Buna tuturor!

As vrea sa va impartasesc si voua ceea ce mi s-a intamplat de curand, ceva care m-a bulversat peste masura, caci ma simt extrem de pierduta si as vorbi cu oricine, da in acelasi timp nu imi pot deschide sufletul in fata oricui. Simt ca in fata voastra, aici, o pot face.
Relatia mea a inceput pe 14 ianuarie 2012. A fost prima relatie pentru mine. Aveam 20 de ani.Eram in primul an de facultate. Abia ajunsa de cateva luni in Bucuresti. Stateam in camin, unde l-am si cunoscut. Statea langa camera mea. Perete in perete. Am facut cunostinta undeva prin luna octombrie, noiembrie. La inceput, el parea interesat de una din colegele mele de camera, care avea prieten si nu se vedea cu el. Pe la sfarsitul lui noiembrie a inceput sa se dea la mine dupa ce merseseram la un meci de fotbal impreuna si dupa ce ma vazuse candva plangand la telefeon in curtea caminului, el fiind intr-o relatie de 3 ani, care nu prea mai mergea atunci. Eu la inceput nu il credeam, ma certam cu el, ii spuneam sa ma lase in pace pentru ca el are prietena si ca nu il cred. Ii spuneam ca eu nu sunt roata de rezerva, facand referire la colega mea de camera care ii daduse cu flit. El imi zicea ca si-a dat seama ca nu se potrivea cu ea si ca nu simte nimic pentru ea, ca nu o place. Se apropia vacanta de Craciun si trebuia sa plecam fiecare acasa. El ma tot intreba daca o sa fiu cu el, eu ii spuneam sa mearga mai intai acasa, sa vb cu prietena lui, sa lamureasca lucrurile, si abia apoi vom putea vorbi despre asta pentru ca nu voiam sa ii influentez decizia, desi eu voiam sa fiu cu el. Am vb la telefon in vacanta si, in prima zi de Craciun, m-a sunat sa-mi spuna ca a fost la prietena lui si ca totul s-a terminat in favoarea mea. Eram bucuroasa caci voiam sa fiu cu el. Am vb sa venim amandoi in Bucuresti de Revelion, sa-l petrecem impreuna. Asa, am acceptat. Cand am ajuns, simteam ca ceva nu este in regula. Dupa ce m-a sarutat, m-a intrebat:"Ti se pare ca sarut altfel?" Pe 1 ianuarie, l-am intrebat daca s-a despartit sigur de ea. La inceput a zis ca da, dar pana la urma mi-a spus ca nu a facut-o. Am plecat plangand. Vreo 2 zile n-am vorbit. Apoi am decis sa il ascult. Ma tineam tare, ii spuneam ca vom fi doar amici. Apoi el s-a despartit de prietena lui si, asa, pe 14 ianuarie m-a intrebat daca vreau sa fiu prietena lui. Am acceptat. Eu tot timpul aveam indoieli in ceea ce-l privea. Astfel ca, la o saptamana, i-am cerut sa ne despartim. Nu am facut-o pentru ca el nu a acceptat asta. Si tot asa, timp de 1 an si 9 luni de zile (pana pe 4 noiembrie 2012). la fiecare cearta, eu ii spuneam "hai sa ne despartim". Stiu ca nu era deloc normal, stiu ca oricui as fi dat impresia ca nu tineam la el, dar nu e asa, eu faceam asta din orgoliu. Era ceva banal pentru mine sa ii spun asta pentru ca stiam ca el nu accepta. Era ca si cand si fi zis: "mi-e sete, vreau apa" - era la ordinea zilei. Vara asta a fost cea mai grea. Eu am plecat la mine acasa, el la el acasa - suntem din orase diferite. 2 luni nu ne-am vazut. Ai mei nu sunt de acord cu realtia asta. El nu stia. Pana cand, vara asta, am cedat psihic si i-am spus. Ne-am vazut abia la sfarsitul lui sptembrie, cand am venit sa ma cazez - in acelasi camin ca si el (in anul II de facultate, am stat intr-un alt camin). El la etajul 2, ca si in anul I, eu la parter. Am plecat acasa pe 2 noiembrie si tot weckeendul nu l-am cautat pentru ca in urma cu o zi sa plec acasa, el nu a zis cum ca ar vrea sa ne vedem, stiind ca urma sa plec. Cand m-am intors, pe 4 noiembrie, mi-a zis ca s-a saturat de toata indiferenta mea si ca vrea sa ne despartim. La inceput, am crezut ca e o gluma. Vazand ca e serios, l-am intrebat daca si-a gasit pe altcineva. Mi-a raspuns ca da. L-am intrebat daca e tot din camin. Mi-a raspuns din nou ca da. L-am intrebat la ce etaj sta. Mi-a zis ca la parter (ca si mine). Mi-a spus camera. L-am intrebat cum o cheama. Si, ironia sortii, are acelasi prenume ca si mine. Ulterior, am aflat ca si semanam. A fost un soc pentru mine. M-am umilit cumplit in fata lui. Am inceput sa plang, sa il rog sa imi dea prima si ultima sansa, sa-i promit ca nu voi mai fi in veci indiferenta si ca vreau sa fac totul sa ne mearga bine. Zadarnic... Seara urmatoare, pe la 2 noaptea mi-a dat mesaj. Mi-a spus ca tot el sufera, ca eu dorm bine merci. I-am raspuns, i-am zis sa ma lase in pace, ca nu sunt proasta pentru ca il vazusera colegele mele la camera fetei respective in acea zi. Si atunci mi-am dat sema ca el se dusese la ea sa ii spuna ca ne-am despartit si probabil ea dandu-i cu flit, el s-a decis sa ma caute. Dupa ce i-am zis ferm sa ma lase in pace, 2 zile nu ma mai cautat. Sufeream cumplit. Plangeam tot timpul, nu mai puteam sa dorm decat cateva ore pe noapte, nu puteam sa mananc. Mi-am calcat pe inima, mi-am zis ca pot sa trec peste asta si ca vreau sa ne mai dam o sansa. Pe 13 noiembrie 2012, ne-am impacat. M-am purtat exemplar, cautam sa-i fac toate poftele, sa ma port asa cum el isi dorea pentru ca voiam din tot sufletul sa il recastig; imi spuneam ca pot sa il fac sa se reindragosteasca de mine daca si eu ma voi schimba si voi renunta la ceea ce nu doar ca ne facea rau, ci imi facea si mie rau. Eram foarte pozitiva. Eram linistita ca ne-am impacat! As fi dat orice sa ne mearga bine. La scurt timp, el a avut niste probleme de sanatate; a fost internat si operat de vreo 2 ori. M-am speriat foarte tare, am fost alaturi de el, am mers la spital sa il vizitez, desi el imi vorbea urat si imi zicea ca nu am ce sa caut la spital. Am crezut ca se purta asa doar pentru ca nu voia sa il vad in starea aia... Dupa ce s-a intors din spital, ne-am mai certat de vreo 2 ori, dar nu parea ca vrea sa ne despartim. Apoi, pe 14 decembrie 2012, l-am chemat la mine sa mancam - obisnuiam sa mancam impreuna, il chemam frecvent la masa. A venit. L-am rugat sa mai stam putin impreuna, mai ales ca in urma cu o zi nu ne vazuseram deloc. Avusesem o saptamana foarte grea si am inceput sa ii spun ce simt, i-am spus ca-l iubesc mult si ca nu vreau sa se mai desparta de mine in felul ala execrabil in care a facut-o. Plangeam. A inceput sa reactioneze urat, sa imi spuna ca astea nu sunt probleme, ca probleme au oamenii care nu au casa, care nu au ce manca. I-am dat dreptate, dar i-am spus ca asa sunt eu, ca asa am perceput eu saptaman asta, ca sunt mai sensibila. Mi-a zis ca nu fac altceva decat sa ma "matai". M-a durut cand mi-a zis asta. Ne-am certat. Nu stiu cum, a venit vorba de cealalta. Si mi-a zis ca nu vrea sa ii mai zic in fiecare zi de ea (nu ii ziceam in fiecare zi, doar l-am intrebat de cateva ori daca a mai vb cu ea, daca s-au mai intalnit). M-a pus sa aleg: ori sa fiu cu el si sa nu-i mai zic nimic de ea, ori sa ne despartim. M-am rugat in sinea mea la Dumnezeu sa imi dea un semn, sa stiu ce sa fac. I-am promis ca nu-i mai zic nimic de ea. M-a sarutat si a plecat. A doua zi, pe 15 decembrie 2012, m-a sunat sa ma intrebe daca vreau sa urc la el sa prajim peste. I-am zis ca da. Am urcat putin mai tarziu. L-am ajutat sa faca un piure si m-a sunat o colega sa imi ceara o adresa de mail a unei profesoare. Nu o tineam minte si l-am rugat daca pot sa intru pe mail de la el de pe laptop ca sa iau adresa respectiva. Mi-a zis ca da. Am iesit din bucatarie si am intrat in camera. Cand am vrut sa intru pe mess, el avea deja scrise adresa si parola lui. Nu am apucat sa dau Cancel si a intrat pe adresa lui. O clipa mi-a venit in minte: "si daca ma uit in arhiva lui? sa vad ce a vb cu cealalta! daca nu e nimic, mea culpa, imi cer iertare si incetez cu indoielile si cu acuzele. dar macar sa ma conving". Am intrat. Am vazut o conversatie de pe data de 19 noiembrie (iar noi ne impacaseram pe 13 noiembrie), in care el ii spunea ei ca sta cu mine doar pentru ca eu sunt un ajutor pentru el si ca el, de fapt, se gandeste la ea, ca are sentimente fata de ea, ca el stie ca relatia cu mine nu va tine mult si ca sta cu mine ca sa o uite pe ea. Mi-a cazut cerul in cap pentru a doua oara. Durerea a fost si mai mare. Am inceput sa tremur, imi batea inima tare. Am iesit din camera si i-am zis ca eu plec, ca nu pot sa mai stau, S-a ridicat de la masa si m-a intrebat de ce. I-am raspuns ca va vedea cand va intra in camera. Am inceput sa tip, sa plang; i-am spus ca am aflat totul, m-a impins in baie ca sa nu auda colegii lui de camera, i-am zis ca am vazut cand i-a zis ca sta cu mine doar pentru ca sunt un ajutor pentru el si ca se gandeste la ea; mi-a zis: "eu nu i-am zis asa ceva!" si "ia-ma-n brate!". I-am zis sa ma lase-n pace pentru ca eu nu pot sa stau cu cineva care nu are sentimente pentru mine. Am fugit, voiam sa fug de el, de lume de toate. Am ajuns in camera suspinind, abia mai puteam sa respir. Mi-a trimis un mesaj: "Tot ce pot sa iti spun e sa imi cer iertare fata de tine si sa te rog din tot sufletul meu sa nu iei o decizie in functie de ceea ce ai vazut. Asta s-a intamplat acum o luna. Eu pe tine te-am iubit, te iubesc si te voi iubi, n-am nimic pentru cealalta." Cum poate fi atat de ipocrit?! Sufar foarte mult! Spuneti-mi ce sa fac! Dati-mi un sfat, va rog! Va multumesc mult! Scuze pentru tot pomelnicul asta! Sarbatori fericite tuturor!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook