Eu consider că a învăța din greșeli,privind din orice perspectiva,avind în vedere de a iubi sau a socializa,orice punct de vedere pe care nu l-am lua,ne duce decit la faptul că aceasta maxima,motou,sau ce este el, sau pur si simplu o frază, orice nu ar fi el, este doar de fațadă. Eu consider că acesta este cea mai proasta replică pe care o putem spune cuiva, sau chiar e stupid să credem în așa ceva.Niciodată noi nu putem ști ce va fi si sa ne putem pregăti,mereu faptele, întâmplările sunt altele si altele, niciodată nu putem compara o întîmplare din trecut cu una din prezent, cum nu putem compara viața ta cu a alt cuiva. Deci în fond nu există,, a învăța din greșeli,, ci exista doar trecut, prezent si viitor.
Mi-a placut mult ratiunea de care ai dat dovada
Ce faci, Doctor Love?
Incerc sa capat noi teorii despre iubire
Csf...
Dacă vrei teorii despre iubire, hai pe wapp.
Am toată noaptea la dispoziție.
Stai tu numa
Inseamna sa analizezi toate aspectele relatiei, sa vezi ce a fost ok si ce nu, sa te gandesti la ce ai fi schimbat, la ce ti-ai fi dorit sau nu sa se intample.
Inseamna sa intri intr-o noua relatie vindecat de ce a fost in cea din trecut si sa aplici toate concluziile trase in urma analizei de care vorbeam.
Inseamna sa te porti cu celalalt exact cum ai vrea ca celalalt sa se poarte cu tine si sa nu il ranesti in felul in care tu ai fost ranit. Pentru ca ai vazut deja cat doare.
Si nu, nu inseamna sa incetezi sa iubesti. Asta e o tampenie. Oricum nu poti controla momentul si persoana de care te indragostesti. Si sa crezi ca toti sunt la fel doar pentru ca unul te-a ranit e o dovada de imaturitate...
)))
Nu!
Ai vazut filmul "How to Lose a Guy in 10 Days"?
Este un film care vorbeste despre greselile pe care le fac uni parteneri intr-o relatie.
A invata din greseli in domeniul inimi, in general inseamna sa iti dai seama de faptele care au facut persoana aflata langa tine, sa se indeparteze si sa incerci sa nu le mai faci.
Nu. A invata din greseli este a nu repeta ceea ce ai facut si a dat roade rele, gen sa faci exact opusul daca ma intelegi.