De cateva saptamani simt rau. Mananc o data la cateva zile fortat, beau apa cand imi amintesc si dorm foarte mult. Lucrez, am energie, din punct de vedere fizic stau excelent desi nu imi alimentez corpul cum trebuie. Uneori am prea mult energie, dar ma simt foarte obosit psihic. Adorm foarte greu, uneori ma chinui cateva ore si ma trezesc la fel de greu. Imi doresc sa dorm cat mai mult si simt dezamagire cand ma trezesc. Aceeasi rutina, aceeleasi persoane, aceeasi stare. Stiu, este din cauza dezamagirii pe care o simt fata de realitate si a unor lucruri pe care nu le pot avea.
Viata nu e roz pentru nimeni. Are diferite nuante de gri. Pentru unii mai deschise, pentru altii mai inchise. Dupa fiecare moment frumos, urmeaza unul urat pe care trebuie sa il depasesti. Singurul lucru care iti ramane sunt amintirile. Nu le poti retrai, dar inca le poti simti atunci cand te gandesti la ele. Amintirile frumoase te pot ajuta sa treci peste momentele dificile. Eu nu am amintiri frumoase, incerc sa scap de ele, dar nu putem scapa de trecut. El ne formeaza si ne defineste in ceea ce suntem in prezent. Este umbra care ne pazeste spatele chiar si atunci cand nu exista lumina.
Simt un gol in mine pe care incerc sa il umplu, dar pare a fi un sac fara fund. Am nevoie de cineva care sa ma ajute sa il implinesc. Sa creada in mine si sa ma accepte atunci cand eu nu ma pot accepta, iar atunci cand simt ca nu pot trece peste sa nu ma simt singur si neputincios. Cineva pentru care actiunile mele sa capete un sens, sa devina universul meu. Ma simt prins intre ziduri inalte peste care nu pot sari si ori de cate ori incerc sa ma catar, alunec. Tot ce mi-a ramas de facut este sa privesc in sus spre cer si sa ma amagesc cu speranta ca ceva se va schimba odata ce scap dintre ziduri. E greu sa ai de oferit multe si sa nu fie nimeni care sa primeasca. Ma simt ca o sticla de suc care este agitata iar si iar si iar, dar dopul se strange in continuu nelasand acidul sa iasa.
Cand nu iti poti vindeca durerea printr-o bucurie, singura modalitate de a o amortiza este prin a-ti crea alta durere mai mare, dar am ajuns intr-un punct in care nu vad ceva mai dureros decat a fi singur. Singurul lucru care ma ajuta in astfel de momente este dusul cu apa rece care imi face si corpul sa se simta la fel de singur precum imi este si mintea.
Ce faci atunci cand vrei ceva ce nu poti avea? Accepti situatia si abandonezi pur si simplu? Eu nu renunt. Continui sa sper pentru ca altceva nu mi-a ramas, dar asteptarea e dureroasa.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook