Am o parere forte buna despre el, suntem prieteni de cand aveam eu 16 ani ne intzelegem sper sa fim cei mai buni prieteni toata viata daca ar fi o intrebare pusa la emisiunea lui diaconescu in partea dreapta raspunsul ar fi DA!
Am o parere ''buna'' despre el! si el despre mine! Orgasmul ste rezultatul final apărut ca răspuns al activităţii ciclice din timpul actului sexual şi poate fi obţinut de ambii parteneri. Orgasmul este caracterizat ca o plăcere fizică intensă, controlată involuntar de sistemul nervos autonom. El este acompaniat de contracţii ciclice rapide ai muşchilor pelvini inferiori, care înconjoară organele genitale şi orificiul anal. Orgasmele sunt de asemenea frecvent asociate cu alte reacţii involuntare, incluzând spasme musculare în diverse zone ale corpului, stare de euforie generalizată şi vocalizare involuntară.
După starea de orgasm, individul resimte o stare de oboseală şi nevoia de odihnă. Aceasta este atribuită eliberării de prolactină în timpul orgasmului. Prolactina este eliberată fiziologic ca răspuns neuroendocrin în stările depresive. La Universitatea din Groningen, Olanda, au fost realizate studii asupra evenimentelor cerebrale, care accompaniază orgasmul, atât la bărbat, cât şi la femeie. Technicile utilizate au inclus Tomografia cu Emisie de Pozitroni (PET) şi RMN. Creierul uman reacţionează aproape identic la ambii parteneri în timpul orgasmului. Imaginile au pus în evidenţă faptul că largi porţiuni din cortexul cerebral îşi reduc temporar activitatea în timpul orgasmului.
Orgasmul este obţinut prin stimularea directă a penisului sau clitorisului, de diverse durate de timp. Această stimulare poate fi realizată prin contact sexual penetrant sau nepenetrant, masturbare (stimulare cu ajutorul mâinilor), sex oral, vibrator, alte jucării erotice sau prin electrostimulare. Astfel, prin orice tip de stimulare a penisului sau clitorisului se poate obţine ca rezultat orgasmul. Orgasmul poate apare şi prin stimularea altor zone erogene, sau în absenţa stimulăriii fizice, prin stimulare psihologică, precum şi ca poluţie nocturnă sau "vis ud".
Si eu m-am masturbat cand eram mai tanar cand aveam 14 ani 15 dar sincer nu mai m-am masturbat de o groaza de ani
EstiFericitaSauTrista întreabă: