Detașându-te.
Dar ai mare grijă, că până te desprinzi, doare ca un plasture tras de pe rană fără să fie înmuiat în prealabil în apă caldă.
De obicei, când iubești, nu renunți. Aștepți cuminte și civilizat în pătrățica ta, ca oamenii să se schimbe și să te vadă că exiști, că simți, că și ție îți curg lacrimi, nu doar lor. Poți aștepta mult și bine, de cele mai mai multe ori și să nu se schimbe nimic. Alegerea îți aparține. Dacă pleci și îi ignori, se vor enerva, probabil, dar dacă nu te iubesc, le va trece. Dacă nu pleci și rămâi, nu ți se va ridica statuie și vei continua să ai parte de același tratament ca și până acum. Dacă dai cu pumnul în masă și urli că te doare, s-ar putea să te ducă la nebuni, nu să te iubească necondiționat, așa cum poate îți dorești. Dacă te închizi în tine și te retragi în universul tău, vei fi luat de antisocial și făcut de cacao în public, în casă sau printre prietenii pe care îi aveți în comun. Dacă te umfli ca un păun și lași să se vadă ce-i cu tine, ceilalți vor bate în retragere și vei rămâne mai singur.
Dar vei trăi mai mult, cred. Consumul ăsta sufletesc... ce să îți mai spun, dacă nu ai suficientă energie în tine cât să reziști, nu îți rămâne decât să taci și să înghiți, însă la un moment dat ai să te revolți și în loc să se termine sau să înceapă ceva pe-o cale amiabilă, se lasă cu capă și spadă.
Repeta-ti incontinuu "imi face rau, merit ceva mai bun, sunt mai bun de atat, trebuie sa ma debarasez de ceea ce imi face rau pentru a fi fericit/a"
Nu poti renunta la persoanele iubite, nici chiar daca ele fac acest lucru. Poti face in schimb, pentru un timp, un pas inapoi, daca situatia cere acest lucru.
LoraLinx întreabă: