Bună, vreau să vă povestesc câteva întâmplări și vă rog frumos să îmi răspundeți sincer, mulțumesc! Eu am cunoscut un baiat in generală, care se tot uita dupa mine, în fiecare pauză stătea la usa și tot se uita dacă trec pe hol, la festivitate el fiind a 8 a și eu a 7 a trebuia sa le ținem flori, în ziua aia doamna diriginta ne-a așezat câte un baiat si două fete, și invers, el m-a văzut și tot s-a uitat la mine când ne-a văzut așezați în rând, în anul ăla am fost la o petrecere la care era invitat și el, când m-a văzut a roșit la fața și tot a încercat sa se bage în seama, prietenul cu care a venit nu a știut nimic de noi, cum că am avea ceva, când am început sa dansam în cerc eu fiind ultima și el la fel trebuia sa ne ținem de mână, dar nu am făcut-o, însă prietenul lui ne-a dat mâna (țin sa va reamintesc ca nu știa ca ne cunoaștem, deoarece noi nu ne salutam) am tot dansat pana la sfârșitul melodiei după care nu a mai dansat deloc, stătea pe scaun și se tot uita la mine cum dansez, dacă mergeam pe hol, venea în spatele meu, dacă mergeam în camera, venea și el, după ce a împărțit sărbătoritul tortul eu nu am vrut atunci, am zis ca mănânc mai încolo, prietenul lui a încercat sa îmi dea cu lingurita, dar nu am vrut, însă băiatul de care încerc sa aflu ce are cu mine se tot uita la noi, dar nu zicea nimic, apoi m-a întrebat ceva și tot a roșit la fața, când am mers acasă am fost doar eu cu el pe hol și în timp ce imi incheiam paltonul se tot uita la mine și nu zicea nimic. Voi ce credeți că ar însemna chestiile astea? As vrea sa îmi răspundeți sincer, va mulțumesc mult!
Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro
Utilizatorii cu email-ul neconfirmat nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi şi nu mai mult de 10 în total. Pentru a retrimite email-ul de confirmare click aici
Utilizatorul care a pus această întrebare te ignoră. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorul care a pus această întrebare este în lista ta de utilizatori ignoraţi. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorii avertizaţi nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi.
Doreşti să urmăreşti această întrebare? Vei primi răspunsurile pe email.
Adaugă întrebarea la favorite
Doreşti să adaugi această întrebare la favorite?
Ce notă dai întrebării?
Înainte de a posta răspunsul, te rugăm să te asiguri că acesta nu încalcă regulamentul.
Nu ai introdus un răspuns!
Nu ai scris un răspuns pentru această întrebare, aşa că nu avem conţinut pe care să-l publicăm
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
Atenţie!
Succes!
Atenţie!
În răspunsul pe care vrei să îl postezi au fost găsite greşeli de scriere. Ele au fost corectate automat şi le poţi vedea marcate mai jos
Atenţie!
Eşti pe cale să postezi un mesaj care poate încuraja pirateria şi distribuţia ilegală de materiale pe internet. Legea nr. 8 din 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a fost modificată semnificativ prin Legea nr. 285 din 2004, prin OUG nr. 123 din 2005, precum şi prin Legea nr. 329 din 2006, iar tu ai putea să te afli în situaţia de a le încălca acum.
În ipoteza unei acţiuni pe cale legală, TPU.ro este obligat să furnizeze IP-ul tău (3.12.34.192) şi restul datelor de identificare şi informaţiilor despre tine.
Atenţie!
Nu poţi posta acest răspuns pentru că linkul pe care l-ai inclus este suspicios, iar pe TPU pirateria nu este încurajată.
Te rugăm să nu faci referire la site-uri aflate în ilegalitate şi să nu postezi linkuri spre materiale postate pe internet fără respectarea drepturilor de autor (programe, jocuri, filme sau muzică piratată)
Nu poţi posta aceast răspuns la întrebarea aleasă!
Răspunsurile ce conţin cuvinte de genul pot fi postate doar la întrebări din categoria Dragoste şi Sex
Raportează răspunsul
Trebuie să fii logat ca să votezi
Pentru a evalua un răspuns trebuie să ai cont pe TPU.ro