
Nu ai scris un răspuns pentru această întrebare, aşa că nu avem conţinut pe care să-l publicăm
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
Atenţie!
Succes!
Atenţie!
În răspunsul pe care vrei să îl postezi au fost găsite greşeli de scriere. Ele au fost corectate automat şi le poţi vedea marcate mai jos
Atenţie!
Eşti pe cale să postezi un mesaj care poate încuraja pirateria şi distribuţia ilegală de materiale pe internet. Legea nr. 8 din 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a fost modificată semnificativ prin Legea nr. 285 din 2004, prin OUG nr. 123 din 2005, precum şi prin Legea nr. 329 din 2006, iar tu ai putea să te afli în situaţia de a le încălca acum.
În ipoteza unei acţiuni pe cale legală, TPU.ro este obligat să furnizeze IP-ul tău (3.145.88.104) şi restul datelor de identificare şi informaţiilor despre tine.
Atenţie!
Nu poţi posta acest răspuns pentru că linkul pe care l-ai inclus este suspicios, iar pe TPU pirateria nu este încurajată.
Te rugăm să nu faci referire la site-uri aflate în ilegalitate şi să nu postezi linkuri spre materiale postate pe internet fără respectarea drepturilor de autor (programe, jocuri, filme sau muzică piratată)
Nu poţi posta aceast răspuns la întrebarea aleasă!
Răspunsurile ce conţin cuvinte de genul pot fi postate doar la întrebări din categoria Dragoste şi Sex
Raportează răspunsul
Trebuie să fii logat ca să votezi
Pentru a evalua un răspuns trebuie să ai cont pe TPU.ro