Prima relaţie a mea a fost pe la 14 ani şi ceva iar eu tocmai schimbam locul de muncă o dată cu şcoala.
Ai mei au aflat însă conjunctural după ce aveam deja un an de stat cu fetişoara pentru că, aşa cum spune şi identitate, doar nu dau raportul părinţilor.
Ai mei nu erau în măsură să-mi interzică ceva aşa că habar n-am ce părere au avut şi nu-mi pasă nici la ora actuală.
Aveam 16 ani si desigur ca n-aveau nimic impotriva!
Ai mei merg pe principiul 'capul face, capul trage', deci eu sufar toate consecintele indiferent de sfaturile lor!
Ce-i drept, sunt un 'copil' foarte cuminte
Pai acum am primul meu prieten, la 18 ani, sunt cu el de 7 luni. Mama stia ca el ma place si ca se tine dupa mine, le-am facut cunostiinta, si stia ca vreau sa fiu impreuna cu el, dar mi-a interzis din prima clipa in care l-a vazut. A zis ca nu e de mine, ca nu ne potrivim, ca el e asa ca eu sunt pe dincolo. Ea nu stie ca eu sunt impreuna cu el, ne vedem pe ascuns. Am numai scandaluri cu ea ca stie ca nu am rupt legatura cu el. Tata in schimb m-a sprijinit mereu si a avut incredere in mine si are. A zis ca indiferent de ce decizii voi lua eu, el mereu va fi alaturi de mine. Sunt norocoasa ca iubitul meu a ramas inca langa mine, in ciuda la tot ce se intampla si la tot ce imi face mie mama. Luptam pentru relatia noastra, il iubesc si ma iubeste, si impreuna vom trece peste orice obstacol.
Niciodata nu am avut o relatie buna cu mama, am o relatie rece, distanta cu ea.
Cam asta e.
Numa bine!
La mine a fost un moment mai special Stiau de el insa nu-l cunosteau si l-au cunoscut cand am facut accident cu masina: totul s-a terminat ok, insa as fi preferat sa se cunosca intr-un moment mai fericit.
Parintii mei n-au zis nimic, insa fratimiu a exclamat la mine : " esti nebunaaaaa?" Parintii nu mi-au interzis, ci din contra. Au vrut sa-l cunoasca. Aveam 15 ani, deci, nu mi-au interzis, ci le-a parut bine, dupa ei asta este un pas spre maturizare.
La 13, n`ai vrea sa stii cum au facut, ba mai mult, m-a prins plimbadu-ma cu acel baiat, mama l-a luat la bataie, l-a urecheat.etc!
Asta e [cica nu era de mine acel baiat]
La 14 ani.la inceput au zis e cam mare pentru mine(at 17 jumate)dar au devenit pr frt buni si se inteleg frt bine in prezent.de multe ori m evitat cateva certuri cu el datorita mamei sau tata care imi explicu ca gresesc poate; x sprijin total
Mdah si la mine faceau misto de mine cand am avut prima relatie... micu Romeo si chestii din astea
Aproape de 15 ani, tata nu stia dar stia mama si nu mi-a zis nimic.
N-au zis nimic. M-au lasat sa fac ce vreau, asta pentru ca eram si sunt cu capul pe umeri.
Nu a zis absolut nimic. Aveam 14 ani si i-am zis ca am prieten a zis OK si intr-o zi am mers cu mama pana in oras si a zis mama hai cheama`l pe prietenul tau sa mergem la o cafea, l`am sunat si am mers toti 3 la cafea. In fine nu prea i`a placut la mama de el dar nu mi-a interzis. In schimb acum am un prieten si mama il place :X il cheama sa vina pe la mine, vorbesc la telefon, cand mama merge in oras il suna sa mearga la o cafea, etc. Dar in schimb avem un an si 8 luni :X
Eu am inceput de la 14 ani
atunci ii spuneam tot lui mami
dar tati nu stia pentru ca baiatul era mai mare decat mine
si sincer imi era frica
cu mami nu era nici o problema pentru ca mi-a fost mereu alaturi
dar cand a aftat si tati
a trebuit sa stau si sa vorbesc cu el impreuna cu prietenul meu ca sa fie totul clar si sa nu fie nici o problema sau secret
le-am castigat increderea parintilor si a fost totul ok
Primul meu iubit a fost la gradinita dupa mintea mea))))) si acum pe bune cine vu a avut iubit la gradinita) baiatul ala cu care te tineai de mana cand plecati la masa cu care imparteai jucariile tipul caruia ii faceai cu mana cand veneau ai tai sa te ia)))))) amuzant...
nu acum pe bune tata nu este nici acum dupa 3 ani deakord cu iubitul meu in schimb mama il iubeste la nebunie zici ki fisu)
uneori e enervant sa vezi ca ii suna tel si cine crezi ca suna mama ta...sa va reaminteasca ca va asteapta la masa tare nu?))
glumeam sunt fericita pentru ca mama este deakord cu relatia pe care o am si ne susine in tot ce facem, sunt fericita ca am langa mine un baiat care ma iubeste la fel de mult cum il iubesc si eu pe el si care a ramas langa mine chiar daca nu au fost putine obstacolele peste care a trebuit sa trecem
sweet nu?
Pana la varsta de 15 ani am avut o prietena, dar aceea doar de dragul lumii.Acum la 16 ani am cunoscut o persoana de care pot spune ca o iubesc si imi este tare drag de ea.Parintii nu au spus si nu zic nimic de rau, tata este mandru si mereu imi da bani "scoate si tu fata la un suc " :X :X
La 16 ani am avut primul prieten, au trecut 3 ani si noi suntem impreauna, is fericita ...mama mia interzis cand a aflat, la fel si tata da eu m-am mavut fara sa stie ei si le-am spus ca nu conteaza parerea lor iar acum sunt de acord si se bucura ca am facut alegerea potrivita...
Sincer sa fiu, eu am avut prima prietena la 11 ani! Normal meau interzis! Si mau si pedepsit!
linarkfts întreabă: