Nu mai esti virgina. Ai avut un himen subtire care s-a rupt fara sangerare si durere.
Loredana, vorbeste frumos, fa un efort ca te faci de ras.
Himenul elastic se rupe de-abia la prima nastere vaginala. Himenul ne-elastic poate fi mai gros sau mai subtire, mai bine sau mai prost vascularizatm cu receptori pentru durere mai multi sau mai putini. Intelegi, Loredana? Inteleg ca tie ti se spune "fa" acolo la tine, dar te rog sa te abtii in prezenta mea de la limbajul asta degradant.
Emanuellex, multumesc pentru cuvintele frumoase. Nu am peste ce sa trec, nu pun la suflet orice rautate gratuita, mai ales exprimata in acesti termeni. Sa fim seriosi, nu la mine face referire Loredana, ea doar isi descarca propriile frustrari, eu sunt accidental inclusa.
Nu a mai intrat apoi pentru ca nu erai destul de excitata, stare care produce atat lubrifierea vaginului, cat si largirea/acomodarea cu penisul!
Nu a curs sange pentru ca ori nici nu ai avut, ori, fiind foarte subtire, a fost doar un strop, doua, care s-au diluat in vagin.
Dar de protejat te-ai protejat?! Sau nu stii ca prima data se poate ramane cel mai usor?! De boli se pare ca nici nu ai auzit, chiar daca cateva te pot si ucide, pentru inconstienta si egoismul lui, sau al amandurora?!
http://www.mayoclinic.com/health/birth-control/AN00197
Aproape sigur ca nu mai esti virgina. Faptul ca nu a mai intrat da de inteles cu totul altceva: se prea poate ca primul contact sa te fi speriat si sa te fi inhibat totodata, in asa fel incat sa ai o usoara reticenta deocamdata la contactele imediat urmatoare. Aici depinde numai de el, de partenerul tau si de finetea lui. Daca are cat de cat o brutalitate, sigur ca tu si intregul tau organism se retrage si se inchide chiar, as putea eu afirma. Ar trebui sa discuti serios problema cu el, caci daca nu ia atitudine starile acestea s-ar putea sa se repete si chiar sa apara incompatibilitatea la pat. Iti doresc sa ai grija de tine si sa fii fericita.
Si apropo de atitudine: Loredana, sau cine oi fi tu... Brigaela este medic, asa ca ai grija cum iti permiti sa te exprimi. Acest site nu este pentru oameni care jignesc gratuit. Mai intai invata ortografia. Brigaela, imi pare rau ca ai avut parte de replici atat de murdare, dar stiu ca poti trece peste ele cu usurinta. Esti prea inteligenta, doar de aceea esti consilierul nostru cel drag, nu-i asa?