anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Citiți până la sfârșit ca să înțelegeți. Am cunoscut o fată acum două luni si de o lună încoace ne-am tot certat până aseară când am pus eu punct si acum nu mai vorbim. Ca să vă povestesc, la început a fost bine după i-am spus că îmi place de ea si dacă ar vrea să fie ceva serios între noi, a acceptat. Am vorbit foarte mult cu ea nu era zi să nu vorbim, îmi spunea că mă iubește si că ține foarte mult la mine, cu chestiile ăstea mă facea să mă atașez si mai tare de ea. Nu știu dacă zicea așa doar ca să mă atragă, dar așa îmi dădea impresia, eu chiar o iubesc si țin la ea. Pe urma au inceput scuzele si minciunile din partea ei, eu normal ca nu credeam nimic din ce zicea. Băga scuze seară de seară, cum că a avut treabă, ba a adormit, gen erau niște scuze banale, dar ea de fapt vorbea cu alt baiat pe facetime și chestia asta am aflat acum câteva zile. Eu am bănuit de mult chestia asta, am întrebat-o dacă vorbeste cu alt baiat dar normal că nu recunoștea niciodată, i-am si spus că dacă nu mai vrea ceva cu mine sa îmi spună, să nu se joace cu sentimentele mele, dar ea nu, a vrut să continuăm. Până la urma a recunoscut dar ea tot dădea vina pe mine, cum ca nu sunt deschis cu ea si că sunt rece, care asta nici nu era adevărat si de asta a început să vorbească cu alt baiat. Nu știu dacă a vrut sa ma țină lângă ea doar pe interes, ea știa ca am o stare financiară bună. Pentru că mă tot întrebă de chestiile mele financiare, i-am spus că urmează sa îmi cumpar o mașină, m-a întrebat de aproape 4-5 ori (in zile diferite) ce model de masina îmi cumpăr, i-am spus ca încă nu m-am gândit, ea îmi zicea că îi place foarte mult audi. Mă întreba dacă am bani si câți am, dacă îmi cumpăr haine de firmă si chestii de genul. What? Gen de ce m-ar întreba chestiile astea? Mă punea pe gânduri. Până la urmă chiar nu știu dacă a simțit cu adevărat ceva pentru mine si a vrut doar să profite, probabil a văzut ca nu ma poate prosti așa usor si s-a distanțat, posibil de asta a inceput să vorbească cu alt baiat. Ea a spus să punem pauza si să lăsăm lucrurile așa un timp, dar normal ca nu am acceptat si am terminat de tot ce era intre noi. Acum aș vrea să las să se liniștească apele si să vorbesc iar cu ea peste 1-2 săptămâni si să o întreb dacă chiar vrea ceva cu mine. Eu țin foarte mult la ea, chiar nu vreau sa o pierd așa usor. Deci vreau părerea voastră, să o mai caut sau să o las pe ea? Sau să trec peste si să trec la alta?

6 răspunsuri:
| Emma30555 a răspuns:

Fata nu merita sa i mai dai o șansă. In cazul asta din ce ai povestit reiese ca e o tipa materialista și superficiala. Zi merci ca ai scăpat de ea asa repede căci ai putea sa suferi dacă treaba se lungește și mai mult.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Buna! Dupa părerea mea, ar fi cazul sa mergi mai departe. Daca spui ca fata asta tot se intereseaza de situația ta materiala, de modelul de masina pe care urmeaza sa ti l cumperi si asa mai departe, nu cred ca e in stare sa privească si dincolo de banii tai... Stii, pe oameni, in general, ii cunosti abia atunci când ei nu pot obtine nimic de la tine... Atunci le poti vedea adevarata fata si pe ceea ce pun ei valoare cu privire la tot ce înseamnă TU.
"Ea a spus să punem pauza si să lăsăm lucrurile așa un timp". Ce crezi tu ca poate insemna pauza asta? Un break de doua zile, o saptamana? Pana cand? Pana o lasa si ala si are fata unde sa se intoarca?laughing.
Zic sa te focusezi mai mult pe ceea ce contează și sa ai grija de tine. Toate vin si toate trec. Presupun ca esti inca tanar, deci ai toată viata inainte. Nu iti bate joc de munca ta, dar mai ales de tine.
And "never settle for less".
Sanatate!

Răspuns utilizator avertizat
| tzionut a răspuns:

Domnul meu online sau nu chiar nu conteaza. Daca dupa ce ati finalizat relatia faci tu primul pas, pierzi definitiv respectul ei. Daca nu a mers cu celalalt va accepta pana cand gaseste o oportunitate mai buna, apoi vrea iar pauza. De ce ai mai vrea sa treci prin asa ceva?
Daca te cauta ea ai doua variante. Accepti sa peticiti relatia in ideea in care a tras o lectie si nu va repeta greselile trecutului, dar ii pui in vedere ca la prima abatere dispari cu totul din peisaj. O respingi deoarece este prea superficiala si nu ai nevoie sa fi mantaua ei de ploaie.
Eu sunt de parere ca ciorbele reincalzite nu merg niciodata, dar tu stii ce e mai bine pentru tine.
Tipa pare materialista (din ce ai spus tu), si pana cand nu munceste si realizeaza ce sacrificii trebuie sa faca pentru a castiga banii, nu o sa pretuiasca banii.
Sfatul meu. In loc sa iti iei o masina fitoasa cu multi cai putere, ia-ti o masina buna (noua daca se poate), careia sa iti permiti intretinerea si care sa te duca din punctul A in punctul B in siguranta si fara dureri de cap. (de ce sa dai 20000 pe un mercedes Sh cand poti da aceeasi bani pe o masina noua la care nu pica ambreiajul sau cureaua de distributie)

| Unknownzgw a răspuns:

Despre ce "ținut lângă ea" vorbești când - din ce ai expus - înțeleg că tot ce spui tu a avut loc într-un mediu virtual?

De unde știi că ai sentimente reale pentru ea când nu ai simțit-o senzorial niciodată? Nu ai pus mâna pe ea, nu ai mirosit-o, nu ai văzut-o, nu ai gustat-o. E absurd.

Ai dezvoltat sentimente pentru imaginea ta asupra ei de fapt. E o formă de auto-iubire mai specială, micule narcisist.

| anonim_4396 explică (pentru Unknownzgw):

La fel am inteles si eu, cum ca toata harababura asta are loc în mediul online.
Dar, sa stii tu, sunt unii oameni care prind drag unul de celalalt, asa, virtual, cum vorbesc ei. Se ataseaza si apar sentimente. Poate ca el chiar a simtit si inca mai simte ceva pentru ea, dar, vazand ca ea este putin cam "materialista", sa zic asa, si nonsalanta, o fi privit o cu alți ochi.