Asa este. Unora le curge sange altora nu, la primul contact. Unele se masturbeaza inainte si nu isi dau seama ca e posibil sa se fi dezvirginat atunci. Si traiesc cu impresia ca sunt totusi virgine pana la primul contact sexual normal.
Posibil sa ai un himenul elastic si de aceea nu s-a produs sangerarea. De obicei, la primul contact intim, penisul rupe himenul in cateva locuri, iar la urmatoarele acte sexuale vor eroda membrana. Cu toate ca in anumite cazuri, himenul este extrem de sensibil, iar primul contact sexual nu are loc sangerarea.
Avand in vedere ca tie nu ti a curs sange ti ai demonstrat singura ca e adevarat
Un fragment dintr-un articol s-ar putea sa-ti ofere explicatia cea mai precisa : ""Adesea în trecut, dar şi în zilele noastre, este cerută dovada virginităţi unei fete, iar legat de acest aspect s-au dezvoltat numeroase obiceiuri legate de momentul deflorării. Situaţia a dus la numeroase drame, cu atât mai mult cu cât conform studiilor medicale, doar 42% dintre femei se nasc cu un himen care poate sângera în momentul deflorării. La circa 47 % dintre femeile lumii, himenul este foarte flexibil şi se rupe relativ târziu după primul contact sexual, în schimb în cazul procentului de 11 % dintre femeile rămase, himenul acestora este atât de subţire încât se poate rupe cu uşurinţă în timpul unor mişcări mai ample ale corpului, spre exemplu în timpul efortului intens depus la sport sau în urcarea unui munte."" Material publicat in revista "Descopera.ro " si intitulat "de ce nu ne mai plac virginele" preluat si publicat in mai multe ziare. http://realitateadamboviteana.ro/de-ce-nu-ne-mai-plac-virginele/ Multa sanatate!
Este cunoscut faptul ca sangerarea din momentul dezvirginarii poate sa se produca si in unele cazuri sa fie chiar foarte puternica, hemoragica sau sa lipseasca cu desavarsire. Aceste situatii atat de diferite se datoreaza faptului ca acea pielita care acopera intrarea in vagin si denumit HIMEN poate fi foarte bine vascularizata si prin ruperea ei sa apara chiar si o hemoragie, sau in himen sa existe doar vase capilare extrem de fine care prin rupere nu pot provoca nici macar o minima sangerare. In concluzie lipsa sangerarii se poate considera ca fiind o situtie cat se poate de normala si din acest motiv in momentul dezvirginarii sa nu se produca deloc sangerarea, sau ca eventual cele 2-3 picaturi de sange aparute sa se amestece cu secretia vaginala si astfel sa treaca neobservata. Aceste posibilitati pot sa apara/sa se produca dintr-un motiv cat se poate de simplu si anume din cauza faptului ca pielita himenului este foarte/extrem de slab vascularizata, situatie intalnita in cazul a circa 47% dintre fete/femei. Multa sanatate!
Da, este adrevarat ca nu la toate fetele le curge sange la primul contact sexual. De ce nu le curge? Pentru ca unele din fete au himenul prea elastic si nu permite ruperea acestuia.
Aproximativ 20% din fete nu sangereaza la primul contact sexual. Fie nu au himenul, fie e foarte subtire si putin vascularizat, fie e elastic si se rupe de-abia la prima nastere.
Aceasi chestie o spun si eu, unora le curge altora nu, o spun din proprie experienta, nu am dus i la ginecoloc dar pana am reusit prima intrare m-am chinuit ceva si dupa la fel
Mara6392 întreabă:
00Andreea008 întreabă: