Am 34 de ani. Am si eu niste probleme as as dori niste pareri.
Ca sa va dati seama mai bine despre ce este vorba, as dori sa o iau cu inceputul
si sa scriu cateva lucruri din trecutul meu, sa povestesc 3 - 4 intamplari iar apoi sa trec la lucrurile care ma framanta.
Am avut o copilarie fericita, parintii m-au iubit mult, am avut parte de afectiune si tot sprijinul lor in tot ceea ce am vrut sa fac.
Am terminat scoala generala si am dat examenul de capacitate. Spre rusinea si prostia mea am picat la matematica, exact materia la care eram cel mai pregatit.
Faceam meditatii la matematica cu un var care acum este profesor de matematica si preda la o facultate. Dupa aceste meditatii ajunsesem destul de bun la aceasta materie.
Dupa spusele varului meu eram elev de olimpiada. Nu stiu daca vroia sa ma incurajeze sau asa era. Ma duc la examen, trec toare raspunsurile pe ciorna. La unul dintre subiecte am tras linie pentru. ca nu stiam.
se apropie timpul de predare a lucrarii. Trec repede rezultatele pe foaia de examen si ma duc acasa. Vin rezultatele: am luat cu brio nota 4, 10. Depun contestatie sa vad ce s-a intamplat. Se recorecteaza
lucrarea de fata cu mine. De la nu stiu ce problema rezultatele erau decalate, adica raspunsul corect de la problema nr 5 (sa zicem) era trecut la 4, de la 6 la 5 si tot asa pana la sfarsit. Unde a fost
problema? La problema la care nu am stiut raspunsul nu am tras linie pe foaia de examen ci le-am scris in continuare asa ca s-au decalat toate. O greseala enorma pentru. ca raspunsesem corect la aproape toate.
Daca nu transcriam gresit rezultatele de pe ciorna luam in jur de 8, 70 sau 8, 90, nu mai stiu sigur. M-a demoralizat foarte mult intamplarea asta. Dau examen in sesiunea 2 si iau.
Ma inscriu la o scoala profesionala pentru. ca era mai greu la liceu, trebuia sa mai astept un an. Fac profesionala in meseria de mecanic auto, iau diploma si toate cele.
Un an fac pauza iar apoi ca sa nu fiu luat in armata m-am inscris la liceu la seral. Termin si liceul cu brio. Dupa terminarea scolii profesionale ma angajez ca sofer pe o autoutilitara iar seara ma duc la liceu.
In paralel cu scoala si serviciul fac si scoala de soferi pentru. categoriile A, C, D, E, B-ul i-l aveam dinainte.
Pana in anul 2010 lucrez la diverse firme apoi ma hotarasc sa incep pe cont propriu. Nu stiu prea multe dar ma arunc cu capul inainte. Cu banii stransi de mine, aprox 10.000 euro si cam inca pe atat de la parinti sub forma de imprumut
demarez treaba. Fac transport din Romania catre UE si retur, eu fiind si sofer si administrator. Treburile merg foarte bine primii 2 ani dupa care incepe sa o ia in jos. Prin 2015 ajung aproape de faliment. Am fost foarte stresat, nu stiam cum sa ies din impas.
Pana la urma incerc pe comunitate (adica dintr-o tara UE in alta, fara Romania). Spre surprinderea mea merge foarte bine. In 2017 vand masina veche si imi iau alta in leasing. Pana in prezent totul merge bine.
Marea mea problema este ca in ultimii 2 ani ma simt foarte singur, foarte demoralizat si ma consider un ratat. Imi doresc mult o familie si copii. Este aproape imposibil tinand cont ca eu plec si cate 3 luni uneori.
Nu am avut niciodata o prietena, pana acum am facut o singura data sex cu o prostituata, as spune ca sunt aproape virgin. Acest lucru m-a afectat foarte tare de-a lungul timpului pe plan psihic. Eu sunt o fire care tine in el,
nu prea ma exteriorizez, plang in adancul sufletului meu si cam atat. Am incercat sa imi fac o prietena pe diverse site-uri ai aplicatii dar pana acum nimic serios de luat in seama. Nici nu prea sunt talentat in conversatii.
Sunt o fire foarte comunicativa daca gasim un subiect comun sau avem o tema pe care discutam. Cu cine am mai vorbit pe aceste site-uri, eu incercam sa incep o conversatie. Puneam si eu o intrebare, de genul: iti place sa calatoresti? Unde ti-a placut cel
mai mult si tot asa, sperand ca aceasta conversatie va merge de la sine. Majoritatea femeilor raspundeau cu da sau nu si cam atat. Parca le interogam, nu scoteai mai mult de la ele.
Prin natura meseriei mele, nu prea am ocazia sa interactionez cu fetele si de aici si dificultatea de a incepe o relatie.
Cand aveam vreo 20 - 21 de ani, unei fete de la o firma la care ma duceam mereu ii placea de mine. Mereu venea sa ma salute, intra in vorma cu mine si toate cele. Cred ca mai mult de un an a incercat dar eu Batman Batman.
La un moment dat cand stateam de vorba cu ea, un angajat de acolo ii spune in gluma ca prietena mea e coafeza (aveam parul mai ciufulit). Fata ma intreaba: ai prietena? si incepe sa planga. Eu de abia atunci am realizat ca ii place de mine.
In prostia mea ma cam eschivam de fiecare daca cand aveam ocazia. Nu am fost niciodata prea priceput cu fetele. In cele din urma din alte motive, mi-am dat demisia de la firma respectiva si nu am mai vazut-o.
Acum am povestesc 2 intamplari de ale unui prieten iar la sfarsit am sa explic si de ce.
Un prieten ii face cunostinta altui prieten cu o fata. Se duc amandoi in oras la o terasa (prima intalnire cum ar veni). Baiatul in cauza e paralizat de frica, se duc la terasa, isi comanda cate o bere si 2 ore s-a uitat
numai la televizor la meci. Mare lucru nu au vorbit. A doua zi fata in cauza ia legatura cu cel care a intermediat treaba si ii povesteste tot. Acesta ca sa-l scape ii spune: asta e mort dupa fotbal, cand vede meci la televizor nu-l mai dezlipesti din fata lui.
Cand l-am intrebat pe acel prieten cine juca nici nu stia, el chiar nu e pasionat de fotbal. A spus ca nu stia ce sa vorbeasca cu fata si d-aia s-a uitat la meci.
A doua intalnire: prin parc in Bucuresti, merg unul nanga altul dar fara sa schimbe nici un cuvant. La un moment dat fata ii spune: S-a facut cam frig, nu? Prietenul meu ii spune: Da, ai dreptate. Iar apoi isi inchide fermuarul la hanorac
si isi pune gluga pe cap. Fata respectiva batea apropoul sa o tina in brate dar el nu s-a prins, s-a blocat. Cam asta a fost, dupa nu s-au mai intalnit.
Evident, cand am aflat, toti am ras pana la lacrimi dar in sinea mea eram constient ca nici eu nu m-as fi descurcat mai bine. De asta am povestit cele 2 intamplari.
Acum am sa povestesc altceva apoi o sa trec la probleme care ma framanta:
Eu si cu prietenul de mai sus ne-am inscris la o scoala postliceala, calificarea Analist Programator. Ne-a promis cineva ca nu trebuie sa invatam nimic si toate cele. Evident ca nu am dat de loc pe la scoala (stiti cum se face scoala
la noi). Inainte de examen am aflat ca trebuie sa si invatam si sa facem proiect pentru. diploma. Mergem noi la o asazisa recapitulare inainte de examen.
Intra profesorul in clasa si incepe sa scrie linii de cod pe calculator (noi vedeam pe video proiector). Umple ecranul si intreaba: E cineva care nu a inteles ceva? Eu zmeu: Da, eu nu am inteles. Ce anume nu ai inteles? intreaba profesorul.
Eu iar zmeu: Nu am inteles nimic. Evident toti au inceput sa rada cu gura pana la urechi. M-am simtit penibil. La un moment dat imi spune un coleg din spate, mai in soapta: Taci dracu ca nici noi nu am inteles nimic. Vezi ca profesorul
asta tine minte. In fine, am inteles ideea. In clasa era o fata care se cam uita la noi, cred ca ii placea de noi.
A doua zi asteptam in fata clasei sa vina profesorul sa descuie clasa unde urma sa mai recapitulam materia. Fata de care spuneam mai devreme vine spre noi. Ne panicam amandoi.el imi spune: Ba, vine spre noi Cristina (asa o chema pe fata).
