Cum scap de frica de a-l pierde? Am avut o relatie de un an care m-a facut sa trec prin perioade oribile, inselatorii, minciuni, vrajeli, desi il iubeam pe respectivul. Am ajuns sa ma tai, sa fumez, sa iau antidepresive si tot felul de prostii, in speranta ca o sa fie mai bine si voi ramane totusi cu el. Am pus punct, pentru ca a venit un tip in viata mea. I-am povestit in detaliu tot ce s-a intamplat, si am început sa il plac, asa ca acum suntem impreuna si avem 6 luni. M-am oprit din toate ce le-am mentionat mai sus, acum sunt super fericita, si vad tot ce s-a intamplat ca pe o experienta de viata si o lectie importanta. Ne intelegem perfect si stim totul unul despre celalalt, si desi ne-am inceput viata sexuala(amandoi virgini pana acum 3 luni), am facut-o responsabil si nu am lasat ca alte aspecte sa fie lasate la o parte. Ne jucam ca niste copii, incercam sa facem mancare impreuna desi suntem incepatorii incepatorilor, ne batem cu perne, iesim in oras si ne luam dulciuri si megem acasa si ne jucam pe pc si care castiga mananca o parte din ele.
Mai mult de atat nu as fi putut cere, mai ales dupa lucrurile prin care am trecut anterior, si desi unii oameni comenteaza, el incearca sa ma asigure ca va sta langa mine orice ar fi. E atent cu mine si stie ca nu pretuiesc cele materiale, ci experientele impreuna, si nu ne-am certat niciodata pana acum. Totusi, eu nu pot scapa de frica de a-l pierde. Si lucrul asta ma macina destul de tare, desi daca m-as afla in fata faptului implinit, nu prea as fi dezamagita pentru ca am invatat sa pretuiesc ce am, dar sa nu las asta sa ma distruga. Lucrul asta ma enerveaza pentru ca el desi ma intelege, uneori am vede plangand din cauza fricii si incearca sa ma linisteasca, dar nu reuseste, si ii stric si lui starea de spirit. Am o tulburare bipolara, diagnosticata dar psihologul a zis ca nu mi-ar da tratament, pentru ca dupa acele evenimente am inavtat sa ma controlez, dar lucrul asta nu pot sa il controlez...
Cum pot scapa de aceasta frica?
Ordonare:
După relevanţă
Nu poti, si eu desi conduc de 13 ani cand apare cate un camion mare in fata mea tot am o frica,sau am frica de inaltime de care nu scap indiferent cat as vrea,sunt unele aspecte de care nu putem scapa dar asta nu insemna ca nu putem traii cu ele,ne adaptam, incercam sa le tinem in frau, nu ne mai gandim la ele si le evitam pe cat posibil, e bine ca ai intalnit pe cineva care sa te inteleaga si fa si tu in asa fel sa nu il mai necajesti inutil, pastreaza-ti temerile doar in mintea ta si scuteste-l pe el de iesirile tale suparatoare ca in timp poate devenii plictisitor pentru el sa te tot asigure de bunele lui intentii
Răspunde
"Am o tulburare bipolara, diagnosticata dar psihologul a zis ca nu mi-ar da tratament"
Aici deja nu prea mai avem noi ce sa ne dam cu parerea. si nici psihologul. Mai degraba psihitraul. El pune diagnosticul, el prescrie tratament.
Bipolaritatea este de mai multe feluri si gravitati, asta trebuie sa vorbesti cu doctorul si sa vezi daca ai nevoie de pastile de mentinere a echilibrului pe o perioada de cativa ani eventual (litiu sau valproat de sodiu).
Intre timp, psihologul poate sa te ajute cu terapie cognitiv-comportamentala si ceva lecturi motivationale. DAR cel mai mare ajutor ti-l dai singura in reconstruirea increderii in sine prin SPORT! Incepe un sport si fa performanta si ai sa vezi ce bine se auto-regleaza tot endocrinul in corpul tau.
Inca ceva: antidepresivele si psihotropele/neurolepticele in general nu se iau si nu se lasa din scurt, adica odata ce ai nevoie de ele trebuie supravegheata dozarea lor de catre psihiatru si renuntarea la ele se face in cateva luni cate putin pana la zero.
Ai mare grija de mentalul tau, stii vorba aia : "Mens sana in corpore sano!"
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
