Cand eram mai mic prin liceu eram timid si cand invitam pe una in oras la un suc la o apa sau la o cinzeaca in 35% din cazuri eram refuzat, dar nu ma demoralizam de un refuz.De ce altii va demoralizati dupa un refuz din partea unei fete? Chiar timiditatea voastra atinge cerul?

Pentru ca nu se iubesc pe ei. Oamenii care se lasa demoralizati nu stiu cine sunt. Accepta parerea celui care il refuza ca fiind corecta si ca e ceva in neregula cu ei.
De asemenea mai intra in scena si frustrarea : eu vreau asta si vreau asa si acum si nu accept ca nu e cum vreau eu.
Nici eu nu am fost vreodata timida, introvertita sau usor de demoralizat dar am prietene apropiate care si acum (la ceva ani dupa adolescenta) inca iau un refuz ca pe ceva tragic. Incep si spun ca sunt blestemate, ca au ghinion, ca or sa ramana singure etc.
La baieti mai intervine si orgoliul..isi simt barbatia ignorata sau mai rau, calcata in picioare.
Ideea e ca nu au incredere in ei oamenii astia. Ca si copii nu au primit o educatie pe principiul : e ok sa gresesti, nu esti un ratat daca gresesti. Daca o sa stai sa investghezi o sa vezi ca multi cei care au problemele astea au avut parinti fie dezinteresati, fie mult prea exigenti.
Da stiu ca am filozofat dar nah... suporta-ma

Aia sunt oameni fara coloana vertebrala, fara respect de sine. Prin clasa a IX-a eram asa, dar mi-am dar seama cat de prost, cat de idiot, cat de tampit am putut sa fiu...
Am avut o reteta proprie pentru a scapa de chestia asta si nu regret decat perioada in care nu am avut incredere in propria persoana (slava cerului ca m-am prins la fix).
Da... Am un orgoliu, dar prefer sa ma pastrez intact psihologic decat sa plang ca un idiot.