Eu ma duc repede la toaleta pana pleaca. Imediat a si taiat-o, eu ramanand singur. Eu ma prefac ca ma uit pe geam. Era o gramada mare de zapada in curtea scolii. Fata vine langa mine si imi spune: Buna. Eu concentrat la
interesanta gramada cu zapada am crezut ca nu vorbeste cu mine. Ea spune: Uite, eu ii dau buna si el nici nu ma baga in seama. Atunci imi dau seama ca vorbeste cu mine, imi cer scuze, nu eram atent, ma gandeam la marea gramada de zapada din curtea
scolii. Cred ca am dat-o gata cu repica asta. Ma gandeam la zapada. Poate pare greu de crezut dar numai asta mi-a venit in cap. Vine profesorul, descuie clasa si incep cursurile.
Dam examenele, le luam cu brio dar mai este sustinerea proiectului. Eu am ales ca tema Prelucrari Foto si Video. Proiectul a fost facut de mine in totalitate, stiu ce am scris in el. Vine randul prietenului meu sa sustina tema (eram unul dupa altul
pe tabel). sustine tema lui despre un site in PrestaShop si vine tacut in banca. Era vizibil jenat pentru. ca nici el nici eu nu suntem obisnuiti va vorbim in fata intregii clase.
Vine randul meu si incep sa vorbesc. Profesorul (cel cu programarea la care am spus ca nu inteleg nimic) ma intrerupe mereu, ma intreaba altceva, zice sa merg mai departe si tot asa mi-a facut tot proiectul. Nu m-am balbait,
am stiut sa raspund la tot si cred ca am avut cel mai original si frumos proiect. Toti au facut site-uri, multi habar nu aveau cum l-au facut, va dati seama ca nu ei le-au facut. Termin de sustinut proiectul si ma duc in banca.
Eram rosu ca racul. Nu stiu de ce, de obicei nu am probleme sa vorbesc in public chiar daca nu sunt obisnuit dar cred ca eram si foarte enervat ca nu am fost lasat sa imi sustin proiectul. Toti au fost lasati sa vorbeasca numai eu nu. Eram si nervos, si rusinat
si probabil si alte sentimente suprapuse. Va spun sincer, vreo 10 minute am stat efectiv in banca uitandu-ma fix la un punct de pe monitor, atat de jenat si panicat eram. Nu am mai patit asta niciodata, toti se uiau la mine ca la urs si mai auzeam: ce s-a inrosit.
Plec din clasa si asta e. Am luat cu brio la tot si am scapat si de scoala.
Acum sa revenim la problemele mele:
Pe langa faptul ca sunt dezastru cu fetele, in ultimii 2 ani am momente de tristete. Ma simt foarte singur, dezamagit, trist, in special cand sunt plecat si prind vreun weekend singur. Acasa este la fel, ma inchid in camera mea (locuiesc inca
cu parintii), bag muzica pe Youtube si stau pe Facebook. Nu de putine ori mai aveam putin si plangeam. Uneori ma uit la poze pe Facebook, vad poze cu oameni fericiti in vacante, cu copii si toate cele.
Eu nu am mai fost intr-o vacanta de mai bine de 15 ani (o singura data in acest interval am fost un weekend la mare, atat). Prieteni nu am foarte multi iar cand sunt cu ei mergem la carciuma si cam atat.
Nu stiu sa ma distrez. Cand mai merg la cate o petrecere (unde evident ca nu sunt si fete), ma uit si eu la ei cum danseaza si se distreaza (nu stiu daca se chiema chiar dans ce fac ei) si cam atat.
In urma cu vreo 2 - 3 saptamani, venind spre casa din Germania m-a cuprins o tristete profunda, conduceam si aproape plangeam. Ma simteam singur si ma consider si un ratat pe toate planurile (de aceea am tinut sa povestesc tot
inainte sa trec la problema mea). Atunci m-am gandit serios la sinucidere, sa intru cu masina intr-un cap de pod sau ceva solid si sa termin totul. Evident, sub nici o forma nu as fi facut ceva care sa-i puna in pericol pe cailalti, pe contrasens sau alte nebunii.
Nu stiu cat de aproape era sa trec la actiune dar mi-am facut tot felul de scenarii in cap. Aveam un sentiment profund de tristete, ura (neindreptata spre cineva sau ceva anume) iar apoi de resemnare. Ma gandeam ca poate asta era solutia.
suicidul. Dupa cum am spus mai devreme, nu stiu sincer daca eram gata sa trec la fapte sau nu dar eram foarte trist si demoralizat. Motivele le gasiti mai sus. In cele din urma m-am calmat, m-am gata la o parcare pentru. ca eram obosit, am baut mult iar apoi am dormit vreo 10 ore cred. Eu imi doresc foarte mult o familie si copii. Daca lucrurile
continua asa, cel mai probabil nu voi avea niciodata ceea ce doresc. Eu vreau sa imi cumpar un apartament, casting destul de bine dar pentru. apartamentul mult visat ar trebui sa mai muncesc cam 2 ani la foc automat. Asta inseamna
plecat cu lunile. relatiile la distanta nu rezista (pe langa faptul ca pana acum nu am fost in stare sa imi gasesc si eu o fata) dar ipotetic vorbind. Am prieteni care lucrau ca altceva si s-au angajat pe tir pentru mai multi
bani. Am vazut ca relatiile lor au inceput sa se destrame, desi erau casatoriti de cel putin 10 ani. Stau si ma gandesc ce sa fac mai departe, sa mai merg 2 ani si sa renunt sau ce variante ar fi.
Eu am avut o masina pe care am vandut-o iar acum cateva luni am luat alta noua in leasing. De abia asteptam sa vina masina. Cand a venit masina m-a cuprins iar o tristete ca o iau de la capat. Simt ca nu duce nicaieri
toata povestea asta. Esec pentru. mine pe toate planurile. Sincer imi este teama sa nu clachez si sa iau la un moment dat intr-un moment mai dificil, o decizie pe care sa nu mai apuc sa o regret.
Deocamdata eu zic ca sunt ok dar in ultimele 2 luni s-a agravat rau starea mea la acest capitol. Ma gandesc serios sa ma duc la un psiholog sau psihiatru, poate vor fi niste rezultate.
Ca o paranteza: parintii mei stiu ca eu nu vreau sa ma insor niciodata si nu vreau nici copii pentru. ca sunt o "gaura in buget". Eu asta le-am spus, mi-a fost rusine sa le spun sa sunt un retardat si nu sunt in stare, imi doresc mult o familie si copii
dar nu sunt in stare. Am un prieten care face si el transport ca si mine tot cu 3, 5 tone. El nu era obisnuit sa plece cu lunile ca mine. Cand a plecat prima data 6 saptamani, m-a sunat si mai ca plangea la telefon. Ca el vinde
masina, ca s-a saturat, ca se angajeaza pe 10 milioane si asta e. El are acasa o sotie si un copil de vreo 15 ani. Acum dupa cateva luni vad ca si-a revenit.
Sunt oare nebun pentru. ca am starile astea? In general sunt o fire vesela, sunt un om sociabil si comunicativ (doar la femei dau chix) dar am inceput sa am starile descrise mai sus. Am ajuns seara sa beau in fata calculatorului
si sa plang in adancul sufletului meu. Am inceput sa beau din ce in ce mai mult cand sunt acasa. Cand trebuie sa vin din cursa acasa ma cuprinde iar o tristete. Cu o saptamana inainte sa vin acasa, sunt foarte nervos, irascibil, consum mult alcool cand stau pe parcare.
Ceilalti soferi de abia asteapta sa ajunga acasa la familie.
Credeti ca o vizita la psiholog sau psihiatru ar ajuta?
Prin hipnoza se poate induce ca nu doresc o familie si copii? Poate daca in subconstient nu voi mai dori asta, poate viata mea va reveni la normal. Asa nu ma deranjeaza cand sunt plecat mult de acasa, asta este singurul gand care ma roade, familia si copii. In rest m-am obisnuit
cu modul asta de viata.
Cand sunt acasa nu mai am chef de nimic. Aveam niste pasiuni: ceasornicaria si muzica (cantatul la clapa). Clapa nu am mai pornit-o de luni bune, am ceasuri demontate de mai mult de un an la care nici nu m-am mai uitat.
Parca astept sa imbatranesc si sa mor. De multe ori dorm pana ma doare capul de atata somn.
Eu nu am la cine sa vin decat la parinti. Nu ma simt implinit pe nici un plan.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook