Hei!
Eu chiar vorbisem cu tine la un moment dat. Chiar părea că ești și creștin-ortodox. Adică păreai tipul perfect pe atunci când vorbeam eu cu tine.
Trist să aud că tu ai de gând să faci așa ceva.
Dar ce să vezi, până la urmă știe El God ce știe, de nu ne lasă să
vorbim mai mult cu niște oameni. Zic asta deoarece oricum eu de fel nu prea vorbesc cu oameni și cu se*ul masculin, deci dacă ai onoarea ca și băiat/bărbat să vorbești cu mine, înseamnă că chiar pentru mine una, ești ceva aparte dar chiar credeam că ești și îmi și pare rău că trebuie să-ți las un mesaj ca ăsta, după ce am avut chiar niște conversații faine acum o vreme. Dar citesc asta și o recitesc, apoi mă uit la nume că nu-mi vine să cred că tu chiar postezi asta și vrei să faci asta. Indiferent ce ți-a făcut fata aia. Mă frapează că tu ești bărbatul ăsta. Trist!
Dacă suferi de orice, doar spune aici, admit că nici pe aici, nu te vor asculta toți, unii sunt răuvoitori și pe aici sau nici nu au timp să-ți asculte stările, alții sunt doar pe stand-up comedy și nu au alura de psiholog, dar din tot forumul ăsta se găsesc 2, 3 din tot așa n motive, să te asculte măcar și ofere un sfat. Nu zic nici că dacă te plângi aici, tu nu rămâi tot în final, singur în casa ta și retrăiești totul la infinit. Dar mai ușor sau greu, dar treci tu cândva peste asta. Însă important e să nu decazi așa.
Adică tu nu ai idee ce înseamnă să postezi video-urile alea în presă/media. Dar nici nu gândești rațional. Adică poate acum suferi pentru tot ceva mai vechi, pe acolo pe undeva ai mai făcut tu un mic rău cuiva, cândva și God îți arată asta, zic eu, decent printr-o despărțire, dar ia gândește-te cum ți se va întoarce după ce vei face așa ceva. Și ia gândește-te ce vei face și atunci, vei suferi în draci și vei vrea să faci și mai mult rău. Și uite așa răul nu se va încheia niciodată.
Vorbesc serios, dacă suferi, zi doar că suferi și poartă-ți suferința, accept-o până se diminuează și pleacă.
Tu mai mi-ai spus în iarnă, că vrei să-i faci ceva prietenei tale. Părea că totuși te calmasei atunci, dar asta e deja la un alt nivel, care după ce am vorbit cu tine, părea că pari un om mai inteligent de atât.
Oricum eu nu mă bucur, că na sunt și eu femeie, dar oarecum nici nu-mi pare rău, că citesc asta, prin asta aflu doar că decizia mea de a fi alone e chiar bună, la ce vremuri trăim. Nu o să-mi permit să mă cert cu tine, deoarece chiar mi-ai fost un prieten drag în iarnă și am vorbit o groază cu tine. Părea că ai fi chiar și un tip smart cu care poți vorbi orice, dar ceea ce citesc acum, e confirmarea pozitivă la decizia mea. Și cu asta am spus tot. Cât de tine, nu știu, chiar nu pricep ce demoni te încearcă, nici nu știu exact ce a fost între voi, deși din postura mea de femeie chiar nu te pot aproba și înțelege, totuși te înțeleg doar puțin ca om simplu, care mereu a fost călcat în picioare și după ce a terminat cu asta, a vrut și ea să se răzbune, dar în final a decis să renunțe. Dar orice te-ar încerca te încearcă zdravăn, dar sper totuși să nu se întâmple. Dacă citești tot ce scriu eu aici, și pricepi treaba asta, sper să-mi dai un mesaj curând cu faptul că ai renunțat la orice prostie de răzbunare ai fi avut. Dacă nu, aia e, înseamnă că până la urmă aia a fost să fie și până la urmă nici de destin nu poți fugi.
Dar ar fi trist ca un om smart ca tine să coboare atât de jos. Mai ales că așa vei face de râs și rasa ta masculină. Și nu știu de tipele alea frumoase, skinny, pline de ele și cam plimbăcioase, dar ne vei distruge și nouă, ăstora care stăm și visăm la oameni buni, ba chiar la o dragoste unică și pe bune, și am dori căsnici bune cu bărbați buni (că perfecți clar nu există) dar buni, ne vei distruge și ăla de 1% încrederea în rasa voastră. Pe de altă parte nu-i nici rău, am descoperit lucruri bune mai multe în singurătate decât în incluziune, dar e trist că vei ucide încrederea a multor alte femei (la fel nu perfecte, dar ok) în voi, rasa masculină. E trist!
Pe final, gânduri bune și smart îți urez.
După numele de user nu îmi dau seama cine esti
Aia e.
Sper doar să ți revii din aceste gânduri.
Pai tu scapi de cheltuieli, ca la Jilava 3 moca, iar ea saraca va fi nenorocita pentru multi ani de acum incolo.
Nu știu cine ești da macar ai înțeles într-adevăr situația.si da, va fi nenorocită multi foarte multi ani
Da, din pacate ea o va pati mai rau decat tine. Dar na, viata tinde mereu spre echilibru, probabil la un moment dat vei plati si tu si nu vei înțelege de unde ti se trage.
Cu siguranță. pana una alta începând de la locul de munca, etc o așteaptă o perioada grea din momentul asta
Esti cam nasol asa, nu crezi? Sper sa iti pice netul. Si sa ajungi intr-o ipostaza asemanatoare, sa vezi ce fun e. Apropo, in conditiile in care in ziua de azi exista video-uri deep fake, nu ai nicio dovada ca fosta e cu adevarat in aceste 2 filme.
As întreba ce te face sa faci chestia asta, dar indiferent ce e nu are justificare.
E o chestie penala ce te poate costa pana și libertatea pentru denigrare.Plus postatul a acelor chestii fără acordul ei.
Treaba e ca deși tu te gândești ca ea va suferii, în fond oameni din secolul asta ce vor fi destul de înțelepți nu prea vor lua în seama pentru ca voi aveați o relatie.Practic ce sa vadă? O fata ce se culca cu iubitul ei? Ce e anormal în asta, toate cuplurile fac sex.
Sau, o fata dezbrăcată? Le vezi pe strada acum în toată splendoarea fără sa le mai filmezi pe ascuns sau de comuna cord.Toate sunt cu toate cele pe afara asa ca nu mai vezi nimic ieșit din comun.
Sau crezi ca ai ei nu știu ca să culcat cu tine, nu vad pe ea, în comportamentul ei, în vârstă etc? Dacă nu vorbesc despre asta nu înseamnă că nu știu.
Și eu am pățit cu un ofticat ce a început sa spună ca are nu stiu ce poze cu mine dezbrăcată doar pentru ca nu am mai vrut sa am tangente cu el, dar pe oameni ia durut în fund.Nu a facut altceva decât sa para disperat, chiar i s-a spus sa treacă peste și sa fie bărbat.
Mi-am lăsat tatăl pe patul de moarte pentru ea.am bătut 3800 de km sa fiu acolo.am mers la munca vânat la ochi din vina pumnilor ei.si multe altele
Pai dacă persoana cu, care ai avut o relatie avea probleme și tu ai acceptat-o împărțiți vina.
Și fostul meu avea ieșiri violente, si eu am făcut sacrifici pentru el dar mi-am asumat și când am avut puterea am pus punct.
Nu te obliga nimeni sa stai lângă un om ce nu da doi bani pe tine.Si cu atât mai mult nu se rezolva nimic dacă te razbuni.
Zi mulțumesc ca ai scapat, ai învățat din greșeli și mergi înainte.
Sa nu faci asa ceva. Este urat, imoral, ilegal. Toată lumea te va judeca și nici o fata nu va mai avea încredere în tine. Asemenea fapte sunt josnice, ieftine și mizerabile. În fond și tu ești în video și e penibil și pentru tine, poate pe viitor iti va fi rușine, poate nu te vei putea angaja în anumite domenii decente dacă se aude. În intimitate ce faci trebuie sa rămână acolo. Nu e ok sa fii văzut nici tu în asemenea ipostaze. Și bărbatul poate fii vulnerabil dacă se filmează dezbrăcat făcând sex. E aproape la fel de jenant ca și pentru o femeie. Depinde ce se va întâmpla cu tine în timp. Dar un asemenea gest nu va fi iertat de nimeni
Nu mai dau inapoi
Așa e.ce va fi va fi
E fix treaba ta ce faci.
Nu e chiar asa. Cunosc destui bărbați care se feresc de filmulețe în ipostaze stânjenitoare. Le poate afecta viata sociala, munca etc. Doar ca acestia sunt bărbați maturi, realizați. Cei ce fac asemenea lucruri de regula sunt ratați. E adevărat ca pentru femei lucrurile sunt un pic diferite dar eu nu as avea niciodată în anturaj un asemenea om, pe ea as avea-o în anturaj fără probleme dar pe el niciodată, și asta cred ca ar face orice grup decent de oameni.
Ce a simțit nu e de rău pentru că repet a fost de comun acord.nu suntem minori
Dumnezeu este sus și știe ce zace în tine dacă tu crezi ca răul care îl faci la oamenii o sa ai parte de bine crede-mă nu ai idee ce te aștepta pe lumea asta tot ce faci iese totul mai târziu sau mai devreme sa nu ai impresia ca rău faci bine ai sa vezi sa nu-ți treacă prin cel mai mic gând asta atâta am să-ți zic
Nici nu am zis asta. legea va decide tot.bineinteles după ce ea ca femeie cuminte va arata proba adică acele video.
Nici prin cel mai mic gând atâta am avut să-ți mai zic.
Bine
Si ce vrei sa demonstrezi? Ca un adult a facut sex? Si? Esti pueril, nu meriti relatii. Sper sa mori singur.
La ce legi avem în Romania până ma caută pe mine înafara țării se mai schimba 15 președinți și 4000 de legi
Ce poți păți? Nimic doar ca o să ajungi la răcoare pentru câțiva anișori cam 5 la număr și sa vezi ce videoclipuri xxx o să facă aia cu tine o să te transforme în prostituata pușcăriei! Cat despre ea ce pot sa spun ea va deveni victima și tu agresorul.
Ce ai în cap tărâțe? Nu te gândești la consecințe? Mai bine șterge naibii videoclipurile alea și trăieșteti viața în tihnă, desigur decizia îți aparține. Oricum un singur lucru regret ca nu ești tu în locul ei
Tipic om rău.
Trădător.
Pe timp de război trădătorii primesc un glonte in cap.
Pe timp de pace sunt niște gunoaie de oameni cu care nimeni nu vrea să se asocieze
Tu nu esti barbat. Si eu mi-as bate joc de un om atat de josnic. Desi, la ce gandire ai, probabil i-ai facut si altele, si doar ai primit ce ai meritat.
Da mai Suge TU **** asa lent
Foarte urat boss, indiferent de ce a fost sau s-a întâmplat, lucrurile intime trebuie sa rămâne între voi.
Dubios cum a acceptat sa fie filmata în acele momente.
Postarea imaginlior/ filmelor fără acordul unei persoane te poate aduce chiar la probleme cu politia.
Oricât de frustrat ești după despărțire ce faci tu se numește șantaj și crede-mă chiar dacă familia o sa fie supărată pe cele întâmplate, în acele momente tot pe ea o sa o susțină și tu tot la politie ajungi.
Asa ca treci peste, ca nu e atât de greu.
Normal că trec peste
Poți să treci peste și în alt mod
Cine o caută o găsește
Nu o cauta nimeni, dar dacă ai publicat, e chiar de ***.
Chiar dacă a fost de acord sa o faceți, nu a fost de acord sa publici scenele.
Ma rog, de ce sa nu ai încredere în băieții)
Poate așa se învață și ea
Cred ca esti doar un troll obosit. Daca era ceva serios, scriai ce s-a intamplat asa cum face lumea de obicei.
Bă nu știu, tot tu te faci și mai de râs.
Las-o în plata ei și gata, ca nu ești Dumnezeu să o pedepsești tu pentru ce făcuse.
Ca pana la urma și tu te ai simțit minunat în acel moment, ce crezi ca o sa vadă restul?
O femeie care ori mimează acolo un orgasm, ori unul fără dotări, ori doi ciudați care se f** și doar oamenii fără ocupați stau sa se masturbeze pe alea.
Și mie personal mi au greșit multe persoane dar nu m-am răzbunat, toată faza nasola m-a făcut sa îmi dau seama de ce persoane vreau sa am alături si de cine sa ma feresc.
Ești cam imatur dacă ai ajuns aici.
Cum crezi.
Ori la bal ori la spital.si crede-mă am locuit cu ea știu cum gândește.treaba nu e deloc roza
Înțeleg că ești supărat de cele întâmplate, dar nu poți schimba o persoana prin asta.
Mai bine ieși la o bere cu băieții, asculți muzica, distracție și uiți de fosta de cât sa te manifești prin postări de videoclipuri și asa care nu îți aduc nimic bun, doar rau.
Poate acum nu vezi asta, dar da.
Situația e următoarea. daca ea depune plângere voi fi chemat în țară la anchete, proces. dintre mine și ea, eu nu prea am ce pierde
98 la sută din asemenea cazuri se resping deoarece sistemul din Romania e cum e.pai tu crezi că le convine la aia sa mă caute pe mine înafara pentru două filmulețe? ei habar nu au de cazuri sub nasul lor.plus garantez că nu se duce ea la nicio poliție.provine dintr-o familie care le e rușine să arunce și gunoiul.da nu sa vada toata lumea ce face singurul lor copil
Și crezi că e ok cum ai procedat?
Înseamnă că în tot acest timp nu ai iubit-o simplu, nu as putea sa ii fac asta persoanei pentru care am avut sentimente, oricât de nasol a fost.
Și profiți de ce?
De faptul ca în țara asta doar femeilor le este pătată imagina și vouă ăstora nu?
La câte tampenii de poze nude am primit fără să le cer, pana acum ma apucam și eu sa le postez asa cu numele tuturor și după mărime
Adică sa fum serioși, e un gest urat și dacă as vedea un tip ca face asta, cu siguranță nu le as vrea într-o relație cu mine și plus avertizarea tuturor fetelor posibile sa îl evite.
Ajungi la puscarie. Care-i numele tau? Poate te ajut sa vezi mai repede ce se intampla.
Mulțumesc da chiar am răbdare până merge ea sa faca ce și cum
Amenda,puscarie,sa-ti ceri scuze public si alte chestii, poate chiar toate 3 odata, dosar penal, depinde, is mai multe variante.
Dar dupa parerea mea, mi se pare de prost gust sa faci asa ceva, adica pur si simplu ii imoral, si nu castigi absolut nimic
Ești un om dezgustător. Da, poate a fost de comun acord la momentul respectiv. Dar e fosta ta cu un motiv și asta îți retrage toate drepturile legate de materiale de genul. De bun simț ar fi fost să ștergi tot.
BARBATII care intr-adevar AU VALOARE, ies in evidenta prin altceva, nu prin ceea ce face (aproape) toata lumea: activitati sexuale.
Tu de ce nu te-ai gandit la asta?
Din cauza educatiei primita de la parintii tai? (Ei ce spun despre ideea pentru care ai lansat aceasta tema de discutie online, pe acest website?)
Sau datorita faptului ca nu ai suficienti neuroni in cap, incat sa inveti din raspunsurile la intrebarea pe care tu ai lansat-o?
DACA ESTI intr-adevar barbat, in fapt, nu doar in cartea de identitate, vei putea raspunde corect la aceste intrebari, fara sa apelezi la motorul de cautare Google.
Asta e.ideea e că nici ei nu ii va fi ușor când va vedea toată lumea ce poate face
Ea o sa treaca peste asta, te asigur. Oamenii de calitate nu isi obosesc ochii sa judece, asa ca are toate sansele sa isi revina dupa asta. Tu, in schimb, vei manca puscaria cativa ani daca ea va depune plangere.
O și vad la poliție cu video cum facem ce facem de comun acord.mai ales părinții ei fiind respectați peste tot.vor fi mandri de ea
ManailaAndrei10 întreabă:
Mutubal întreabă: