As accepta sa il vad o data la doua saptamani, insa nici intr-un caz sa vorbesc cu el o data la doua zile. De ce n-am vorbi zilnic? Inteleg ca, daca avem o relatie la distanta, nu ne putem vedea in fiecare zi, dar putem vorbi. Cand iubesti un om, simti mereu nevoia de a comunica cu el.
Nu as accepta asa ceva si daca cel care rezista treaba asta sa se vada odata la 2 saptamani treaba lui/ei
Depinde de distanta, depinde de motivul pentru care vorbesti mai rar! Toate le accepti si le intelegi daca exista iubire, incredere, sinceritate!
Eu am acceptat asta deja. pentru ca prietenul meu lucreaza si nu are timp momentan. dar nu stiu cat voi putea accepta asta
Nu.Am trecut prin ceva asemanator si mi-am demonstrat mie insami ca nu pot.Am nevoie sa vorbesc fata in fata cu omul cu care am o relatie, vreau sa-l vad, sa-l simt aproape nu numai spiritual si emotional, ci si fizic.Rezist o perioada, mai ales daca tin la omul respectiv, dar o perioada lunga de timp, gen 6 luni, ani, nu. Pur si simplu nu pot, oricat as tine la el.Nu asta e tipul meu de relatie.
Depinde pe ce perioadă se întinde asta.
Dacă e pentru două-trei luni pentru lucru sau ceva de genul, e ok.
Dacă e pentru ani, nu, sub nicio formă.
Si eu is in situatia asta si toti mau sfatuit sa vorbesc cu el
Asta nu e o relatie. Asta se intampla cand unul din cei doi (ala care e ocupat si nu are timp de vorbit la telefon sau de vazut pe celalalt) inseala des sau e deja implicat intr-o alta relatie.
Depinde si de motivele care sunt, nu ai specificat nimic
DAR...
cum se spune... dragostea nu are bariere
papa
Depinde de situatie, daca este o relatie la distanta as accepta. depinde cat de mare e distanta, daca e vorba de 2 orase diferite din Romania, sa vorbesti la telefon doar o data la 2 zile mie nu imi suna a relatie.