Va impartasesc o parte din nelamurirea mea actuala si as fi curios sa aflu si cateva opinii din partea voastra. Pe scurt, m-am indragostit de o fata pe care o apreciez mult, imi seamana din foarte multe pct de vedere si care la randul ei s-a indragostit de mine; ne intelegem bine, comunicam, radem mult, ne completam, chiar pare potrivita pentru mine! Problema este ca are un prieten de 5 ani de zile si la vara trebuie sa se marite si nu sunt "lamurit" daca ar trebui sa insist sa o castig sau sa ma retrag pana nu e prea tz.Problema mea e legata de vesnica "moralitate" si nu de partea sentimentala, pentru ca altfel nu as mai sta pe ganduri o secunda! La ce ar trebui sa ma gandesc in primul rand, ce sa iau mai intai in considerare?

Pai gandeste-te ca cel cu care urmeaza sa se marite o iubeste ca daca nu doar nu o cerea de sotie ca sa fie in treaba.si daca o sa o castigi gandeste-te ca o sal distrugi pe partenerul actual

Buna!
Eu personal,as lupta pentru ea,crede ma!
Si stii de ce?
In momentul in care esti sigur de faptulca,sentimentele tale iti sunt impartasite,nimic numai conteaza.
Trebuie sa lupti pentru ca,daca ea nu l iubeste pe tipul care trebuie sa i devina sot,gandeste te cat de mult ar suferi ea si implicit el...el ar ajunge sa stea langa o femeie care nu l iubeste si cu siguranta,nu i drept nici pentru el,pana la urma eu cred ca trebuie vb si cu el.
In fata unei astfel de situatii,desi ii va fi greu lui la inceput,mai tarziu ii va prinde bine,pentru ca nu si a irosit niste ani de pomana.
Si in al doilea rand,este vb despre ea,care daca va ajunge sa faca pasul acesta,va suferi enorm,nu se va simti implinita.
Deci,numai sta pe ganduri,luptati amandoi pentru dragostea voastra,dar parerea mea ar fi ca trebuie sa stati de vb si cu el,daca nu tu,neaparat ea!
Nu e ok sa fugi de un lucru,la care si tu ai fost parte si pana la urma sa stie toata lumea ca va iubiti,nu?
Asta e cel mai frumos sentiment si veti fii cei mai impliniti,cand, din dragostea voastra, se va naste un copil!
Numai bine amandurora!

Iubirea trebuie sa existe.Nu sta, lupta.Ea si-a pierdut iubirea fata de tipul acela, daca e indragostita de tine.Nu va fi usor, dar iubirea triumfa la final

Eu te sfatuiesc sa te retragi! Pot sa spun ca am trecut prin acelasi lucru ca si ea, nefiind maritata. Retrage-te pentru ca investesti sentimente degeaba.Ea, chiar daca simte ceva pentru tine, are o relatie cu acel baiat de 5 ani si il iubeste,pentru ca altfel nu se punea problema de o casatorie intre cei doi. Iti place ca tu sa fi pe locul doi? Mie sincer nu mi-ar place. Gandeste-te ca da, sta cu tine,vorbeste cu tine,va intelegeti bine,sunteti indragostiti unul de altul, dar pentru ea este ceva trecator.Cum ai aparut in viata ei, asa vei disparea dupa ce se va marita. Si nu ai cum sa opresti nunta, sau sa o impiedici cumva sa nu se marite. Pentru ca a trecut prin atatea alaturi de prietenul ei si chiar daca va renunta la el pentru tine (prin absurd), nu ar sti sa ia o relatie de la capat.In mintea ei, bun e cu tine, dar il va vedea pe el prin tine, orice faci se va gandi :uite, asa spunea si el. si chestii de genul.Eu iti spun din propria experienta. Nu ai pentru ce sau pentru cine sa lupti. In primul rand trebuie sa te gandesti asa, daca tu ai avea o prietena de 5 ani si ar veni unul sa ti-o "fure". indragostit de ea si ea la fel.ce ai face? Pune-te si in locul lui.Eu ti-am zis parerea mea. iti urez multa bafta!

Daca din cauza moralitatii se ajunge la nefericire [acum zic strict de tine], mai da-o in colo. Ar trebui sa actionezi, sa-ti asculti inima, nu mintea... pentru ca daca nu incerci e posibil sa regreti toata viata.
Daca se va desparti de actualul sa nu te simti vinovat pentru el, fiindca inseamna ca ea nu-l (mai) iubea cu adevarat si oricum nu ar fi fost extrem de fericiti impreuna, iar daca alege sa ramana cu el, macar stii ca ai incercat.
Succes!

Asta este prima si singura relatie pe care a avut-o in viata(cea de 5 ani) si cred ca a luat-o prin surprindere faptul ca ar putea aparea cineva care sa o dea peste cap,sa o faca sa puna la indoiala sentimentele pentru celalalt. O vad ca este atasata mult de mine,de ce insemn pentru ea si prezentul ei,dar totusi "decizia" este de a nu continua cu mine,desi oricum nu ne putem delimita unul de altul in totalitate,ne trimitem mesaje,vorbim des. O simt ca ii este frica de repercusiuni,de problemele care vor aparea daca se desparte de el,de reprosuri (ale prietenului, parintilor, socrilor). Cred ca psihic nu are incredere in ea ca poate.

Mai stii povestile cu Ileana Cosanzeana si Fat Frumos? Oricare varianta a-i alege-o, la un moment dat vei ajunge sa regreti ca nu ai facut invers. Pus in fata unor astfel de decizii, eu intotdeauna incerc sa merg pe principiul "mai bine sa regret ce am facut decat sa regret ce nu am facut".