Cum sa trec peste o despartire dupa 2 ani de relatie si sa nu dau in depresie pentru ca prostu m-a inselat, lasat fix de ziua mea? (Scotandu-mi ochii ca eu sunt vinovata pentru faptul ca m-a inselat,bineinteles. N-am scapat nici de jignirile lui si nici de faptul ca pe langa vinovata mi-am batut tot eu joc de el, nu l-am iubit niciodata etc. ) Nici nu stiu cum sa ma mai opresc din plans si nici cum sa ma incurajez.

Nu e deloc ușor să treci peste o despărțire, iar durata relației de 2 ani nu ușurează lucrurile.

E o "traumă" emoțională destul de copleșitoare. Foarte multe amintiri, momente, sentimente. Pare imposibil să treci peste, dar nu te lăsa atât de descurajată.

Până la urmă, el te-a înșelat.
Totuși, nu-i înțeleg reacția irațională. Să spună că tu ești vinovată și să te jignească.
Vinovată pentru ce?
Pentru că el e idiot?

He don't deserve u, and u know that.
Am trecut și eu prin asta, acum ceva timp. Bine, nu a fost o durată atât de lungă, fiind doar jumate de an, dar au fost aproape aceleași consecințe, în afară de jigniri și vinovății.
M-a înșelat și la fel ca și tine, am fost puțin distrusă.
Credeam că nu voi trece peste asta și că toate merg prost.
Partea ciudată e că nu a durat mai mult de o săptămână până să conștientizez cum stau de fapt, lucrurile.
Mi-am dat seama că din moment ce el a ales să plece, n-are niciun rost să stau plângând, îngăduindu-i vieții să treacă pe lângă mine.
Mi-am promis că nu mă voi întoarce la el și în perioada aia, nici măcar nu mai voiam să vorbesc cu el. Deși aveam momente. Aveam momente când mi-era dor de momentele petrecute împreună.
Dar am oprit și astea. Am încetat să mă las pradă amintirilor și emoțiilor negative.
Am încetat să mă mai gândesc atât de mult la asta și mi-am ținut mintea ocupată, până când încet încet, am devenit preocupată de alte lucruri. Timpul meu s-a limitat asupra altor persoane și în timp, am trecut peste.

Totul stă la cum ești obișnuit.
Ești obișnuită să stai cu el, ești obișnuită să vorbești cu el, să fie acolo pentru tine. Să-l vezi ziua și să vorbiți până noaptea târziu.

Și asta-i partea nasoală atunci când te îndrăgostești.
Pui atât de mult suflet în timpul petrecut cu respectiva, încât atunci când ea pleacă, se instalează automat singurătatea aia și vidul care te învăluie.
Nu mai e acolo, nu mai ai cu cine sta și singurătatea e oribilă.

Știam că va veni un moment în care se va întoarce la mine, chiar dacă după un timp m-am îndoit de asta.
Așa că n-am fost surprinsă când mai târziu, a realizat că mă iubește.
A fost momentul meu să am cuvântul, după care am plecat. Și nu m-am întors niciodată.

Așa că îți spun că înțeleg cum te simți, înțeleg ce gândești. Înțeleg prin ce treci.
Așa că am dreptul să-ți spun că vei trece peste asta.
Repet, totul e pentru că așa ești obișnuită, așa că următoarele săptămâni vor fi aiurea. Dar în timp, te vei obișnui cu ideea și vei ajunge s-o accepți.
Încă o dată, repet; ține-ți mintea ocupată și încearcă să-ți limitezi timpul cu prietenii.

Distanțează-te de tot de fostul tău prieten. Detașează-te de tot ce înseamnă el.
Poate mai târziu se va întoarce la tine. Așa sunt oamenii, din păcate.
Conștientizează lucruri mult prea târziu și își dau seama ce au avut doar atunci când pierd.

Nu te lăsa compleșită de toate emoțiile astea. În mare, toate au un sfârșit. Și cum era aia, un sfârșit e un nou început. Suna mai bine în engleză, oricum.
Baftă multă.