Cum pot unii să se îndrăgostească atât de rapid de persoane pe care aproape nu le cunosc?
Doar din vedere?
Sau confundă la greu "atracția fizică" cu "îndrăgosteala"?

Ce fenomen mai poate fi și ăsta?
Se "îndrăgostesc" și suferă, dar ei nu știu nimic despre persoana respectivă.
N-au vorbit niciodată, nu știu ce caracter are, nu știu ce gândește și cum gândește... nu știu mai nimic.
Și totuși spun că îl/o iubesc de nu mai pot respira.
Și sunt persoane de peste 20 de ani, Nu de 14-15 ani.

Nu, nu confunda atractia fizica cu "indragosteala"...ei chiar sunt indragostiti de acea persoana. Atunci cand se gandesc la ea, nu e doar atractie sexuala, ci au o abordare poetica, romantica, daca vrei, putem spune ca o privesc ca pe o creatura angelica...nu mai sunt in stare sa-i observe eventualele defecte, nu se gandesc ca ar putea avea, nici nu pot sa accepte ca ar putea avea.
De ce se intampla asta? De ce sunt oameni carora li se intampla asta? Natura, diversitatea ei...si "glumele" pe care de atat de multe ori le face pe seama noastra, construindu-ne intr-un anume fel!

Pentru ca evoluția umana, atracția sexuala este involuntara,nu trebuie atâtea povesti,va placeti fizic și vreți sa faceți sex,dar pentru ca societatea e misogina femeia nu accepta și se compromite cu un impotent, frustrat ca asa spune domnul impotent frusteat mare, în orice societate sexualitatea femei este blamata, și ele ar face sex cu tipi frumoși, cei care nu le atrag spun ca sunt mayrtialiste și curve, Mann evoluția e simpla

E vorba de atractie fizica foarte mare care poate sa se transforme in indragosteala. Atentie, indragosteala si iubirea sunt 2 chestii diferite, iubirea apare atunci cand accepti persoana cu totul, indragosteala e abia scanteia de inceput care poate fi de moment sau se poate transforma in timp in iubire, are la baza atractie fizica foarte mare si chimie intre persoane. 'Dragoste la prima vedere' fix la asta se refera, la faptul ca vezi pentru prima oara o persoana si te atrage atat de tare incat nu ti-o scoti din cap o perioada chiar daca nu va mai vedeti, indragosteala si atractia fizica merg mana in mana, iubirea e altceva, e practic stadiul final.

Am trăit o astfel de dragoste in adolescență. Îmi plăcea atât de mult un băiat încât mă topeam când îl vedeam. Nu discutasem niciodată cu el, nici macar nu făcusem. cunoștință, dar il consideram cel mai frumos băiat din liceu, și mereu îmi atragea privirea. Sentimentele au început să-mi apară când am văzut ca m-a observat, că mă privește și el. Abia așteptam pauzele ca să-l pot vedea pe el, ca să flirtam din priviri. Avea niste ochi tulburători și o seninătate care mă făcea să simt că e un om bun și sensibil, chiar dacă nu îl cunoșteam. Intuiția mea m-a ghidat bine totdeauna în privința oamenilor.

Să sti că e mai usor să te îndrăgostești de persoane nepotrivite vorbind cu ele, cunoscandu-le de aproape, ascultandu-le cum vorbesc sincer despre năzbâtiile lor, primindu-le aprecierile, observând că le plac aceleași lucruri ca și ție, petrecand timp impreuna. Devii subiectiv. Nu mai poti privi obiectiv lucrurile. Aspectele negative observate se minimizează și iti vine să le ignori datorită apropierii create.

Imaturitate, nevoia lor de dragoste, hormonii, ei fac un fel de obsesie dar iubirea lor e in mintea lor si o atribuie unei persoane de care se simt de fapt atrasi. Cand eram adolescenta am patit sa-mi placa un baiat tare, sa am emotii cand il vad, etc, era de fapt lipsa de experienta combinata cu hormonii care sunt la pubertate. Faptul ca unii patesc asta si dupa ce trec de adolescenta inseamna ca ei au o problema si nu se pot dezvolta psihic asa cum este normal.

Imaturitatea, de cele mai multe ori este prezenta. Din nefericire exteriorul conteaza foarte mult si cadem prada aparentelor. Nu ne place sa cautam in profunzime si pe urma ne suparam ca am dat-o in bara cu niste persoane. E boala societatii actuale: superficialitatea.

Izolat social, viata sedentara, chestii din astea, cum vede un "om" e f afectat emotional.

Eu cred ca se confunda atracția fizica cu îndrăgosteala. Nu concep sa te îndrăgostești dacă nu cunosti persoana. Aia e pseudoindragostire, nu e pe bune.

Simplu, modestia nu este posesiune. Diavolul pune posesie pe sufletul lor. Nu au grija sa isi pastreze sufletul curat. Diavolul considera sufletul "casa mea" (Matei 12:43-45). Daca avem grija sa nu ii inchiriem casa, nici sa i-o vindem, nu mai pune posesie. Asa nu ne pierdem stapanirea iar el nu devine propietar (Nu vorbesc de dragostea reflexiva ci de cea adeziva si concupiscenta).

În multe limbi, adevărata dificultate este că există un singur verb legat de iubire: verbul a iubi. Pe de altă parte, în latină, existau două verbe legate de iubire: amare, care este iubire adezivă, și diligere, care este iubire reflectivă.

https://revelacionesydesvarios.blogspot.com/......de-de.html

https://www.youtube.com/watch?v=8dz_4OvC3xY
https://www.youtube.com/watch?v=oWlFwMD6oKw

Nu se indragostesc de o persoana, ci de o imagine, de o constructie mentala, idealizata. La cei mai multi imaginea este una auto reflectata, adica cineva care seamana cu noi. La altii poate sa fie un cu totul alt tipar, ceva ce sa semene cu trasaturile parintilor, de exemplu.
Fiecare om are in in subconstient un arhetip, un prototip al perfectiunii sexului opus, care are o puternica dimensiune fizica. Unii oameni din jur au cate ceva din acest model. Cand descoperim asta, suntem foarte atrasi si nu ne explicam de ce. Indragosteala se intampla mai mult intuitiv, nerationalizat, necontrolat.
Dupa ce se cunosc in real life, cei doi uneori constata ca sunt complet incompatibili si se despart, nu continua relatia. Alteori, desi sunt incompatibili, incearca din rasputeri sa mentina relatia, tocmai din chemarea aia interioara "oarba", care relatie va fi una presarata cu nervi, tristete si chin iar de cele mai multe ori se va destrama intr-un tarziu.
Daca ne gandim bine, nu ne indragostim de persoana, ne indragostim....de noi, de o imagine zamislita de noi, de o creatie de-a noastra. Tocmai asa se explica si faptul ca in multe dintre cupluri partenerii seamana foarte bine fizic unul cu altul ("se potrivesc"). Pe langa ca ne indragostim de imaginea noastra, narcisistic, ne mai indragostim si de starile pe care ni le genereaza persoana, nu neaparat de persoana. Cand starile dispar, atunci dispare si asa-zisa atractie fata de persoana.
Dragostea aia adevarata e rara si e non-egoistica, e per-se, neconditionata...Asta cere multa maturitate psiho-emotionala, empatie, capacitate de sacrificiu etc.

În primii ani din viata, din relația noastră cu figura de atașament de sex opus, noi învățăm un tipar de atractivitate. Mai târziu, când întâlnești acel tipar, fie și în chestii minore, cum ar fi zâmbetul sau vocea, orice îți amintește de acel tipar, te îndrăgostești. Nu ai scăpare.
Mie mi se întâmplă des. Deși știu ca e o proiecție de tipar, tot nu scap.

Din cate am citit pe reddit se intampla exact ca la o mama care naste. Isi iubeste copilul exact la fel, fara sa-l cunoasca.
Tocmai ca aia e indragosteala te indragostesti de ideea de a fi indragostit, cu cat stii mai multe despre persona respectiva cu atat ai Mai putine motive sa fi indragostit.

Se confunda. Eu pe iubita o dispretuiam la inceput, mi se parea aroganta. Pe urma am devenit prieteni si mi-am dat seama ca era o persoana sensibila si nesigura pe ea si aroganta era doar de fatada. Am judecat-o gresit dupa prima vedere si acum e iubirea vietii mele.
Deci da cred ca ei isi proiecteaza dupa felul in care arata persoana aia o imagine despre ei si de aia se indragostesc, se indragostesc de imaginatia lor de fapt