Greșești pentru că nu toți bărbații înșeală, așa că nu mai vorbi la modul general.
Când unul e idiot și se însoară de la 20 de ani, iar apoi își dă seama că el n-a f**** destule și n-a avut destule experiențe în viața asta, la ce poți să te aștepți?
Că altfel, dacă îți faci de cap cât te țin balamalele până pe la 30 de ani, fără să fi implicat in vreo relație, nu-ți mai rămâne decât ori să crăpi, ori să te însori și să fi fidel soției pentru tot restul vieții.
Că deja ești sătul de zburatul din floare în floare și asta nu mai e o atracție pentru tine. Nu te mai interesează.
Din același motiv pentru care înșală femeile. omul nu este proiectat sa fie monogam, PUNCT și de la capăt
Unii înșeală din cauza "educației", alții chiar au pofte exagerate sau nevastă inutilă dpdv sexual.
Nu toate femeile sunt la fel. Nu toate fac sex la fel. Nu toate vor sex, chiar și în căsnicie. Nu toate femeile au îndemânare în timpul sexului.
Sunt foarte multe variabile în "problema" asta.
De ce se mărită femeile cu bărbați care se vede clar că nu vor fi fideli, ar fi o întrebare mai obiectivă.
Nu că ar fi femeile vinovate, dar dacă ar ști să-și aleagă partenerii, ăia predispuși să înșele, nu ar avea pe cine.
Din exact aceleasi motive pentru care insala si femeile, sa nu uitam ca procentul infidelitatii e cam egal intre cele sexe, nu insala unii mai mult decat altii. Ai o problema mare cu generalizarile si demonizezi barbatii, ia-o mai usor. Barbatii nu ofera toti la fel? Nu tot 2 maini, picioare, penis au si ei? Lucrurile nu sunt chiar asa, nu toti suntem la fel iar realitatea e ca in orice relatie lunga intervine monotonia, atractia scade in timp, e ceva normal pentru ca obisnuiesti cu omul, daca aspectul fizic al partenerului incepe sa arate din ce in ce mai rau scaderea atractiei este si mai accelerata pentru ca sa fim seriosi, atat sexul cat si atractia fizica reprezinta un procent considerabil din rata de succes a relatiei, tin sentimentele sus. Oricine arata mai bine decat partenerul/partenera te va atrage macar vizual, sa nu fim ipocriti, indiferent de cat de lunga e relatia/casnicia, daca apare o persoana care arata mai bine, in functie de orientarea ta sexuala atunci te va atrage persoana respectiva dar asta poate fi de moment, daca te stapanesti nu vei insela, numai lasii insala, ar fi apreciati oamenii care pun punct relatiei daca atractia s-a terminat si vrei sa incerci cu altcineva sau nu. Motivele pentru care insala atat femeile cat si barbatii sunt cam aceleasi dar oferite in mod diferit, ambii insala ca se simt atrasi de altcineva, pentru ca se indragostesc (nevoie emotionala), nu se simt satisfacuti de partener si cauta in alta parte nevoia asta sau pur si simplu se simt neglijati, lucrurile astea se pot rezolva cu comunicare dar adevarul doare si sunt oricum subiecte sensibile sa-i zici partenerului/partenerei ca nu te mai atrage dar e cel mai corect sa faci asta.
E normal ca după sarcină lucrurile sa fie diferite.
Și nu doar pentru schimbările corpului tău ci și pentru că acum sunteți părinți și nu prea mai ai cum să ai aceeași libertate de dinainte. Nu mai merge oriunde și oricând. E logic. Iar asta poate fi o situație greu de suportat, mai ales când nu conștientizai adevăratul impact al noului mers al relației.
E normal să divorțezi pentru asta? As zice că nu, e suficient să ai răbdare și dacă iubești persoana de lângă tine și copilul (care nu are nicio vina pentru nivelul tău de maturitate/imaturitate la care ai ajuns, înainte să-l concepi), vei face sacrificiile necesare pentru a face lucrurile să meargă. După o vreme lucrurile revin la normal sau se instaurează o nouă stare de normalitate. Îți spun asta din propria experiență. Divorțul nu a fost niciodată pentru mine cu adevărat o opțiune de luat în calcul pentru situația asta.
Pentru ca sotia nu are grija de sot nu ii ofera ce ii ofera altele un barbat care primeste acasa ce are nevoie nu se mai duce la alta ca tot gaura e si aia doar sa fii de o tona si sa nu il mai atragi si totul pleaca si de la comunicare daca nu exista atunci relatia nu va tine niciodata
Pentru ce te-ai mai căsătorit cu ea dacă o inseli? Normal te căsătorești cu ea din iubire. Daca ea v-ar insela nu v-ar placea.
De ce s-a mai căsătorit cu tine dacă e urata?
De ce te-ai mai căsătorit cu ea dacă e urata?*
Îmbătrâniți impreuna.Treceti amandoi prin greutățile vieții.
Uite-mă pe mine cu nevasta la 49 de ani.
https://i.postimg.cc/zvz5VcQW/poza.jpg
Eu îi spun ei acum - Bă ce PROST am fost că nu m-am culcat cu TOATE între 30 și 40 de ani că tot ca tine erau.
Ea spune - Nu ți-a ajuns câte TÂRFE ai avut?
Eu îi spun - Tu știi de alea de care știai și tu. Eu mă refer că puteam să am măca 20 pe an și în 10 ani erau vreo 200.
Așa discut eu cu nevasta acum și REGRET că nu m-am culcat cu TOATE cu care puteam.
Si ce ai rezolvat ca ai inselat-o? CREZI stie ca ai inselat-o si încă mai sta cu tine.
Deci*
DRĂGUȚĂ - sunt născut aici pe vremea când erau ăia originali acolo.
https://www.google.ro/......ps?/search
DECI - e foarte simplu - femeia care se mărită cu unul născut acolo ȘTIE că bărbatul ei se va duce și la altele.
Nu se consideră - ÎNȘELAT.
Doar la IDIOȚI și TÂMPIȚI se consideră ÎNȘELAT.
Tu în ce CARTIER te-ai născut că consideri că am ÎNȘELAT nevasta?
Nenorocitule
Mario1996 întreabă: