Cu totii avem probleme in a ne adapta si a ne integra in societatea actuala. Dar asta ca sa ma exprim cum o facea o persoana pe care o apreciez mult este efectul si nu cauza. Problema adevarata este ca nu prea stim cine suntem. Probabil destul de multi ati ascultat piesa celor de la Holograf : http://www.youtube.com/watch?v=923Q_T98xvM

Dar sunt sigur ca mare parte din voi ati ascultat piesa asta pentru acel ritm placut si mai degraba ati empatizat cu o dorinta de a sti cine sunteti, nu cu o realitate.

Problema e ca tinem prea mult cont de parerea celorlalti ( ca intreg ) cand trebuie sa tinem cont de parerea celor care conteaza ( procent mic dar cu esenta tare ).

Sa multumim pe toti nu putem. Asta e clar. Fiecare vede viata si aspectele ei in alt mod. Dar este foarte important sa ne stabilim niste principii. Este important sa avem o cale a noastra. O cale unica. Este important pentru ca doar asa poti reusi. De asta si in cazul relatiilor este foarte important un lucru : experienta. Si aceasta experienta nu trebuie privita strict ca o maturitate corelata cu mediul inconjurator in sensul de a fi abil. Experienta inseamna a trai. Experienta inseamna a simti. Aceasta experienta inseamna ca ai intalnit diverse situatii. Voi continua cu exemplul relatii sentimentale, in ideea ca sunt destule intrebari pe site in acest sens. De ce este importanta experienta? Tocmai pentru a sti ce vrei cu adevarat. Daca stam sa analizam putin cred ca nu este o impertinenta sa faci o afirmatie potrivit careia ce vrei este sinonim cu cine esti. Mai multi parteneri cu siguranta este o situatie mai potrivita decat unul singur. Desi asta duce mereu cu gandul la superficialitate in relatii. Nu e neaparat asa. Eu sunt fidel unei sintagme : Eu nu te accept, eu te plac. Este de multe ori o problema in acest sens. Am vorbit nu o singura data si despre ipoteza mea privind cele 3 stadii ale iubirii ( iubirea copilariei, iubirea adolescentei si iubirea matura ). De multe ori se face trecerea de la un prim stadiu la al treilea. Ori fara o perioada tranzitionara eu spun ca nu faci decat sa te minti. Avansezi fara suficienta experienta ( bazata pe experienta de cuplu sudat ori bazata pe o experienta a relatiilor ). Eu cred ca este mult mai benefic sa traim o experienta a relatiilor decat o experienta a cuplului. Aceasta este in opinia mea o conditie sine qua non. De asta este recomandat, nu doar de mine, sa nu te implici intr-o relatie serioasa decat daca esti pregatit. Asta insemnand sa constientizezi cu adevarat ce fel de relatie si implicit ce fel de partener iti doresti. Niciodata nu trebuie sa faci trecerea de la o etapa la alta in absenta acestei constientizari. Daca o faci vei avea de regretat. Ideea de baza este ca daca te deranjeaza ceva la un partener e nevoie de sinceritate si comunicare. Si bineinteles de intelegere si diplomatie. Daca insa problemele sunt numeroase si nu dau semne de rezolvare eu spun ca mai bine este sa cauti altceva. Tineti minte : a placea si nu a accepta. Din acest punct de vedere eu spun ca e nevoie in primul rand de o experienta a relatiilor. De asta si spuneam despre fete : Ca sa gasesti partenerul pe care il cauti de multe ori treci prin multe relatii. E normal ca o relatie sa contina si partea de sex. Astfel daca nu esti multumita complet de o relatie e normal sa mai cauti. Si pana gasesti baiatul ideal e logic, vei avea mai multe relatii si vei face probabil sex cu mai multi parteneri. Nu poti fi considerata curva doar pentru ca vrei sa gasesti baiatul potrivit.

Important este in primul rand sa inveti sa te cunosti pe tine. E bine sa iti constientizezi defectele, sa le intelegi si sa le accepti in prezent dar sa incerci sa le elimini intr-un viitor apropiat. Este foarte important de asemenea sa fii constient de calitatile tale si sa te incurajezi in acest sens. Fiecare poate ajunge un profesionist intr-un anumit domeniu. E nevoie in primul rand sa afli care este domeniul tau. Iar apoi este nevoie de munca si perseverenta. La fel si in privinta relatiilor odata ce esti constient de ce vrei de la o relatie si de la un partener vei fi cu mult mai increzator stiind ca daca vrei sa cuceresti pe cineva se merita efortul. Si totodata vei fi o persoana ceva mai receptiva, fapt care ii va incuraja pe cei care iti sunt pe plac. Totodata atitudinea clara de a sti cine esti ii va face pe cei pe care ii dispretuiesti sa te ocoleasca, vazand ca nu au nicio sansa cu tine.

In scopul intaririi celor de mai sus ( si de fapt parea cea mai interesanta a intrebari ) va ofer anumite carti foarte utile si care merita cu adevarat citite :

http://www.scribd.com/doc/970872/Personalitate-Alfa-Desc operati-vocatia

http://www.scribd.com/......interioara

http://www.scribd.com/doc/4748382/Arta-seductiei-planul- tau-de-actiune

http://www.scribd.com/......n-viata-ta

http://www.scribd.com/......Din-Iubire

Am pus intrebarea la categoria Dragoste si Sex pentru ca in mare subiectul meu a atins si aceasta latura a psihologiei. Respectiv, psihologia relatiilor. Si totodata eu cred ca in mare dragostea este un mare punct de sprijin pentru o viata implinita si pentru posibilitatea de a spune cu zambetul pe buze : Asta sunt eu!

Accept fara probleme si critici daca din divserse motive cineva crede ca am gresit in ce am spus. M-as bucura sa vad si parerea voastra despre situatia de a sti cine esti si ce vrei de la viata. Voi stiti cine sunteti? Ce vreti de la viata? Ce vreti de la un partener?

Mai omule nu fiecare persoana stie ce e in viata mai gasesti si cate un tantalau pe strada mai gasesti si prosti crescuti/e mai ales cu criza asta care o avem putin cate putin ne ducem pe apa sambetei, eu sunt o persoana fizica ca orice om pe pamantul asta si am 19 ani doresc sa imi scot carnetul de camion C, si apoi la 22 de ani C+E si gata conduc traileru pana la batranete ca nu-mi pasa mie sa am pe una mai ales stiind ca poate sa ma insele.

Stiu cine sunt, ce vreau si mai ales ce vreau de la partener! A fost un drum lung si totusi i-am dat de capat
, desi pe undeva pot spune ca inca nu ne putem cunoaste total oricat am incerca, e imposibil, depinde si de circumstante si de anturaj, nu poti sti cum vei reactiona. asta e ceva ce tine de moment oricat am fi de bine pregatiti sa stii! Succes

Cine sunt? Un simplu OM.

Ce vreau de la viata? Sa o traiesc.

Ce vreau de la un partener? Sa ma iubeasca.

N-am de gand sa filosofez, sa scriu romane; doar ti-am raspuns.

Nu ai gresit cu nimic.Cred ca stiu ce vreau de la viata aceasta. Un loc de munca STABIL, o familie frumoasa, sanatate si implicit fericire!
De la partener nu imi doresc decat sa ramana asa cum este.
P. S. Nota 10 pentru intrebare!

pa, pa.

Bună, Alex. Ştiu cine sunt, dar anii trecuţi nu ştiam. Vreau să-mi trăiesc viaţa fără să fiu tristă zi de zi, să ajung acasă de la şcoală şi să le spun celor dragi cât de proastă a fost ziua. Vreau să fiu fericită. Îmi accept viaţa aşa cum e, nu mă plâng. Încerc s-o trăiesc din plin. De la un partener mi-aş dori să mă iubească, să mă respecte, să fie alături de mine şi la bine, şi la greu. Cred că asta şi-ar dori orice fată sau femeie de la un partener. Nu, nu ai greşit cu nimic. Mulţumim pentru postări!

Mai intai felicitari pentru intrebare.
Cine sunt? O simpla pustoaica ca oricare alta.
Ce vreau de la viata? Pai momentan sa ma distrez, mai tarziu sa am o familie frumoasa, si un loc de muca stabil.
De la partener nu vreau decat sa ma iubeasca si sa ma respecte.
Doar atat. m-am exprimat in cuvintele mele nu intr-un mod filosov.
Un 10+ pentru intrebare

Cine sunt? Un om. unul mai mic deocamdata, sunt adolescent. De aceea inca nu m-am decis ce vreau de la viata, dar as putea sa leg cateva cuvinte: vreau sa o traiesc, daca pot face ceva in viata sa fac, sa ma fac remarcat prin ceva anume, vreau o familie, vreau un copil, vreau un loc de munca sa imi intretin familia. un fel de rutina pentru majoritatea. dar daca voi avea ocazia sa ma fac remarcat prin ceva o voi face.

De la un partener: Daca eu iubesc, respect, iar eu cand iubesc nu ma mai uit la persoana mea, tot ce conteaza este persoana iubita. daca iubesc si respect cer aceleasi lucruri in schimb. Nu e prea mult, daca stai sa te gandesti. Daca gasesti jumatatea potrivita, nu e greu deloc.

Stiu cine am fost ieri, stiu cine sunt azi, dar nu stiu daca, voi mai fi maine. Tocmai de asta traiesc fiecare clipa. Mi-e de ajuns (si-mi place sa cred ca, sunt fructul iubirii dintre parintii mei) ca, am doi parinti, o sora si doi prieteni. Vreau sanatate si putere sa ma ridic pe propriile picioare si-n final sa-mi creez o familie. Ce vreau de la un partener? Vreau sa ma uit in oglinda si sa constat ca, singura diferenta dintre mine si ea, este aspectul fizic. Asta vreau...

Am sa-ti raspund pe scurt desi as avea foarte multe sa-ti scriu. Tu amesteci iubirile. Cea a copilariei, cu adolescenta, etc. Fiecare iubire este unica si are ceva special. Indiferent daca este fata de o persoana sau de o anumita etapa a vietii. Spune-mi tu, cand esti pregatit dupa cum spui sa incepi o relatie serioasa? Cand? Totul vine de la sine, nu poti spune: gata, de maine! Sau...Amani, amani si te trezesti ca versi lacrimi pe mormantul lui :"ce-ar fi fost daca! Esti dispus sa astepti, cat? Te intrec altii care nu stiu sa astepte. Sau nu vor pentru ca anii trec. Daca placi, accepti, neconditionat, oferi fara a te gandi ce primesti. Cel mai bine te cunosti pe tine privindu-te in ochii celor din jur sau in ochii celor fata de care ai gresit. Acolo te vezi cu adevarat cine esti. Ce vreau de la viata? Adevar. Ce vreau de la partener? Sinceritate. Cine sunt eu? Acum, sunt pauza dintre gandurile nerostite... fara titlu.

Nu stiu prea bine ce vreau de la viata in general.stiu cine sunt, sunt o adolescenta care vrea sa invete cat mai multe de la viata in aceasta viata, vreau sa ajung cineva atat in plan social cat si financiar. vreau sa am o familie fericita, un camin fericit. vreau ca persoana de langa mine sa tina la mine, sa nu ma insele, sa ma aprecieze pentru ceea ce sunt si ceea ce stiu. vreau sa imi fac viata mai frumoasa.sa n traiesc degeaba, sa las ceva celor care vor trai in urma mea.

Bacemi, pe tine te framanta aceste intrebari: cine sunt eu, de ce iubesc? Cu totii ne-am pus aceste intreari sau mai multe, legat de existenta noastra pe Pamant sau despre dragoste. Tu singur trebuie sa intelegi aceste intrebari.Ar fi multe de spus, dar sunt sigur ca vei intelege aceste intrebari. Noroc sa ai!

Nu stiu cine sunt dar stiu cine voi fi si n-am sa fiu linistita pana in clipa in care voi ajunge unde voi dori, indiferent prin cate voi fi nevoita sa trec.Cu cat cred mai putini in mine cu atat mai ambitionez mai mult."Multumesc celor care n-au crezut in mine, voi sunteti cei care m-ati adus aici. Fara ura voastra, victoria n-ar fi fost dulce[.]". Finalul unui eseu de-al meu, foarte important pentru mine. Daca pana acum am bajbait, acum merg la sigur.Am in minte totul si singurul lucru care ma opreste sa fac ceva e timpul.Doi ani de liceu o sa treaca repede si apoi voi putea in sfarsit sa ajung intr-un loc unde pot dovedi ce stiu
De la viata, sanatate.Atat.Vreau multe de la mine, nu de la altii.Nu sunt genul de persoana care sa depinda de cineva.Pe drumul spre succes se merge singur, pentru ca oricand acel cineva de langa tine te poate trage inapoi. Dragostea poate astepta.Cunoasterea si cariera, nu.Nu vreau sa mor fara sa cunosc adevaratii oameni, adevaratele lor povesti de viata.Nicio carte nu se compara cu naratiunea unui om care povesteste dezinstresat

Experienta, la care observ ca jinduiesti, nu e intotdeauna una benefica iubirii, fiindca experientele pot fi si esecuri care te traumatizeaza si nu-ti mai lasa curajul de a zburda de teama gustului amar pe care-l lasa-n urma. De asta eu vad iubirea adolescentina ca fiind cea mai frumoasa. N-ai inca "experiente", esti pur, idealist, n-ai temeri.
Altfel ajungi la acreala varstei la care realizezi ca a iubi e ceva extrem de egoist. Nu iubesti, de fapt, persoana, ci senzatiile pe care ti le da aceasta, starile pe care te face sa le incerci.
Exista, desigur, o fericire de a iubi, de a sta alaturi, a complicitatii, a incercarilor trecute impreuna, fericirea de a putea renunta la propria-ti imagine si de a te abandona celuilalt cu toata increderea, dar e o fericire care poarta in sine germenii propriei sale distrugeri, daca degenereaza in tihna duminicala.
Desigur, e intotdeauna posibil sa-l scoti pe celalalt din pozitia lui de eminenta si, prin forta unei vieti comune, sa-l faci previzibil, la fel de familiar ca o mobila. Asta, sigur, e un progres jalnic si in legaturile noastre oscilam intre frica de a nu-l cunoaste pe celalalt si disperarea de a-l cunoaste prea bine.
Ia la Bruckner (imi place tare baiatul asta): " Nu toate iubirile noastre sunt nefericite, dar toate sunt bantuie de spectrul stingerii lor. Nu exista, deci, solutie pentru suferinta din dragoste (...) nu exista plan pasional pe care sa nu-l hraneasca nelinistea, iar dragostea nu este altceva decat starea de durere euforica, pe cat de intolerabila, pe atat de divina."
Hai ca plec la Viena, dar revin in 2 zile si continuu.

Eu cred ca ai o atitudine prea "maniheista". Nu totul e atat de simplu, in alb si negru cum vezi tu. Nu toti oamenii sunt la fel. Nu toate etapele care ii sunt necesare unei persoane ii sunt necesare si alteia. Intelepciunea si experienta inseamna tocmai sa-i intelegi pe oameni asa cum sunt, fara sa incerci sa-i torni in niste mulaje preformate. Daca vei urmari cu atentie povestile de viata ale oamenilor, ve fi surprisn de cat de diversi sunt. Sigur, exista cateva valori universale: dragostea, sinceritatea, respectul, rabdarea, morala. Dar atat. Nu exista etape universale.
Nu am nimic impotriva psihologiei, dar ea nu poate inlocui traitul. Inveti mult mai multe din viata de zi cu zi daca iti deschizi ochii, urechile, mintea si sufletul.

Nu prea stiu sigur cine sunt, cred ca sunt in acea perioada in care incerc sa aflu asta. Sunt un om, asta cred ca era evident, dar in felul meu sunt speciala, cu totii avem ceva special.
De la viata vreau iubire si bani. Stiu ca partea cu banii suna foarte superficial, dar cu totii ne dorim sa avem bani, chiar daca recunoastem sau nu.
De la un partener vreau sa ma placa exact asa cum sunt, nu vreau sa ma schimb pentru nimeni. Vreau sa imi iubeasca pana si defectele, pentru ca pana la urma un om "perfect" nu exista, iar daca ar exista cred ca ar fi plictisitor.

Nu o sa ti raspund punctual asa cum au facut o ceilalti sau o parte din ei. am sa ti spun doar atit; doresc sa fim mai buni. sa ne gasim drumul.perechea.dragostea etc etc, Nu am cuprins totul. sunt ff abatuta si parca se darima totul in jurul meu [ nu vreau sa clachez. dar se pare ca si virsta isi spune cuvintul] sau nu vreau sa accept EU [un trecator prin viata] Toate bune.

