Grea situație. Foarte dificil în ziua de azi cu abordarea directă pe stradă. Îți cam iei reject din primele secunde. Ori te consideră vreun disperat, ori vreun dubios cu interese ilegale sau ambele.
Exact asa gandesc si eu. Si totusi, cand mergi pe strada, mai intalnesti si cate o femeie super. Si ce-si zice barbatul atunci in gand:,, De nu incerc eu cu ea, va incerca altul'!" Deci pana la urma, ce ai de pierdut daca incerci o mica socializare? In afara de situatia de a parea penibil si de a fi refuzat (probabil in 99% din cazuri).
Știi care e faza? Că după ce ești refuzat de câteva ori la rând și pici de penibil chiar și în fața unor oameni ce nu te cunosc și poate la 10 minute după aceea au uitat de existența ta, ajungi la un moment dat să te lipsești de abordările directe chiar dacă o femeie ți se pare drăguță și de treabă. Eu unul am încercat de câteva ori abordările directe, nu mi-a ieșit niciodată și chiar nu mai îndrăznesc să mai încerc. Odată eram într-un transport public și am încercat cu fata care stătea lângă mine pentru că părea foarte deschisă și abordabilă (+ că o văzusem de mai multe ori și cred că și ea pe mine. Cumva ne potriveam la program și locuri), discuția noastră bineînțeles că s-a auzit în toată mașina, m-a refuzat și auzeam chicoteli de la oamenii de lângă. A trebuit să îndur până am coborât la 40 de minute după aceea. Simțeam că nu mai suport. Este ceva care te marchează.
De ce sa pici de penibil daca esti doar un barbat care isi incearca norocul / firescul cu o femeie? Vrea sa-ti dea curs abordarii, bine, iar daca nu, sa fie sanatoasa. Tu stii ca ai incercat. Iar povestea cu persoanele din jur care ar incepe sa chicoteasca, numai prostii si invidiosii ar face asta. Oamenii normali isi vad de treaba lor. Oamenii normali ar interveni doar daca acea femeie ar fi abordata grosolan, cu forta, ori prin violenta de vreun individ antisocial, periculos.
" numai prostii si invidiosii ar face asta. " Puțini în ziua de azi sunt altfel. Oricum te simți aiurea să fii refuzat, mai ales să ai și public și să știi că tu chiar ți-ai dat toată silința să fii cea mai bună versiune a ta dar nu a fost suficient pentru standardele respectivei persoane.
Atunci incerci sa eviti, pe cat posibil, publicul. Intri cu ea in vorba cand e singura pe o raza de cel putin 10 metri. Parcurile, in cazul acesta, ar fi o varianta mult mai indicata decat trotuarele strazilor.
Femeia e speriată de bombe dacă vede un tip simplu încercând să o bage în seamă, dar dacă o abordează un cocalar, imediat îi sare în brațe.
Si cum iti explici asta?
Ca e evident si am vazut multe cazuri. In ziua de azi banii bat iubirea, din pacate.
Cel mai curajos îl abordează direct pe celălalt. De obicei, bărbatul face acest prim pas.