Pentru că aşa o numeşte Biblia, este cel mai simplu răspuns. Şi tot ce numeşte Biblia păcat, indiferent cum se schimbă societatea, ceea ce spune Dumnezeu aşa rămâne. Sexul ne-a fost dăruit să îl folosim în cadrul familiei pentru scopul cu care a fost aşezat în noi şi trebuie să includă în mod obligatoriu două persoane, un bărbat şi o femeie, care sunt în legământul sfânt al căsătoriei. Masturbarea este păcat deoarece este un act care ne face să folosim un dar divin cu alt scop decât cel pentru care ne-a creat Dumnezeu. Darul sexualităţii este un dar divin şi nu a fost creat pentru autosatisfacereDacă vrem să găsim şi alte răspunsuri logice, aş spune că masturbarea este un act împotriva naturii noastre, pe care Dumnezeu a lăsat-o. Şi vrea s-o binecuvînteze, mă refer la natura fizică. Masturbarea merge pe principiul trăirii pentru plăcere şi dacă acceptăm acest principiu de trăire atunci viaţa noastră va fi totdeauna cu probleme. În acelaşi timp, masturbarea loveşte întodeauna în viaţa de familie, pentru că un tănăr şi o tănără care intră în jurul acestui păcat, constată că nu scapă de acest păcat, nici când se căsătoreşte. Masturbarea, înseamnă să faci sex cu tine însuţi Ea distruge personalitatea omului, distruge trupul, distruge relaţia cu Dumnezeu, distruge relaţia ta de familie. În general toate efectele ei sunt distrugătoare.
Pt ca asa zice dumnezeu e un pacat. El vrea ca noi sa facem sex dupa casatorie dar cum lumea a evolutionat asa mult unii fac sex pe la 11 ani si asa mai departe pana la masturbare cu jucarii erotice, castraveti, banane, vibrator. Asta e lumea moderna acum nimanui nu-i pasa de religie.
Masturbarea nu e nici un pacat, ci din contra sexul cu un partener e pacat, fiindca nu degeaba Dumnnezeu a ales-o pe Fecioara Maria sa fie mama lui Iisus Hristos...Doar ea nu a vazut nici un baiat pina la virsta de 16 ani (asa mi se pare)
Masturbarea e considerata pacat pentru ca iti satisfaci propriile dorinte(adica nu ca e ceva rau in asta dar e ca si cum tu iti oferi toata placerea tie(cu alte cuvinte faci sex cu tine)... iar placerea pe care o simti in momentul masutrbarii ar trebui sa o simti atunci cand faci sex cu un partener), apoi mai e considerata pacat si pentru ca imaginatia ti'o poate lua razna atunci cand faci asta(sa te imaginezi ca faci sex cu nu stiu cine). Nu e pacat ca nu stiu ce cu samanta.ca fetele de exemplu nu au sperma. Si in plus dupa ce faci asta respectul de sine scade si apoi te simti un nimic, ai stari nasoale. Dumnezeu a numit asta pacat pentru ca nu e benefic omului. Multi specialisti au demonstrat ca nu este bine, desi nu sunt foarte multi cei care o recunosc. Sper ca te'am ajutat.
E pacat de tine sa te irosesti asa.Altfel nu poti numi pacat.Nimeni nu are dreptul sa te judece. O sa vezi. O sa ajungi la un moment dat in viata sa fi singura cu problema" in fata.Nu ma refer obligatoriu la masturbare.Schimbati gandirea.
Daca ai cauta o carte de pacate ai vedea ca sunt sunte de pacate pe care le faci si nu iti dai seama