Mda! A fost o perioada lunga de timp cand parca stiam cine sunt, ce vreau de la viata, ce vreau de la cel de langa mine! Dupa 20 de ani pierdeam acest castel construit de mintea mea.Nu cred ca ne trebuie experienta in dragoste.Iti trebuie poate un pic de intelepciune, un pic de ratiune.In rest esti la fel de nepriceput ca si prima data. Dar poate aceasta stangacie e condimentul dragostei. Iubesc a doua oara, si desi am o varsta nu vreau experienta in dragoste.Nici macar nu fac comparatii cu cea veche pentru ca as pierde timpul filozofand si analizand.Traieste clipa, iubeste cu tot sufletul -si e suficient!

Sunt un copil, ce voi fi? Nu stiu, chiar ieri ii spuneam unei prietena"Nu stiu cum, dar stiu ca voi ajunge o femeie potentiala financiar si ca nu voi depinde de nimeni, daca maine vreau sa plec in Caraibe, voi merge, fiindca peste 12 ani voi avea bani.Cum voi face banii si care va fi viata mea nu stiu. Dar toate astea le voi realiza, fie cu capul sus, demna de ceea ce sunt, fie cu capul plecat, nedemna, prin orice mijloc... dar eu voi avea bani!"
De la viata n-am pretentia sa imi doresc ceva.De la partener vreau doar sa stie ca ma vrea pe mine cu adevarat, nu pe altele! Cred ca mi-ar fi de ajuns.

Bafta.

Sunt total de acord cu tine, eu mi-am dat seama ca nu trebuie sa ma multumesc cu putin cand am avut prima dezamagire in dragoste. Nu as putea zice ca in adolescentra caci a vut loc la 19 de ani, atunci mi-am dat seama ca sunt o persoana speciala si nu trebuie sa plang dupa unul pe care nici macar nu-l cunosteam. Ma animam zicandu-mi ca sunt cea mai buna, ca pot avea orice baiat, ca nu ma voi lasa pana nu voi gasi barbatul perfect. Aceasta incredere in mine mi-a adus si beneficile, obsevam cum barbatii cadeau la picioarele mele si cum femeile ma invidiau. Dar eu nu cautam asta ci barbatul perfect, il cautam pe EL. Cad zic barbatul perfect nu ma refer la acel print din romanele de dragsote, cel mai frumos, cel mai bogat, cel mai innebunit dupa mine ci ma refer la acea persoan speciala, acea persoana alaturi de care as merge pana la capatul lumii, acea persoana care imi da unarul pentru a plange, care se bucura cand eu ma bucur, care imi zice ca sunt frunoasa chiar daca sunt racita si am nasul rosu, acea persoana alaturi de care imi doresc sa fac o baie cu spuma, cu lumanari, muzica si sampanie, acea persoana care se gandeste la mine in fiecare moment.
Dupa ani de cautare si de dezamagiri l-am gasit pe EL si sper sa fie pentru totdeauna.
ps: iti scrisem un roman dar baietelul meu de 3 luni a apasat pe tastatura si mi-a sters tot, asa ca am facut o rezumare.

Eu cred ca stiu foarte bine cine sunt si la ce nivel sunt.De la viata? Pai vreau sa ma realizez si sa fiu si eu cineva in viata sa stiu ca nu am trait sa fac umbra pamantului, ca am realizat ceva. Vreau ca partenerul de viata sa fie intelegator, calm, rabdator.Nimic mai mult nu m-ar face fericita! Vreau sa am sanatate, ca restul le fac eu muncind, cu mintea si cu ce am fost inzestrata de la Dumnezeu.

Buna bacemi,
Desi postarea ta este adresata, in special, copiilor si adolescentilor, cred ca si un om varstnic, spre apusul vietii(cel putin daca ne luam dupa speranta de viata a romanilor) poate sa-si exprime o parere, chiar daca la trecut.
Sigur ca fiecare este o persoana unica, chiar daca se incadreaza intr-o anumita categorie si este bine ca este asa. Am avut si eu, in copilarie, adolescenta si pe tot parcursul vietii, diferite vise, dorinte, asteptari etc, pentru realizarea carora am muncit, nimic nu am primit gratis. Pot spune ca, in cea mai mare parte, le-am realizat si - in general - sunt multumit. Asa cum am spus si in alta postare nu mai am multe asteptari de la viata, doar sa fiu cat de cat sanatos cat mai mult timp, sa-mi fie sanatoasa familia(sotia si baiatul) si sa ajung sa-mi plimb nepotul/nepoata. Sunt lucruri care nu depind de mine, placerile simple ale vietii le rezolv singur. Numai bine!

Sunt om si nimic din ceea ce e omenesc nu-mi este strain (n-am pus ghilimele, pentru ca nu sunt foarte sigura ca este citatul EXACT).

As vrea ca viata mea, daca tot trebuie sa fie un urcus, macar sa fie naibii unul pe care sa urc, nu sa ma catar.

As vrea ca partenerul sa ma accepte asa cum sunt, drac si inger, fara sa se dea de ceasul mortii ca sa ma schimbe, sa ma bage intr-un tipar (urasc tiparele!).

Voi cine sunteti? Cine sunt. Ce vreti de la viata? Ce vreau. Ce vrei de la partener? Nu stiu.
Sincer eu nu sunt de acord cu tine cum au fost multi.Toti vrem multe adevarat.Sa avem o viata fericita, lunga, plina de aventuri etc.Intrebarea e:O sa avem ce vrem? Nu stii.Cine stie? Poate o sa-mi gasesc iubirea vietii mele, dar maine am sa dau cu masina peste un om, il omor, iar cel care ma iubeste ma paraseste. Poftim! Viata e plina de surprize.Viata e imprevizibila.Este adevarat ca viata trebuie traita, dar viata nu e numai alb sau negru. Exista mii de optiuni. Poate sa fie albastra, negru cu galben, portocaliu etc.Pe tine te vei cunoaste cu adevarat abia cand vei fii batran si nimic nu te va mai lua prin surprindere. Oricat ai incerca sa-ti corectezi un defect iti va aparea altul.Viata asta are multe lucruri care se opun intre ele.Cum ar fi bunul cu raul, frumosul cu uratul, iubirea cu ura, alb cu negru etc.Viata nu va putea niciodata sa fie perfecta asa cum ai dori.Ai putea sa te apropii de perfecta, dar iti garantez ca nu va fi perfecta.
Bye!

Bună.
Întâi de toate trebuie să ne cunoaștem pe noi pentru a putea știi cât de capabili putem fi și până unde putem merge.
Nu o dată s-a dovedit că suntem propriul nostru dușman!
Echilibrul psihic, evenimentele sociale, provocările și eșecurile sunt câteva dintre cele care formează omul.
Eu m-am acceptat așa cum sunt, nu îmi place plafonarea și de aceea tot timpul caut noutatea și schimbarea.
Un om perfecționist este cel care are un bagaj de cunoștințe vaste, cunoaște principialitatea și este dornic de afirmare.
Pa, pa.

Credeam ca stiu cine sunt, insa m-am inselat, credeam ca am gasit fericirea, dar si de data aceasta m-am inselat, cu totii credem ca stim cine suntem, dar ne mintim pe noi insine, avem un trecut pe care putini il cunosc, avem un viitor, dar nu vom sti niciodata ce va fi in acel viitor, ne gandim ca putem fi mai puternici, mai buni cu noi, cat si cu cei din jurul nostru. Daca reusim? Desigur, impunandu-ne vointa.Ne punem mereu intrebari "de ce?","cum?","oare?". Noi oamenii, suntem diferiti in gandire.Gandurile ne vor purta pretutindeni. Ce vreau de la viata asta? Dupa cativa ani in care am suferit enorm, imi doresc liniste, imi doresc sa ma regasesc pe mine, m-am uitat undeva intr-un colt, de la partener mi-as dori sa ma respecte asa cum fac si eu.Sunt sigura ca va veni vremea in care pot spune deschis ca stiu cine sunt, pana atunci voi ramane un simplu om.

Partial sunt de acord cu @Brigaela.
Nu sunt sigur daca stiu cine sunt, dar cu siguranta stiu ce vreau de la viata si implicit de la partenera.

Bună, @bacemi! Mai întâi țin să menționez că ai primit de la mine un 10 pentru întrebare! Genial! Bine spus că ai nevoie de experiență și viața trebuie luată pas cu pas, trăit fiecare moment, căci dacă nu îl trăiești, mai târziu îți va părea rău! Fii copil în copilărie, adoleșcent în adoleșcență și matur responsabil în a doua tinerețe! Pentru ceea ce ai zis tu se potrivește zicala „Toate la timpul lor". Într-adevăr, de la o anumită vârstă este nevoie să cunoști cât mai mulți oameni, căci așa capeți experiență. Înveți să deosebești persoanele rele de cele bune, cele sincere de cele mincinoase etc. Cauți persoana potrivită și cunoști cât mai mulți băieți, astfel îți creezi viitorul! Știi care e persoana potrivită pentru tine, adică ajungi să te cunoști! Dar asta se întâmplă numai la maturitate, numai când ai destulă experiență!
Ce vreau eu de la viață? Sănătate, noroc și minte! Restul vin de la sine!
Ce îmi doresc de la partener? Iubire, loialitate și respect!
Cine sunt? Un om trecător, un muritor pe care viața îl pune la încercare ca pe mulți alții!

Frumos spus! Bine gindit!
Daca sti cine esti in viata (asta vad mai rar la tinerii din ziua de azi, care mai mult copiaza pe altii decit sa fie ei insisi), si, mai mult, daca sti ce vrei, nu traiesti pe degeaba. Ai un scop, sti ce ai de facut, viata ta are un sens. Dintr-o data realizezi ca nu are rost sa te complici cu lucrurile marunte care tin de viata asta. Iti canalizezi energiile, talentele, capacitatile spre ceea ce ai de facut, de realizat. Nu te lasi dus de vint, azi ascultind ce zic unii, miine ce zic altii, plingindu-te de faptul ca nu poti sa ii multumesti pe toti. Ci cauti sa faci ceea ce sti ca e bine, ca e important. Desigur ca tii seama de ceea ce spun altii, insa depinde de relatiile in care esti cu cei ce zic - cei apropiati si cei in masura sa se exprime au un cuvint mult mai greu de zis. Legi relatii care sti ca te vor ajuta sa iti atingi scopul, si nu te complici cu ceva care sti ca nu merge. Insa, mai rar asemenea oameni in ziua de azi.
Cine sunt eu? Oare stiu? E greu sa te cunosti chiar si pe tine insuti. E usor sa spui ca te cunosti, insa, cind apar faptele, cind stai fata in fata cu imprejurarile, oare mai esti cel care credeai ca esti? Am descoperit din proprie experienta ca uneori cred ca ma cunosc, zic ca as face cutare lucru intr-o anumita situatie, insa, cind dau de acea situatie descopar ca actionez cu totul diferit de ceea ce credeam eu, de ceea ce stiam ca sunt eu. Si cred ca fiecare din noi ne confruntam cu aceasta situatie, mai mult sau mai putin. Eu cred ca doar urmarind experienta vietii, adica faptele noastre vs. imprejurarile vietii putem ajunge sa ne cunoastem personal, altfel, putem trai o mare amagire crezind ca suntem cineva cind de fapt suntem cu totul alta persoana.
Ce vreau de la viata? Cind in plina viata, la 27 de ani te loveste o boala dura si it mai da putine sanse de viata, sansa pe care o prinzi totusi, realizezi cit de efemere sunt toate, si nu te mai astepti la prea multe lucruri - aceasta e situatia mea. Lupt insa cu viata, considerind-o a fi un banchet de la care trebuie sa te infrupti cit se poate de mult (desigur, in mod responsabil), pentru ca si iti ofera o multitudine de posibilitati, insa constient fiind de faptul ca oricind acest banchet se poate sfirsi mai repede decit cred poate eu.
Ce vreau de la un partener? Adica de la sotia mea? Nimic. Daca am asteptari, e grav. Oricind, fiind om, va putea sa nu imi implineasca asteptarile, si eu sa ramin dezamagit. Caut mai intii sa dau, sa ofer. Ca si primesc in schimb, si ca primesc mult mai mult decit am asteptat sau am crezut vreodata, asta e altceva. Insa nu ma bazez pe acest lucru.

Salut! Despre mine pot spune că sunt un simplu om, care de când l-a descoperit pe Dumnezeu în viaţa sa a început să vadă lucrurile altfel, într-o manieră mult mai bună, mult mai pozitivă, diferit de ceea ce era înaite, slavă Lui! De la viaţă îmi doresc să o pot trăi cât mai mult, într-o manieră echilibrată, şi să urmez o dreaptă, care să ducă într-un final la mântuire. Dumnezeu să ne ajute pe toţi, cu voia Lui!

As vrea sa stiu daca se poate, vb din ceva experienta sau e doar pur teorie.Parerea mea e ca viata e mult mai complicata si daca esti interesat pot dezvolta ceea ce zic