Se pare că alegerea deja ai făcut-o : "nu vreau să renunț la relație".
Cu toate că nu e cea mai isteață alegere.
O relație construită pe renunțarea unuia dintre parteneri la varianta cea mai bună pentru el, va fi întotdeauna un eșec. Când veți fi împreună zi de zi, această vâlvâtaie a iubirii se va estompa rapid. Vor apărea judecăți mult mai raționale.
Când veți avea probleme (pentru că e ceva inevitabil în orice cuplu), mereu vei analiza comportamentul lui prin prisma "eu am renunțat la tot pentru el" (zi că n-o să fie așa). Iar de aici încolo, totul se va transforma în ceva ce sigur nu ți-ai dorit pentru viața ta.
Concluzia : ești foarte tănără, nu te aleargă nimeni, așa că mergi la părinții tăi și fă ceva bun cu viața ta. Dacă va fi să fii cu el, vei fi și după 5 ani de zile de relație la distanță dar când tu deja te-ai realizat și ai un rost.
Pai mai bine lasi motivele personale si te duci la munca sa reusesti sa te intreti. Daca nu vei reusi sa te intreti in tara cum vei reusi in strainatate cu iubitul tau, sau cat crezi ca te vor putea ajuta parintii?
Cred ca singura solutie asta e sa incepi pentru un timp sa te descurci in tara, si treptat sa vezi daca poti sa ai incredere in iubitul tau si daca este ceva serios si apoi in functie de cum decurg lucurile vei sti daca vei merge la ai tai sau la el.
Chiar nu vad de ce e o problema. Asa cum zboara in Romania, poate zbura oriunde. Plus de asta... exista si varianta sa te duci si tu in vizita la el. Nu numai el sa se deplaseze. Eu m-as duce la ai mei si as incerca sa gasesc un job care sa imi permita sa zbor cat mai des la prieten. Chiar nu vad de ce complici atat situatia.
Trebuie să faci un compromis. După câte îţi dai seama şi tu, soluţia ideală nu există. Cam în ce constă relaţia ta la distanţă? Dacă tot ce aţi făcut a fost să vorbiţi online, nu prea ar avea sens să te duci după el, într-o ţară străină, fără a avea certitudinea că te vei înţelege cu el şi in realitate la fel de bine. Eu cred că aş tinde să merg lângă familia mea, dacă aş fi in locul tau. Acum tu ştii mai bine către ce tinzi. Nimeni nu îţi poate spune care e varianta sigură.
Suntem de 1 an împreună. A plecat 3 luni iar a venit 1 luna si cam asa.
Ehh, pacat ca la scoala nu se invata chestiile elementare.
In primul rand, familia o sa fie acolo mereu langa tine.
Da da, stiu ca e foarte placut sa auzi de la persoana de langa tine ca nu te va lasa niciodata, ca te iubeste etc, dar crede-ma, mai mult decat parintii, nu te iubeste nimeni.
Pe langa asta, cum ai spus si tu, parintii sunt situati, te pot ajuta cu un prim job, cu tara straina, limba etc.
E o relatie la distanta, mare chestie.
Daca erati 1 an impreuna si va vedeati in fiecare zi, atunci da, as fi zis ca e greu sa lasi totul in urma si sa pleci, dar asa...
Pe langa asta, inca esti tanara ai doar 22 de ani. Multe se pot intampla si cu prietenul tau si cu tine.
Nu inteleg, poate veni in tara dar nu poate sa mearga in alta tara din UE? Imi suna a vrajeala...
Eu una nu mi-as sacrifica viitorul pentru un baiat. Mai ales unul cu care am o relatie de un singur an, si ala la distanta. Daca ar fi intr-adevar alesul inimii, 6-8 luni departe unul de altul nu v-ar rupe definitiv. Orice decizie o sa iei, o sa mai ai si alte relatii. Nu e ultima, chill. Nu merita sacrificiile pentru ca s-ar putea sa-ti dai seama la un moment dat ca au fost degeaba.
Du-te la ai tai.
Muncește(vara, sau la vacanța).
Îți faci bani.
Și te duci la el.
Ce spui?
anonim_4396 întreabă: