anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

De ce nu sunt bine vazute in societate persoanele care nu au copii? Scopul vietii este sa faci copii? De ce oamenii childfree nu sunt importanti? Poate unii oameni vor sa calatoreasca,sunt mai romantici, nu vor sa isi mai faca griji sau au avut niste traume psihice in copilarie.De ce este furata libertatea omului?

Răspuns Câştigător
anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Unii îi consideră neserioşi/anormali/neîmpliniţi pe viaţă pe cei care au deja peste 30 de ani sau mai ales peste 40 şi nu au copii. Femeile în special, sunt destul de criticate dacă au deja o vârstă şi n-au niciun copil şi nici nu se gândesc să facă unul în viitor.Asta din ce am observat eu.Pentru mulţi oameni asta este cică normalitatea, iar dacă la tine nu se întâmplă aşa, clar ai o problemă: pe la vreo 30 de ani să te căsătoreşti(inclusiv ai mei au fost într-un fel împinşi de la spate cu căsătoria de ambele perechi de bunici ai mei pentru că deh, tata avea 30 de ani şi "era deja vremea"),apoi imediat să te apuci te turnat plozi.A, şi să ai un serviciu şi aici nu mai contează că ai unul de rahat la care ţi-e şi scârbă să te duci şi normal că nici nu câştigi prea bine, important e că aduci ceva bani în casă, dar şi mai important e că eşti căsătorit şi ai copii, deci ai putea spune că eşti un om fericit, nu?
Eu fac parte din categoria care nu vrea copii şi asta pentru că:
1.Nu-mi plac oamenii agitaţi, gălăcioşi, care vorbesc foarte mult, iar un copil până apucă să facă vreo 10 ani fix aşa e. Oricât de cuminte ar fi (pentru un copil) tot nu ar fi suficient pentru mine.Nu mă văd având răbdare cu unul. Până ar trece ăia 10 ani, cred că m-ar termina psihic.
2.Nu mă pot şi nici nu m-am putut vedea niciodată în ipostaza de mamă.Pur şi simplu simt că nu sunt făcută pentru aşa ceva, simt că nu aş fi în stare să cresc un copil.
3. Vreau să am libertate. Vreau să fac orice şi să mă duc oriunde mă taie pe mine capul oricând mă doare pe mine capul fără să mă stresez mereu cu "vai, dar ce fac cu copilul?" (în timpul liber, normal)
4.Din cauza drumului pe care mi l-am ales, nu prea va mai fi loc în viaţa mea de un copil.
Normal că lucrurile se pot schimba peste câţiva ani, ceea ce am scris mai sus este ceea ce vreau/simt acum, dar sper totuşi să rămână aşa.

10 răspunsuri:
| VerginicăVacăGrasă a răspuns:

Pentru ca societatea spala crierere iar noi burlacii si doamnele care refuza sa se casatoreasca si sa se bucure de viata starnesc invidie celor casatoriti si cu copii. cei casatoriti si cu copii sunt persoane manipulate de familie, de constiinta (spirit de turma si frica de singuratate) si de societate. noi burlacii si burlacitele suntem invidiati de familisti pentru siguranta de sine pe care o avem si increderea in noi. ei sunt doar niste lasi ai socitetatii manipulati prin frica. noi burlacii si burlacitele in weekenduri ne permitem vacante si reustaurante. familistii trebuie sa stranga cureaua si mananca toata luna pateu pentru ca cheltuie pe copil

DoarBogdan
| DoarBogdan a răspuns:

Nu sunt bine vazute de catre persoanele care au copii (in general) sau de cele care vor sa faca si nu au facut, pentru ca... considera ca nu sunt ca ei si nu vor sa lase urmasi mai departe.

| Emma30555 a răspuns:

Oamenii sunt liberi sa facă ce vor, unii nici nu pot face copii deci societatea nu cred sau nu ar trebui sa judece acest aspect.

| Endoryus a răspuns:

De ce te doare ce gandesc sau vor altii? Nu vine nimeni la usa ta sa te ameninte cu moartea daca nu faci copii. Oamenii de fel mor de ciuda cand altii o duc mai bine. Sa fim seriosi, o viata fara copii e mai usoara. Mai lipsita de stres, batai de cap, griji, mai mult timp pentru tine ( voi, ca si cuplu), mai multi bani etc.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Unii oameni au acel spirit de turma si simt nevoia sa se copieze intre ei. Pe principiul ca daca vecina de la 3 are copil, sa faca si ei unul.
Unii oameni chiar isi doresc copii, alti fac doar pentru ca au depasit 30-35 de ani si societatea le-a bagat in cap ca "trebuie" sa faca si sa intre in randul lumii.

Si asta cu "randul lumii" tot o prostie e. Din moment ce nu toti oamenii au o situatie financiara buna (si multe altele) automat nu toti oamenii ar trebui sa aiba copii. Dar spiritul de turma invinge laughing

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Eu nu cred ca o sa am copii vreodata,dar asta nu inseamna ca sunt un nimic! De fapt, la cum arat, mai bine nu-i fac deloc, de ce sa se chinuie si altii! Ideea este ca e perfect ok aa fi singur si sa te focusezi pe studii, cariera si hobby-uri!

| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Da,1.Dar cand o sa te casatoresti si o sa vii de la munca mai repede decat sotia ta, ce o sa faci atunci.Si ramai singur pana vine ea.2. Vrei sa cheltui banii din salariul tau numai pe intrtinerea ta? 3. Aproape nicio femeie nu sta cu tine daca nu faci un copil cu ea.4.O sa te bata la cap cei din jurul tau si o sa fii dat afara din societate, ca cica na, trebuie sa faci macar un copil.Nu stiu unde scrie asta.5. Daca se intampla ca tu sa mori ultimu nu are cine sa te mai inmormanteze.Bine,teoretic Sfatul Popular, dar e ciudat.6.Nu o sa mai ai mostenitor.Eu te respect si chiar daca nu vrei copii, dar gandeste~te la cele de mai sus.

| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Pai nici sotie nu voi avea, asta e faza!

| troleibuz a răspuns:

Oamenii nu au avut un scop pentru a trai asa ca l-au inventat pe acesta.

| Dana2103 a răspuns:

Scopul nostru nu este sa facem copii. Avem posibilitatea asta, nu obligatie