Sunt genul care nu se implică într-o relație și nici nu caută una. Dar, involuntar, am dat peste o fată. Am început să vorbim, iar restul poveștii este EXACT ca a ta.
În prezent, suntem cei mai buni prieteni. Îi spun orice și îmi spune totul. Nu mai simt nimic pentru ea și nici ea pentru mine. Când aducem vorba despre ceea ce a fost și o întreb că ce s-a întâmplat cu ea, îmi spune la fel: "Nu știu. Nu mă aștept să înțelegi, nici eu nu înțeleg. Îmi pare rău, e doar vina mea, nu sunt bună de nimic".
Ce vreau să zic prin asta...
E foarte greu să rămâi prieten cu fosta sau fostul din moment ce ea sau el e cel sau cea care s-a despărțit de tine. Dacă decizia vă aparține amândurora atunci puteți rămâne prieteni, dar dacă nu, e aproape imposibil. Pentru mine nu a fost.
Dacă crezi că ești în stare și vrei s-o faci, rămâneți prieteni.
Dacă nu, mai ai o variantă, doar că dragostea cu "seducția" nu se prea înțeleg.
După modul în care reacționezi la despărțire îți asiguri o împăcare sau nu. Din moment ce ai simțit ceva puternic pentru ea, era normal să reacționezi așa. (m-am cam zbătut puțin pe lăngă ea și i-am înșiruit toate stările prin care trec (dezamăgire, tristețe, disperare))
Ai zis să-ți spunem unde ai greșit. Singurul lucru greșit pe care l-ai făcut a fost reacția ta după despărțire. Trebuia să-i zâmbești și să-i spui că o înțelegi, astfel, asigurându-ți posibilitatea ca oricând tu să poți s-o faci să se întoarcă la tine.
Acum, singurul lucru care îți rămâne de făcut e să încerci să-ți revii. Viața merge mai departe, nu s-a terminat. Începe să ieși pe-afară și să te simți bine. De fiecare dată când o vezi zâmbește-i și ignor-o în același timp. Dacă ajungeți să vorbiți, nu te întinde prea mult, găsește-ți o scuză și pleacă. Fii rece cu ea. Dacă începe să-ți povestească despre dramele ei, prefă-te interesat dar schimbă subiectul de fiecare dată când ai ocazia. Făcând asta, își va da seama că nu e centrul universului tăi, așa cum probabil i-ai dat impresia după despărțire. În acel moment neuronii ei o să înceapă să se agite încercând să-și dea seama ce naiba se întâmplă cu tine.
După ceva timp, scoate-o la un suc. Spune-i scurt, că vrei s-o vezi, te plictisești și ai nevoie de companie. Dacă vrea să vină, o aștepți la..., dacă nu, tu vei fi acolo oricum. Te asigur că va veni. Ce trebuie să faci atunci, e să pari indiferent în continuare, s-o tratezi ca pe o fată obișnuită față de care nu ai niciun sentiment. Simte-te relaxat, uită-te după fetele din jur, simte-te liber să vorbești la telefon și să trimiți mesaje. Cum am zis cineva, scuza comportamentului tău va fi părerea bună pe care ea o are deja despre tine. Trebuie să știi când să pari plictisit și când s-o privești serios în ochi, iar ea n-o să mai înțeleagă nimic. După toate astea, mai rămâne doar să-ți propună să încercați din nou, iar decizia va fi acum la tine.
Nu merita sa suferi pentru ea. Tu nu ai gresit cu nimic. Treci peste, viata merge mai departe.
Nu ai gresit cu nimic. A intrat in relatia cu tine ca sa il uite pe fostul si s-a purtat asa cum trebuia sa se poarte intr-o relatie. Poate chiar a crezut sincer in ce a facut, se mai intampla.
Treci mai departe, uit-o. Ti-ar fi de folos sa nu mai vorbiti, sa nu va mai intalniti si sa nu te mai gandesti de loc la ea.
Https://www.youtube.com/watch?v=nFrr3IDkzFs
Duculetz, stiu ca vrei consolari, dar uite realitatea trista cu putin umor.
N-ai gresit talica cu nimic.
In viata mai exista si altceva decat iubiri adolescentine esuate in masa. :)
Salut Duucule! Același lucru l-am pățit si eu la 18 ani. O asteptam sa urce la mine ca sa mergem împreună la restaurantul unde îmi serbam ziua de naștere. M-a chemat pana jos si in loc de cadou îmi spune ca relația noastră ( 4 ani ) s-a încheiat in momentul acela. Pana atunci totul fusese la superlativ, minunat, cel puțin pentru persoana mea. Am simțit ca o sa cada cerul pe mine, m-a sfâșiat efectiv. Luni de zile am fost ca un zombi. Si totul. fara nici o explicație.Din fericire, timpul vindeca orice rana. După doi ani, întâmplarea face sa ma caute. Am reluat relația dar gândul meu era sa o fac sa simtă prin ce am trecut eu...stiu..n-a fost tocmai frumos din partea mea. S-a îndrăgostit de mine parca mai intens, iar când nu se aștepta am hotărât eu, de aceasta data, sa ne despărțim. M-a durut si pe mine, dar nu la fel ca prima data. Ea insa a înțeles ca in viață lucrurile se plătesc. După ea, am cunoscut-o pe sotia mea de care sunt îndrăgostit ca in prima zi. Este dificil prin ce treci, dar viața merge inainte. Încearcă sa uiți de ea pentru ca este singurul mod in care o să-ți fie bine.
La experienta care mi-ai spus'o imi aduce aminte de copilariile alea, pe vremea cand eram virgin si eram asa entuziasmat de la acel sarut... si mai mult ca sigur asa esti si tu! Am trecut prin multe experiente si aceeasi chestie am avut-o si eu exact ca tine, dintr-o data s-a racit si a plans in fata mea ca are o problema la san... cancer, astia fiind motivul( dupa o saptamana mi-a zis ca s-a plictisit de mine )
Regula nr1 : Sa nu ai increde niciodata in nimeni, mai ales in FEMEI. Chiar ele iti spun asta, sa nu ai incredere in nicio femeie niciodata.
PS: Femeia nu stie niciodata ce vrea!
El mai bine ar fi sa o tratezi cu indiferenta ca si cum nu ti-ar pasa. INDIFERENTA doare cea mai tare si inca ceva, femeilor le plac barbatii rai si cred ca si tu stii asta. Asa ca baga-ti putin Scu-la in ea si baga un BUG MAFIA!
Pai,da e putin cam complicat daca ea tine mai mult a fostul ca la tine. Eu cred ca atunci cand a vrut sa fiti impreuna a facut-o ca sa uite de fostul. poate la uitat, dar poate s-a intalnit din npo cu el sau au vorit si cred ca a considerat ca tine mai mult la el ca la tine, si sincer tie nu iti gasesc nici o vina, si da sanse sa se intoarca la tine nu stiu cate ar fi, atat timp cat la ales pe fostul.Nu ii mai da foarte multa importanta cu toate ca stiu ca e greu, si o sa vezi ca daca e asa cum spui tu isi va da seama cine e mai bun pentru ea...
Din raspunsurile pe care ea le da, mie mi se pare ca e ceva mult mai mult la mijloc. Poate se simte vinovata de ceva si nu vrea sa iti spuna. Oricum ceva este. Sau ea avea sentimentele astea de mai demult, iar acum a clacat si ti le-a insirat pe toate o data fara ca tu sa ai timp sa le procesezi. Intotdeauna am zis ca vorbind orice problema se rezolva. De aceea iti recomand sa o inviti in oras, nu la un suc, doar la o plimbare si sa vorbiti. Vorbind veti afla daca mai exista cale de impacare.
Dupa ce vorbesti cu ea astept sa imi spui daca s-au rezolvat lucrurile
beausingurlamasamea întreabă: