Cum combati tristetea?
Am o problema ce ma macina si nu pot sa spun nimanui pentru ca probabil mai mult as stresa persoanele din jurul meu.Constientizez ca am o problema si nu pot nici cum sa scap de ea iar acum e din ce in ce mai grav.
Problema este ca am slabit foarte mult.Inainte mancam orice si cat imi pica bine dar acum abia inghit o gura de apa din cauza starii de tristete.Presiunile financiare,momentele de siguratate ma apasa asa de rau incat simt efectiv cum ma imbolnavesc fizic.
Cand sunt cu prietenul meu mai e cum e, mai trece timpul, mai rad, ma mai destind dar cand raman singura cateva zile efectiv ma usuc.Nu mai vreau sa ma misc, nu mai pot sa mananc, sa beau, sunt fara chef nu imi mai sta capul la nimic nici macar la cum sa fac eu ceva pentru mine sau sa performez in ceva si este din ce in ce mai greu si mai stresant.Simt nevoia de o familie, de o relatie si o situatie normala, sa pot mereu sa ma trezesc langa prietenul meu, sau macar sa ne intalnim zilnic dar situatia financiara nu ne permite si imi vine sa imi iau campii.
Cum sa ies din starea asta pana nu e prea tarziu si fac vreo prostie?

Pai uite incearca sa uiti totul. Vorbeste cu cineva in care ai incredere nu poti sa tii asa in tine. Spre exemplu asculta muzica. Sa nu faci vreo prostie pentru ca Dumnezeu ne-a dat viata sa o traim nu sa ne-o luam fara motiv. Cat despre situatia financiara stiu ca doare sa vezi ca cei din jur nu au dar asta nu este vina ta

Mergi la farmacie si i-a 5-HTP

Vorbeste cu un psiholog.
Trebuie sa infrunti problemele, in loc sa cazi in depresie.

Am incercat sa o infrunt vorbind cu prietenul meu sau cu o prietena dar degeaba, ma descarc pe moment si cand imi vin iar toate in cap sau problemele ma ajung din urma cedez.Am ajuns asa rau incat si daca se enerveaza cineva langa mine sau tipa ma panichez, daca ascult o piesa trista ce nu are treaba cu mine o aud pur si simplu imi vine sa plang, nu mai ies nicaieri si cand vreau sa merg in vizita la cineva cine m-a chemat ma intorc de la usa inapoi.

Am mai incercat sa vorbesc cu apropiatii dar nu ma inteleg, ei nu pot sa perceapa starea mea pur si simplu cred ca o considera exagerata.Eu inteleg ca poate pentru ei e diferit dar eu am senzatia ca sunt intr-o prapastie din care nu mai ies.
Cand zic altii "lasa ca o sa vina si bani, se va face cumva" eu nu cred si nu inteleg cu ar mai putea daca nu s-a putut pana acuma.Cand zic "lasa ca trec zilele astea repede si va fi bine" eu ma gandesc dar si alea in care e bine trec la fel si iar e rau.Pur si simplu nu mai am acea bucurie si fericire, nu mai am putere sa gasesc stropul ala decat pe termen foarte scurt.

Consulta un psihiatru! Starea ta psihică este destul de proasta si daca nu previi boala, se poate agrava ajungand la consecințe fizice deloc plăcute.